N-aşaaaaa. Unde rămăsesem?

După cum aţi citit, dar aţi uitat – pentru că e greu să ţii minte atâtea detalii cu Japonii tsunamizate, Libii atacate şi români cu talente – Groparu va fi present la RoBlogFest ca blogger oficial IE 9 de la Microsoft, proud sponsor al evenimentului. Cu această ocazie, să ne riscăm şi să facem niţel review acestui browser.

Împreună cu mine, am descărcat versiunea 9 în chiar ziua lansării şi am luat-o la purecat, să vedem cum i se comportă injectoarele în curbe! Aşadar: testarea – pe racheta de la munca (4 Gb RAM, Win 7 Profi 64 biti, Intel 2 Quad CPU Q8300 2.5 Ghz).

Primul pas: instalarea. Într-adevăr, trebuie să aştepţi puţintel până se descarcă, şi apoi trebuie sa dai un restart la sistem dacă nu închizi, pe perioada instalării, vreo 12 programe care rulează.

După restart: deschid browserul, lipesc limba de monitor: are gust bun. Se mişcă mai “curat” (încercaţi voi să explicaţi asta, da?). Adică are design minimalist, fără briz-brizuri. Nu ai multe opţiuni şi add-on-uri care să te bată la cap, şi pentru un cal bătrân ca mine, căruia până şi interfaţa liftului i se pare neprietenoasă şi complicată, nu poate fi decât o binecuvântare. “Alunecă” fain la scroll down, iar la scrierea postării acesteia caseta de editare a textului răspunde mai fain la comenzi. Nu ştiu, inclusiv insertion point-ul pâlpâie mai jmeker.

Deschid câteva pagini aleatoriu, închid şi repornesc browserul: sunt întrebat dacă sunt sigur că vreau să închid mai multe taburi. Întrebarea persistă la fiecare închidere, la o săptămână de la instalare (după o vreme, Mozilla o mai ia pe ulei şi uită să îţi pună aceeaşi întrebare). Istoricul celor mai vizitate site-uri ţi se afişează în noul tab la redeschidere, ca în Opera şi Chrome. Chestie care mi-a plăcut tot timpul. Mai puţin dacă te dai pe site-uri pe care nu ar fi OK să te dai când în spatele tău umblă soacrele!

Ca şi în Office 2010, afişarea meniului File, Edit, Tools etc. nu este implicită (trebuie apasat alt+F, de exemplu, pentru activarea sa). Fiind o nouă generaţie de softuri, ca si Win7 si Office 2010, lucrurile sunt diferite. Dupa ce te înveţi cu ele, însă, navigarea devine mai interesanta. La muncă am Win7 şi Office 2010, si acasă nu-mi mai vine să lucrez cu Windows şi Office XP, mi se par prea primitive.

Alte chestiuni: bara de adresă este customizabilă în lungime (mi-a stat puţin inima-n loc că poate nu e). Păi nu te poţi aştepta la orice în ziua de azi? Resurse păpate, la orice moment: sub Mozilla. Ceea ce e OK, pentru că mă exasperează de câte ori pică la datorie vulpea de foc cea înfometată de RAM.Am probat şi câte taburi se pot deschide. Am deschis tot blogroll-ul meu fără probleme plus alte liknuri, cu click din rotiţa de scroll pe link. Vreo 50 de file (taburi) noi. Nici o problemă. Lăsat să ruleze în background. Nici o problemă.

Verdict final: se mişcă fain, nu mi-a dat deloc erori, nu mi-a crăpat. “Look-and-feel” excelent. Nu te face să te pierzi într-o mie de detalii inutile de interfaţă. Un browser fain, plăcut, te duce cu gândul la o navă cosmică.

Dap!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 28 comments

  1. poporul revolutionar Reply

    “cu click din rotiţa de scroll pe link”

    Sa nu-mi zici ca si asta ii feature IE9 😀

  2. ano Reply

    probabil ca mi-am uitat creieru in borcanel de ceva vreme dar habar nu am cum sa te votez pe roblogfest. am intrat, am cont, habar nu am unde Dumnezeu sunt blogurile sau butoanele de vot.
    nu sa putut face un site gen wikipedia unde totu e clar?

  3. Groparu Reply

    @ dush: dap. 7 vroiam sa zic 😀
    @ poporul: nu, dar mi s-a parut cea mai convenabila solutie ca sa dai repede 50 de clickuri in speranta ca va crapa browserul!
    @ ano: nu particip ca bloagher candidat, ci ca bloagher afiliat, d-aia nu poti sa ma votezi;)) multumesc oricum! O sa fac public in seara asta pe cine promovez la RoBlogFest.

