Puii mei, atâta s-o vorbit despre porcăria asta de campanie că nu mai am ce zice original. Plm, a ieşit cum a ieşit.

1. Marele, din câte îl văd eu, merit al lui Băsescu e faptul ca, in 2004, Năstase cumparase presa scrisa cu reclame plătite din bugetul de stat, şi iertase televiziunile de cateva zeci de milioane de euro de taxe neplătite. Rezultatul – articolele sforăiau de pesedism, şapourile şi editorialele nu mai răzbeau să ridice osanale partidului unic, televiziunile începeau ştirile cu măreţele realizări social-democrate. Nuş ce mare institut de monitorizare a presei îşi exprimase îngrijorarea vizavi de libertatea presei în Romunica. Mai ţineţi, probabil, minte scandalul guzganului rozaliu. Ei: anul ăsta mai toate televiziunile şi ziarele s-au slobozit împotriva lui Băse. Semn că – iată – nu se mai cumpără presă. Şi dacă se cumpără, nu se mai cumpără ca în trecut. Suntem oleacă mai liberi ca amu 4 ani.

Concluzia 1: oare începe să se mişte democraţia în Romunica? Oare statul chiar nu mai manipulează televiziuni? Nu cred că B1TV a sărit în apărarea preşedintelui pentru că acesta le virase bănuţi, ci pur şi simplu pentru că au mirosit ratingul. Atât.

2. Filmuleţul lui Băsescu care căpăceşte copii: are vreo relevanţă dacă e trucat sau nu? TOŢI ştim care e firea lui Băsescu – întrebaţi-i pe puiuţul de comunist şi pe ţiganca împuţită. Ştim că e impulsiv, violent, uneori iresponsabil. Ştim că e căpos şi alteori încrezut. Şi mai ştiam şi că dacă un personaj mai lipsit de carismă, gen Tăriceanu, sau chiar antipatic, gen Ludovic Orban sau Vanghelie, ar fi lovit un prunc, oprobriul populaţiei României ar fi fost înzecit. Deci ştiam cu cine avem de-a face.

Concluzia 2: Dacă ne trebuia un finuţ la cârma patriei, îl votam direct pe Năstase, în 2004. Punct. Şi al dracu’ de carismatic, Băsescu ăsta! Al dracu’!

3. Tot în legătură cu filmuleţul: îl cheamă ăştia la Realitatea, îi pun înregistrarea. Extrem de evaziv şi extrem de controlat, Băsescu îl ia pe “nu ştiu” în braţe, face faţă cu succes. Pleacă din platou, moderatorul îl hărţuieşte cu întrebări pe coridor, pe scări, preşedintele nu îşi pierde cumpătul. Iese afară din sediul Realitatea, sare pe el un antenist. Genială faza: “dom preşedinte, ce aveţi de comentat în legătură cu filmuleţul în care loviţi un copilaş?” Băsescu: “Când a fost făcut filmul?”

Bueeey, ma leşi? Băsescu tocmai aflase, cu 20 minute mai devreme, toate detaliile legate de film! Şi face pe niznaiul, dar îi dă reporterului ceea ce acesta venise să facă rost: un răspuns, dar unul neprevăzut. Reporterul venise înarmat cu replici cu care să contracareze orice posibil răspuns al preşedintelui – mai puţin acesta. Şi reporterul îşi coboară scuturile bionice: dialoga cu preşedintele, care-i pusese o întrebare privindu-l drept în ochi, cu privirea aia a lui chioară. Reporterul răspunde (părerea mea) uşor muiat: “În 2004!” Dar deja tensiunea se risipise. Dispăruse pur şi simplu. Şi Băsescu răspunde şi el că bla bla, o să dea un comunicat de presă în 4 ore etc. Şi pleacă, magistral, fără ca reporterul să-l mai hărţuiască. Nici un cuvinţel legat de făcătură, nesimţiţii de moguli, duşmanii săi politici (astea aveau să vină mai târziu).

