Pentru că tot a fost tratată problema Gărzii de Mediu în emisiunea ”România, te iubesc” de duminica asta:

Toamna trecută, fac o plimbare cu Ionuț din Florești (care nu mai stă-n Florești) și cei doi prunci ai noștri în Cheile Baciului, lângă Cluj. Alt episod de ”nieveste, rămâneți voi acasă, că ne putem certa și singuri duminica!”, am organizat ziua băieților scăpați din lesă care ies cu copiii să-i învețe să fie vânători de pere pădurețe (repet, era toamnă).

Mergând noi pe coclauri, dăm de semnele eterne că ne aflăm în România: o ditamai movilă de gunoi într-o poiană de basm, ca și cum cineva ar fi tras un caca imens fix în inima naturii.


Știu, n-ați mai văzut așa ceva la noi în țară

Ne apropiem precaut (cu dezgust nedisimulat) ca de o balegă aburindă și dăm de dovada prostiei: pe movila de gunoi trona, măre, o cutie de espressor comandată de la emag, cu toate datele destinatarului: nume, adresă, telefon.

Suspect de serviciu, un oarecare Vlad Alin din Mărișel.

Fac poză, ajung acasă și scriu o plângere către Garda de Mediu. Și începe distracția:

1. Sun la Garda de Mediu, mi se comunică altă adresă de mail decât aia de pe site (ceva de genul erjsul.ddrs.drikq@djsa.dflr.clrkj.com, distracția zilei să o scrii dictată la telefon). Redactez mailul, trimit pozele cu coordonatele GPS aproximative, cu imaginea din care se vedeau clar datele personale ale suspectului poluator (presupun că n-a coborât nimeni din Mărișel ca să arunce o cutie cu numele altcuiva hăpt în Baci), trimit mail.

2. Primesc răspuns că ”s-a ecologizat”. Le răspund bun, v-am dat mură-n gură datele suspectului, nu îi ardeți o amendă că a murdărit țara mea? Nu! răspund ei, de amenzi se ocupă primăria Baciu.

3. Trimit mail la Primăria Baciu. Aștept să se scurgă cele 30 de zile de la mesajul meu, apoi…

4. …sun la primăria Baciu. Aflu că domnul viceprimar s-a ocupat personal de ecologizare, dar nu e disponibil. Îi comunic doamnei despre ce e vorba, mă roagă să revin după 2 zile, sau ceva.

5. Revin după vreo 3-4, nu mai știu, dar am norocul să dau de domnia sa viceprimărească. Care domnia sa viceprimărească îmi spune că sunt greșit informat de Garda de Mediu, că NU primăria poate da amenzi, ci Poliția, deci să îndrept plângerea mea Poliției (!).

6. Scriu un mail nou către Garda de Mediu și primăria Baciu, împreună: ceva de genul domnilor, sunteți două ditamai instituții, chiar nu aveți vreun protocol, vreo procedură, ceva, prin care să cooperați pentru a pedepsi vinovatul? Chiar trebuie să fac eu douăzeci de sesizări, că voi nu puteți transfera singuri o problemă de la unii la alții? Singura instituție care-mi răspunde este Garda de Mediu: întrucât considerăm că am soluționat problema sesizată de dvs., nu vom mai  răspunde mesajelor dvs. pe această temă. Ulterior, revin cu un mesaj în care îmi explică câte sancțiuni au acordat ei, și că nu comentează alte aspecte ridicate de mine.

Concluzie:
1. Vine suspectul Ghiță din fundul muntelui și aruncă jegul în pădure la Cluj, de parcă-i parcela lu’ mă-sa;
2. Instituțiile statului ecologizează zona din banii contribuabilului (respect pentru promptitudine), dar…
3. …nu mișcă un deget să ia legătura cu suspectul și să recupereze cheltuiala din banii mei și ai tăi.