  4. Konskriptor Reply

    @ Boborul rebolutionar : este chiar un feature. Incearca tu sa faci asta in Opera! E bine ca ai sesizat asta fiind un mare vanator de greseli voite sau ne voite. Groparu stieee1 😀

  5. DD Reply

    Nimeni ? Nici un huoooo ?
    Dupa 3 ore de la aparitia postului nai nici un comentariu ?! ..

    Hmm… e ceva in neregula cu tine gropare.. Sau poate cu micromoale..

    Oricum .. iti sta mai bine in alte ipostaze (de tatic de ex.. sau pescar) decat in ipostaza de comentator IT !

  6. poporul revolutionar Reply

    @Skonkskriptor

    De ce n-ar merge si in opera? 😀 Ce legatura are “middle click” cu browseru?

  7. Razvan Reply

    era cat pe ce sa m faci sa il testez si eu , am renuntat dupa ce am vazut un review pe youtube

  8. poporul revolutionar Reply

    @Skonkskriptor

    N-are, nu-i greu sa intelegi. Incearca numa’ 😀

  9. Konskriptor Reply

    @Boborul : era vorba ca ti-e tie greu sa iti dai seama de legaturi. Si nu-i vorba de legaturi revolutionare! 😉

  10. hm Reply

    O intrebare numai: de ce din toata lista de blogroll doar zolty nu are link valid?

  11. Groparu Reply

    @ hm: avusesem probleme cu blogul lui, si i-am modificat linkul. Amu s-a rezolvat. Mersi de atentionare!

  12. Turambar Reply

    Are you sure you want to open 196 tabs? This might take a while.

    Oh, yeah. Pe toate, parinte? Pe toate, pe toate…

    😆 😎

  13. dogy-dogy Reply

    Prietene,dar ai cam rupt reclamă la IE 9,textul tău poate fi preluat fără nicio modificare de orice agenţie de publicitate,nici nu te-ai chinuit să o maschezi puţin,să o dai cu mantinela. :-))) Cât îţi ‘iasă’ la vrajeala asta? 🙂

  14. Groparu Reply

    @ dogy-dogy: mult, ma, mult.
    Tot ce am scris e real si probat. Daca primeam sa fac reclama la masini chinezesti cu 0 stele Euroncap, stai linistit ca nu ma bagam.
    Ti-am raspuns la intrebare?

  15. dogy-dogy Reply

    Nu toate maşinile chinezeşti sunt proaste,doar unele din ele. Şi reclamele la Lexus care sunt maşini extraordinare,tot reclame se numesc. Înţeleg ironia ta subtilă,ce nu înţeleg de ce te-ai apucat pro bono să lauzi un produs în ditamai postul pe blogul tău pe care sincer îl plac foarte mult. Dacă ai face la fel cu toate produsele de calitate n-ai mai termină până la sfârşitul lui 2012. 😉 Dar câinele moare de drum lung,prostul de grija Groparului,e tarlaua ta şi poţi scrie ce vrei aici. Dacă nu-mi place,nu citesc. O seara faină!

  16. Horatiu Reply

    Ba, is tare batran de am uitat romaneste…romaneste scrieti voi pe aici,nu?

  17. Iulian c Reply

    Mă …. Dacă iau in considerare review- ul asta, O sa-mi instalez ie10 când o fi
    Este si pe 64 bitzi ? 🙂

    Sa ne zici de acolo ce spun si ceilalți …. Bafta maxima

  18. Groparu Reply

    @ Dogy-dogy: “blogger oficial IE9” inseamna ca… am primit si eu o chiftea pentru asociere cu browserul. Care, apropos, e chiar sexy! Si asta nu o zic din pricina chiftelei.
    @ adi: cred ca niciodata un advertorial pe https://www.groparu.ro nu a suscitat asemenea pasiuni:))
    @ Iulian: vezi ca te verific cand apare IE10!

  19. Bogdan Reply

    Poate intre timp faci si un review la Firefox 4, care o avut vo 7mil. de downloadari in prima zi fata de 2.3 mil. pentru IE9 😛

  20. Iulian C Reply

    …. pin’ la urma m-ai convins …… amu niii de pe IE9 …. scriu …..si merge binie treaba

    succesuri

  21. Iuli Reply

    Am sa incerc si eu IE9, pana acum am avut ocazia sa folosesc doar Firefox 4, se misca binisor, dar tot are niste hibe.

    Oricum Microsoft e presat sa scoata in sfarsit ceva bun, vorba ta: Windows 7, Office 2010, IE9.
    Am Windows 7 de aproximativ un an si jumatate, mai folosesc si Tuneup Utilities…si merge aproape ca la reformatare. Nu pot sa ma plang deloc… sunt unii care formateaza lunar, acum e problema lor daca dau click pe toate pornoacele… 😆

Leave a Comment

Your email address will not be published.