Concluzia 3: dacă am nevoie de un avocat într-un proces, îl iau pe cel mai bun – chiar dacă e beţiv sau curvar şi conduce după ce o băut ca porcu’. Imaginaţi-vă numai ce s-ar fi slobozit Geoană într-o atare împrejurare, şi cât ar mai fi porcăit!

4. Amintiţi-vă confruntarea cu Geoană de la TV, de joia trecută. Observaţi cum latră Mirciulică. Observaţi cu ce timbru vocal nesigur se exprimă. Observaţi cum în afară de momentele în care îl atacă pe Băsescu nu a ridicat mai deloc discursul la rang de deliciu retoric. Observaţi cum reia temele ascultate şi răsascultate de 4 ani de zile: Udrea, Cocoş etc. Şi uitaţi-vă apoi la Băsescu: vorbit rar, rareori indignat, rareori lărat. Vorbit cu calm. Cu intonaţie. Cu timbru cald. Ferm, coerent, cursiv – că Turcescu nu răzbea să-l acopere. Întrerupt de Geoană, se oprea numai când simţea că-i poate da o replică să-l lase “fazan”, când nu, îşi continua ideea.

Concluzia 4: diplomat-nediplomat, Mircea Geoană nu m-a convins prin discurs. I-am şi scris pe Twitter să-şi schimbe consilierii de imagine dacă vrea să se adreseze votanţilor lui Băsescu, fincă cu scandal ca-n piaţa Matache tot numai de la mediul rural va primi voturi.

Concluzii finale:

– dacă PSD vroia să-l dărâme pe Băsescu, trebuiau să-şi ofere la TV-uri un dialog cu susţinători mai palizi al PDL-ului. În faţa lui Mircea Badea, Ciutacu şi Valentin Stan, oricum ar fi fost reduşi la tăcere: poporul trăia cu impresia că într-adevăr Băsescu e de kko, fincă uite ce oameni slabi îl susţin, şi primeau şi iluzia dialogului democratic. În schimb, anti-băsescianismul, luni şi luni de zile, şi lipsa de imparţialitate a Antenelor şi a Realităţii au fost sancţionate. Nu zic de alte mizerii (Geoană le încasase în plex la greu joia trecută, la dezbatere, şi toţi anteniştii decretau în aceeaşi seară că Băsescu e KO – adică io n-am urechi să văd şi eu cine a părăsit ringul de box cu fruncea sus?)

– nu ţin cu Băsescu, dar am fost nevoit să votez ceea ce am considerat eu a fi răul mai mic (e a 14 milioana oară când auziţi fraza asta, ştiu) – dar să nu credeţi că l-am votat fără să oftez. Şi nu, încă nu sunt un blogger într-atâta de important încât să încerce careva să mă cumpere pe sume care să-mi merite (sic!), şi probabil că niciodată nu voi fi. Acestea sunt pur şi simplu păreri personale pe care mi le asum.

– şi cu asta basta, de mâine redevin Groparu, că nu am stofă de analist politic, ştiu asta mai bine ca oricine.

PS: oare amu scapam de tanti aia plinutza si penala de la emisiunea de dimineata de pe Antena3?

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 58 comments

  1. Crasmarita Reply

    Eh. Au vrut cu totii sa scape de Basescu dar nu au stiut ca asta a fost salvarea lui. Imaginea de “marinarul against the world”.

  2. destiny Reply

    Eu te inteleg de ce l-ai votat pe Super-Base. Daca il votai pe Geoana numai erau asa multe subiecte de luat la caterinca, poate incepeau sa mearga mai bine lucrurile in tara asta, dar totusi e mai bine inca 5 ani la fel sau mai rau.

  3. writeman Reply

    stii care e culmea contestatei? sa ti-o accepte curtea constitutionala, sa se repete alegerile si sa pierzi la 10 procente.
    in alta ordine de idei, cum si spuneai, politica nu te prinde. lumea isi are nevoie de groparul ei. 🙂

  4. io din CJ Reply

    Da mai, asa zic si eu; noi avem nevoie de un presedinte dupa chipul si asemanarea poporului… Cum sa alegi pe unul care nu stie sa bea whiskey, sa se bata cu copiii, sa injure ca la usa cortului si sa minta cu un tupeu ordinar? Pai nu ne-ar reprezenta altfel… Lucrurile astea (spritz-ul, injuraturile , boxul si minciuna) trebuie invatate in cei 7 ani de-acasa. Geoana nu stie de-astea. Apai cum sa ne reprezinte Geoana??? Cum s-ar fi descurcat Geoana la o intalnire cu mai marii Europei cand el nu stie sa faca bancuri “de bun gust” ca Super Base? Cum ar fi acceptat tarisoara asta un guvern altul decat cel condus de Livache sau Boc-Poc? Trebuia sa-l alegem pe super-Base ca altfel saracul ce se facea? Nu avea nici unde sa se intoarca pe mare ca nu avea cu ce naviga (s-a prapadit flota, dar stim cu totii ca NU din cauza lui; s-a saturat si ea de tara asta de mizerie si s-a hotarat sa plece). Deci am facut cu totii alegerea cea inteleapta si acum avem raul cel mai mic care ne va reprezenta cu succes in UE si ne va scoate din rahatel (nu a facut asta 5 ani, dar si-a cerut scuze, si ne-a asigurat ca acum stie cum sa actioneze; asa ca era de datoria noastra sa-l credem). Mno si acum pot sa imi gasesc alta activitatea ca bloguri de-astea nu mai cetesc… Erai ok cat timp nu te-ai bagat in politica. Fiecare cu argumentele lui… Te-a durut ca ti-a scos Ciutacu linkul de pe site-ul lui? :))) cred ca doare si daca nu o sa recunosti (pt ca nu o sa recunosti ca doar semeni cu Super-Base pe care ti l-ai ales).

  5. Groparu Reply

    @ io din cj: faptul ca am baut niste bere impreuna cu Ciutacu nu inseamna casatorie forever intr-ale blogosferei, si eu scot si bag oameni in blogroll dupa bunul plac si nu-mi place sa mi se ceara socoteala pentru asta.
    Cat despre restul… eu pur si simplu asta al nostru cred ca e mai bun decat Geoana; si o zic acuma, dupa campanie, pentru ca nu am vrut sa influentez in vreun fel optiunea vrunuia sau a altuia. Am colegi in firma care au votat cu Geoana si au fost marginalizati de ailanti, nu si de mine, mama si tata cu Geoana cu votat si nu le-am scos ochii si nici nu am incercat sa ii conving de contrariu, deci fiecare cu pizda masii.
    Nota bene: sunt convins ca am luat-o in mana, la fel de bine cum am fi luat-o si cu Geoana, poate chiar mai rau. Da’ supt mandatul lui Baselu, dpdv financiar, mie mi-a mers cel mai bine din ultimii 20 de ani. Asta e, nu te poti pisha pe gusturile omului.

  6. Toto Reply

    Bine ca ai votat ,ai stat la coada macar?Eu am stat vreo juma` de ora ca sa imi “excit” dreptu`,da votu` meu cred ca a fost 0.33 % :DSi el a decis presedintele,asa imi place sa cred ,oricum stiu ca Basescu nu se va gandii la mine,sau la orice cetatean,da stiu ca nici Jeoana,nici oricine altcineva nu ar face lucru asta,fuck all,we must survive.

  7. Groparu Reply

    @ Toto: am avut noroc sa nu stau la coada, ca venisem vreo 220 km cu masina in Romunica si numai de asteptat cuminte la rand nu mai aveam chef ;))

  8. costi Reply

    “- nu ţin cu Băsescu, dar am fost nevoit să votez ceea ce am considerat eu a fi răul mai mic (e a 14 milioana oară când auziţi fraza asta, ştiu)”
    da, e a 14 milioana oara + 1!
    multi au zis ca au mers la vot sa si-l anuleze sau n-au mers deloc. pana si asta ii o dovada de ipocrizie.

  9. george Reply

    Şi totuşi, Băsescu are iarăşi dreptate. Ştie ce spune. Imediat după anunţarea rezultatelor alegerilor, Bursa de Valori Bucureşti s-a prăbuşit, “ciuruită”, cu cinci alice (procente). Motivul: “Realegerea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte este varianta care aduce cea mai mare incertitudine pe pieţele financiare din România, sunt de părere investitorii”.

  10. Groparu Reply

    @ george: e normal sa fie asa, presedintele nu are sustinere parlamentara. Se anunta vremuri sangeroase, my friend!

  11. Rasta Man Reply

    OiOiOi

    Recunosc ca m-am bagat in fata la sectia de votare (cantina hasdeu), in modul cel mai elegant cu putinta, fara sa supar pe nimeni, da mi-a stat “inima-n gat” si mie d’aia am votat base, si da …am castigat o sticla de vin tot multumita lui base (pariu castigat).
    Ce mi-a placut mie e ca a iesit cu fruntea sus base, de unu singur impotriva tuturor, deci … atata muie n-a mai dat in viata lui :))

    (cer scuze ca sunt incoerent, still mahmur)

    PS… Gropare m-ai facut sa zambesc again, cred ca asta e misiunea ta nr 1 si pe mine chiar ma doare in paishpe daca scrii de politica sau nu, cred ca esti definitia blogului 😛 — La mai mare frati !

  12. io din CJ Reply

    Vad ca te-am enervat destul de tare dupa promtitudinea cu care ai raspuns si dupa limbajul pe care l-ai folosit :))) Cat despre faza cu Ciutacu ti-am zis: nu ma astept sa recunosc pt ca asa e tot electoratul PDL – vii cu proba ALBA in fata lui si el zice: “nu, e NEGRU”… Faza cu “mersul bine”, nu te-ai gandit cumva ca s-a datorat si guvernarii liberale din cei 4 ani? (4 ani din 5 ai mandatului Basescu). Cei care lucreaza in sitemul bugetar nu cred ca pot zice ca au dus-o mai bine in ulimul an; cei din sistemul privat in schimb DA, si asta nu e meritul lui Basescu. Base oricum nu are putere executiva; singurul lucru pe care il face e SCANDALUL. De reprezentat nu ne mai reprezinta de mult timp pt ca UE abia daca il mai accepta la intalniri, iar atunci cand o face, mai marii Europei il dau la o parte si nici macar nu-i strang mana. Oricum, daca atatia cetateni l-au votat inseamna ca il vrem si ne place comportamentul lui. EU vad in asta un lucru rau, tu unul bun… Asta este. Vom vedea peste 5 ani (sau mai repede) a cui a fost dreptatea…

  13. Rasta Man Reply

    -=Io din CJ=-

    ce bine-mi pare ca ai luat tzeapa…
    ce bine-mi pare ca ai pierdut…

    Si io din cluj (propagi SCANDAL) cu ce esti tu mai verde?

  14. Dan Chichernea Reply

    No vezi, te-o pus dracu să zici c-ai votat cu Băse. Uite ce nervos e Io din Cluj 🙂
    Mai bine ne ziceai cum fu ultima beţie 🙂

  15. Groparu Reply

    @ io din cluj: nu ai reusit sa ma enervezi, si repet – nu il sustin pe Basescu. Nu sunt avocatul cauzelor pierdute, si increderea acordata unui politician anume e, la urma urmei, o incredere acordata unui om, si oamenii trag tzepe. Stii ce ma enerveaza cu adevarat? uite astia: https://groparu.ro/vreau-sa-fufu-un-retard/. Tie ti-am raspuns imediat pentru ca ai fost coerent si nu ai injurat, ti-ai sustinut punctul de vedere aducand argumente, ori eu, daca nici pe blogul asta nu pot face dezbateri, atunci chiar nu mai am nici o sansa sa imi tin mintea cat de cat treaza.
    Guvernarea liberala – ar fi fost 100% OK daca nu ar fi bagat taxa de inmatriculare, finca din cauza asta conduc cârciul meu de Dacie si asta m-a lovit direct.
    Si ca sa concluzionez: cu totul altfel ar fi stat lucrurile daca liberalul Crin s-ar fi prezentat cu mafiotul de Patriciu pe postul de premier, sau daca PSD ar fi venit cu Cristian Diaconescu la presedintie. Atunci probabil as fi scris de alt candidati pe care am pus stampila 🙂
    Si, la final: prefer scandalul asta mai mult sau mai putin democratic unei coalitii in care toti fura in tacere, si noi ne miram ca tot nu avem ce baga in gura. Unii se plang ca nu avem un partid majoritar la conducere, eu zic ca e bine sa fie doua forte care sa isi dea in cap si sa se faulteze unii pe ceilalti. De-asta Stalin a creat GRU si KGB, ca nici un serviciu de informatii sa nu ajunga sa detina o putere absoluta in stat 🙂

  16. george Reply

    “Se anunta vremuri sangeroase, my friend!”