Chiar dacă e greu să dovedești că el ar fi aruncat gunoiul, că e greu să știi dacă nu cumva am eu ceva cu ficiorul ăla sau nu, sau că putea fi o înscenare, la urma urmei, ei bine, nici măcar un telefon nu i-au dat să-l întrebe de sănătate! Poate s-ar mai gândi suspectul pe viitor de două ori înainte să arunce mizerii aiurea; dar au ales să nu-și bată capul. Deși eu, unul, aș fi foarte curios să aud ce explicații ar avea Vlad Alin din Mărișel cu privire la faptul că o cutie cu datele lui personale a ajuns în mijlocul naturii, în loc să ajungă în containerul de fracție uscată.

Protagoniști:
– Garda de Mediu Cluj, prin persoana comisarului Stanca Lucian
– viceprimar comuna Baciu, domnul Balazs Janos (PSD)
– suspect principal, Vlad Alin din Mărișel. Vlad Alin, să știi că am fost la Let’s do it, Romania, și am strâns după cei ca tine, cu femeie în toată firea (ambii cu probleme cu spatele) și cu copil de 8 ani, așa cum fac deseori când ies în natură, strâng după nesimțiți. Dacă tu ai lăsat gunoaiele alea acolo, apăi să-ți fie rușine, dragul mumei care te-o fi învățat așa.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 7 comments

  1. ion ion romanul care nu face politica Reply

    Acu ceva timp vine Garda de Mediu sa controleze institutia unde lucrez daca indeplineste toate cerintele la centrala de incalzire.Nimerindu ma in calea lor ii intreb:pe vecinu care face foc cu PET si ne polueaza cu fum de soba nu il amendati?!Nu,n-avem legislatie,zic in cor cei 3 controlori.Si deschid camera centrala institutie unde nu mirosea nimic,pas de fum.Intra unul la toaleta si iese nervos:bai miroase a fum de cauciuc .cum rezistati asa?!La care eu:v-am spus ca ne polueaza vecinul zilnic!Au plecat ca din pusca.

    • Groparu Nemernic Reply

      Și de-asta ne rămâne numai să scriem pe bloage și ei să ne trateze cu flit.
      Mă rog, dacă le convine să citească din astea despre ei și să știe că printre prietenii și familiile lor se află oameni care au citit astea despre ei, nu prea ai ce face. Dar n-or fi toți nesimțiți.

  2. Nemultumitu Reply

    Hai să-ți zic eu ce și cum… Durere în pix se cheamă! Joi îmi parvine o sesizare despre niște gunoie aruncate undeva într-o localitate pe malul unei ape. Sesizare identică cu altă primită acum un an. Sun la Garda, organizăm o echipa și a două zi mergem acolo. Că să ce? Că să primim aceleași explicații de la primar, aceleași ce le-am primit și anul trecut, că să se încheie un proces verbal și cu asta basta. Primarul promite că ecologizeaza zona, dar într-o săptămâna gunoiele vor fi la loc. Asta în cel mai fericit caz. În alte cazuri am găsit primăria închisă (la propriu) iar primarul și-a închis telefonul. Iar asta de patru ani de zile! Rămân la ideea că amenzile mari, dar mari să te usture cu*ul, rămân singură măsură viabilă. Cu vorba bună nu merge.

  3. Basil Reply

    E posibil sa putem da jos PSD-ul de la guvernare. Posibil, nu probabil.

    Insa sa ne civilizam?
    Vor mai trece niste zeci de ani cred.

  4. Remus Reply

    Pe deal la noi, m-am transformat in politist.
    Respect pentru politia locala cluj. ii arde la buzunar pe toti investitorii. pseudo investitorii.
    Si gropare, tot nu pot pune poze pe blogul tau!!! ca sa iti fac si mai mare traficul!!
    ultima patanie, un berbec de investitor, s-o pus sa-si arda resturile de polistiren. ma duc la el cu binele, omule fac eva si stinge focul… plm, m-a ingnorat. in 20 deminute a venit politia locala si l-a potolit. tampitu’.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *