Cred că fiecare știți cel puțin unul: sunt locurile în care Poliția stă ascunsă prin tufișurile pline de prezervative de pe marginea drumului la vânătoare de șoferi, în loc să facă tot posibilul ca zona respectivă să nu ridice probleme participanților la trafic.

Un asemenea loc este
– la Pecica, Arad, unde șoferii care vin pe DN 7 (drum cu prioritate, în mod normal) nu opresc la semnul STOP, la urcarea pe autostradă (de aici)
– la ieșirea din Dumbrăveni către Mediaș (au pățit-o cel puțin doi prieteni, mașină care merge înaintea ta cu 20-30 km/h pe linie continuă, tu depășești și la 300 m te oprește Garcea, cu un zâmbet pe figură de zici că-i Buddha, iar mașina care încetinea în fața ta aștepta cuminte la 50 de metri să se termine amendarea ca să reia obiceiul)
– la ieșirea din Teiuș către Turda.

Practic, ăsta din urmă este un drum drept ca o scobitoare și lung de vreo trei kilometri, iar înainte de a ieși din Teiuș (cam 800 m – 1 km) e marcat cu liniuță continuă (puteți da duma aia cu Adi Mutu, e OK).

Și aici stau băiețiii. Deși nimic nu justifică linia continuă pe – repet – un drum de 1 km cu vizibilitate de 3, ei sunt acolo, la datorie.

Și, când te opresc pentru depășire (da, știu, ai greșit, plătești! O să-i spun și prietenului care tocmai a comis-o și care uitase să verifice traseul pe Waze), tu sari cu gura la ei:
– Păi bine, dom’ne, la 3 km de vizibilitate, 1 km de linie continuă… vizibilitate cât vrei, și voi stați aici la vânătoare?

La care polițaii îți încuie gura cu:
– Vizibilitate? Păi și atunci pe noi cum de nu ne-ați văzut?

Și la asta nu știu, zău, ce ai mai putea răspunde!

Mno. Știți și alte asemenea locuri în care polițaii stau la vânătoare de șoferi?

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 9 comments

  1. Bula Reply

    Chiar in centrul Clujului.
    Un politai l-a oprit pe un prieten si l-a amendat ca “a trecut prin rosu”.
    Intamplator, s-a intamplat exact in fata mea, eu am stat la marginea trotuarului.
    In acest caz, politaiul a avut problema cu “vizibilitate”. Din punctul de unde a pandit, la peste 50m de LATERALA semaforului nicdecum nu se putea vedea, doar intui culoarea acestuia din urma ! Deasupra, inainte si dupa masina prietenului au mai trecut inca alte 8-10. Noroc ca, am inregistrat probe pe telefon, iar procesul verbal s-a anulat in instanta. Dar a durat cateva saptamani urmarea “bolii de vizibilitate” !

  2. DraconianTimes Reply

    Sensul giratoriu din Marasti-iesirea spre aeroport.
    Chetani-jud. Mures, pe DN15, zilnic.
    Turda-intrarea dinspre Cluj, respectiv pe strazile principale cu sens unic.
    A3, pe sensul spre Turda, inaintea nodului rutier.
    Iernut, DN15, la iesirile/intrarile din oras, respectiv vizavi de Penny.

  3. CID Reply

    E cam departe de tine dar totusi…
    La iesirea din Floresti,pe DN 1 catre Ploiesti,Bucuresti crezi ca localitatea s-a terminat (nu mai e nici o constructie) si accelerezi.Numai ca placuta care indica terminarea localitatii e ceva mai incolo si pe partea opusa stau borfasii de la rutiera bine mascati de gardul despartitor din beton.

  4. Marie Jeanne Badita Reply

    Pe mine ma opreste un echipaj in Chiajna in fata casei in fiecare noapte…asa…de rutina. Le-am spus ca imi voi lipi actele in geam in caz ca nu ma recunosc dupa moaca 🙂

  5. remus Reply

    Deci am scris o postare beton da cand sa dau submit proxy-ul de la corporatie mi-o dat fail. s-o dus postarea.
    Pe scurt te ia radaru pe muncii dupa ce scapi de imbulzeala de la sinterom si univ tehnica. Arza-i focu. in loc sa dea amezi de radar mai bine debaraseaza benzile de la trotuar pe ambele directii de cele 150-200 de masini care stau parcate acolo fix sub semnele de oprirea interzisa.

  6. corcodusul Reply

    E60 – podul peste calea ferata din Sanpaul/Ogra – la oricare capat al podului te poti trezi cu “baietii”, la fel in Gaiesti

  7. corcodusul Reply

    in cluj ii mai gasesti pe observatorului, pe dorobantilor langa tribunal, in p-ta m viteazu langa flacara violet, cateodata in parcarea de pe drumul spre “chicago”, pt. cei care o iau la stanga peste linia continua de pe calea manastur; pe str. bucium, imediat ce treci podul venind dinspre cora; pe splaiu;l independentei, imediat ce treci de sala sporturilor, inainte de biserica, stau ascunsi sub salciile alea de pe marginea drumului, etc.

  8. matrixbrain Reply

    DN1, iesirea din Romanesti spre centura . La 2-300 m (spre zona Brazi) e o trecere de pietoni marcata vizibil, plus zone de aderenta sporita (de culoare rosietica). Daca nu e nici un pieton, ai tendinta sa pastrezi viteza de 70 km/h. Mare greseala. Pe asfalt inca nu s-a curatat complet restrictia de 50, asa ca la capatul liniei drepte, mascat de balustrada, sta pitulat un echipaj plin de bunavointa cu pietonii care tocmai nu treceau pe trecerea susnumita. Doar prahovenii sctiu de ce.

    Si inca una care te zgarie pe creierii mici.
    Mina din Filipesti de Padure (lignit, nu mare scofala de carbune) s-a inchis de peste 20 de ani. Insa calea ferata (1 fir) a ramas, inclusiv Crucea Sf. Andrei plasata fix in apropiere de fostul club “Minerul”, unde intretaie soseaua spre Moreni. Spatiul dintre sine e napadit de balarii, iarba si crangul au invadat si acolerit traversele, da nu … Crucea e sfanta si responsabilii credinciosi, nimic nu se clinteste. Soferii oricum franeaza, pentru ca interfata cu soseaua ofera prilejuri rare, de rupere bascula sau planetara, plus balans de lambada gratis, asa ca viat merge mai de parte, dar cu prioritate!

Leave a Comment

Your email address will not be published.