    Asta inseamna ca o sa scuipam sangele stricat si-o sa ramana numai ala bun? Asta e pura utopie, my friend.
    Utopie este si reformarea clasei politice de care vorbeste base. Politicieni corupti vor exista de-a pururea, poate sa faca si parlament 0.5-cameral. Poate doar cu zerocameral ar avea o sansa sa reuseasca dar s-a dovedit deja ca dictatura nu e buna pentru oameni.

  17. Groparu Reply

    @ George: singurul exemplu care-mi vine acum in cap e Augusto Pinochet, a facut din Chile cea mai bengoasa economie din America de Sud. Dar sunt de acord cu tine, dictatura suckz si nu o vrem. De asta la referencum am votat impotriva reformarii Parlamentului 😀 sa nu aibe Baselu mana libera sa ne duca dupa cum il trece pe el impulsul.

  18. george Reply

    Poate tu ai votat impotriva unicameralului dar rezultatul a fost altul.
    Baselu merge un pic cam departe cu conceptul de democratie. Daca ne uitam la statistici poporul nu e un tip nici prea destept si nici prea educat. Hai sa nu-l lasam sa ia el decizii de genul asta.

  19. x Reply

    am citit.doresc un tur 3,cum spun ei,sa se demonstreze ca Basescu castiga cu un mare procent.vor vota si cei care nu au fost deloc pana acum.
    nu vreu sa scriu cate ceva despre hrebenciuc,sechelariu,”frumosu” din vrancea,mi-e scarba si mi-ar lua cam ceva zile sa termin.mafie mai ceva ca-n sicilia!!

    @george,da,prin”popor” suntem destui destepti si educati!!!

  20. Dr.A Reply

    I-o ti-am zis sa mergi la Copacabana la nudisti.
    Da pana la urma te inteleg perfect: toata campania or zis la tv de basescu ca e groparu democratiei, groparu economiei, groparu bunului simt 😀

  21. Groparu Reply

    Am vazut, mo, si aceasta alaturare de termeni nu-mi face deloc cinste si onoare! Care-s un om aproape integru, dar cu multe exceptii.

  22. x Reply

    corect,George!o soarta buna tare cu cei mai mari hoti ce misuna pe pamant romanesc!poate ramai si fara pamantul de sub casa.platesti apoi chirie))))))))))))))

  23. Creatrix Reply

    am votat cu basescu si asta este. am motivele mele. singurul declarabil este ala ca mai bine plec din tara decat sa votez cu comunistii.

  24. pepe Reply

    Da, Gropare, cam demultisor si eu votez contra cuiva si nu cu cineva. Asta ma’nerveaza cel mai mult. In curand no sa mai votez ci o sa contravotez.Iacccccc.

  25. io din CJ Reply

    Creatrix, omiti faptul ca Baselu a fost in partidul comunist. Asta unde-o mai pui? Sau el s-a schimbat, acu e un populist :))

  26. george Reply

    @ Creatrix: vestea proasta e ca base a fost tot un activist de partid, poate nu la fel de bazat ca ilici, dar cu siguranta mai bazat decat alti mari comunisti.

    Faptul ca in ’89 probabil base era rupt de beat pe vapor se pare ca acum, la 20 de ani dupa revolutie e un avantaj pentru el. Nu zic ca e rau sa fii rupt de beat, dar nici sa ai o mahmureala atat de lunga…

  27. Lupul Negru Reply

    Phiu! Chiar ma speriasem!
    Ma gandeam ca iti alegi si alt pseudonim…
    Bre, io pe Groparele il citex nu pe Zizi, Zuzu, Zexe dah la Cluj.
    Sta-r-ai bumbeni!

  28. Carmen Reply

    Respect 🙂
    Io din Galati, prefer furtunile lui Basescu, decat linistea si blandetea inchipuite si propovaduita de psd. Clar!

  29. writeman Reply

    jucati-va-ti frumos! 🙂 poate totusi ar trebui sa scrii posturi politice, gropare. iaca ce furtuna ai iscat! ;))

  30. dan Reply

    Va certati degeaba (ca sa nu zic ca “chiorii”).

    Nici unu nici altu nu isi va face treaba. Politica e murdara 100%, e plina de hotzi. Noi ar trebui sa nu ne dezbinam si inloc sa ne certam si sa ne impartim in tabere care se urasc intre ele (cu ajutorul politicienilor care asta doresc, sa ne dezbine), ar trebui sa ii uram pe ei.

    De ce ne certam intre noi, noi astia ordinari… ?
    Chiar asa de usor e sa fim dezbinati?

    Daca da, ne meritam soarta! (de a nu fi altceva decat o turma de vite …)

    mda.

  31. dan Reply

    si inca ceva, da, am auzit pe multi zicand ca le-a fost mai bine dupa 2004 (financiar) decat in toti anii de dupa 89. Si prin bloguri s-a scris asta, si toate erau pe drumul cel bun pana sa vina criza asta. Doar presa tace si mananca rahat.

  32. Mile Reply

    Gropare ce dracu te-a apucat sa faci politica . Daca taceai filozof ramaneai …asa ti-ai turnat singur benzina peste aragaz. Sa declari cu cine ai votat e ca si cand te dezbraci in curul gol in centrul Clujului. Unii o sa iti admire gaozu altii o sa se uite scarbiti. Si pana la urma degeaba ai votat tu cu Basexu ca tot Vadim va iesi presedinte :))

  33. blanka Reply

    tanti aia plinuta de la antena este purgativul universal: este atat de plina de ura incat cred ca are copii sacalii de la zoo!
    trebuia sa lasi politica, incat nu iti poate aduce decat injuraturi.
    apropo, videoclipul cu base si badea este genial.
    in fine, mult succes

  34. DonPedro Reply

    Nu stiu de unde le-ai scos pe-alea de la punctul 1. Din contra! In 2004 presa l-a facut presedinte pe TB. Citeste presa de atunci. Aminteste-ti: ” Nastase 6 case!” N-am spus-o eu si nici tu in 2004. A spus-o presa.
    Citeam, bre, citeam! Si dupa aia vorbeam!

  35. Mima Reply

    Gropare, e ultimul lucru pe care il asteptam de la tine. Inteleg daca vine de la Carmencita, de la Floricica, de la Marghioala, de la Vasylika, de la te miri cine, dar de la tine, Gropare? Vremuri sangeroase, parol. Cadere libera. Guvern ioc. Razbel si focuri de tun. Si boborul se distreaza, mama, ce tare e urangutanu de Basescu! Super amuzant, ce sa zic.Mai ales ca argumentele sunt “nu votez cu comunistii” venind de la multi care in 89 nu se nascusera inca sau ca ne vinde Geoana la Moscova (a fost vreunul la Moscova, sa vada pe viu gradul de civilizatie si cultura? Io am fost. Las ca e mai bine cu Base, pe ai carui ambasadori Putin nu i-a primit veci in vreo audienta de cand s-a dat urangutanu smecher la summit, mai avea un pic si le dadea rusilor un bobarnac si-i trata cu o ragaiala. Nu-i asa ca-i tare? Si progresist? Si liber-schimbist? Si patriot? Vai, ce ne distram!
    In concluzie, o victorie meritata. Asta e omu pe care poporul asta si-l merita. Cu alte cuvinte, ne-am facut-o cu mana noastra. Din incheietura mainii drepte. Stampila pe Basescu.

  36. GEOANA Reply

    -=Io din CJ=-

    ce bine-mi pare ca ai luat tzeapa…
    ce bine-mi pare ca ai pierdut…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *