Cotcodacul de azi
Ieri scrisesem un text la botul calului, cum fac eu de obicei când m-apucă pandaliile pe viaţă. Dar, cum subiectul nu se califica nici pe departe pentru pus pe blog la mine (unde e curat şi linişte, nu devălmăşia de-aici), i l-am dat lu’ Julius, că nu merita să băltească în ignoranţa caracteristică mogulilor de mâna a cincea, când el e clar de mâna a doua (sper ca la anu’ să se ia după echipa lui de suflet şi să promoveze în prima mână). N-am să vă plictisesc acum cu refuzul violent de care m-am lovit (am arhiva de pe messenger, la cerere), şi nici cum m-a trimis la VoxPublica (unde m-am şi adresat, de altfel, ideea fiind bună), dar am adunat informaţii cu care pot să-i fac lejer un profil de site de matrimoniale: “Bună, sunt Julius şi îmi plac plimbările lungi pe plajă, berea, textele scurte (aici m-a corectat Word-ul: textile), poantele şi originalitatea. Detest politica, textele lungi şi poantele pe care nu le înţeleg.” (Mă întreb, totuşi, ce-ar putea agăţa în felul ăsta: atât Hertha Mueller, cât şi Faulkner prezintă nişte particularităţi descalificante.)
Şi, pentru că am strâns deja trei paranteze şi nu doresc să calc pe nimeni pe bătături chiar din prima (mă rog, a doua, că primul text n-a trecut de poartă), aş vrea să explic cum am ajuns la concluzia că tre’ să răzbesc şi aici. Sistemul este unul simplu, adoptat în general după ce primeşti una după ceafă, poartă denumirea de NMFEPMB (dezabreviat: Nu Mă Fac Ei Pă Mine, Bă) şi reprezintă cea mai sigură metodă prin care ajungi simpatizat şi respectat în spatele blocului meu. Ca să vă faceţi o idee la ce mă refer, ştiţi videoclipul de la “Ridică-mă la cer”? Ei bine, ăla-i spatele blocului meu, pe bune şi fără mişto.
Şi acum, odată stabilit că Julius e un golan de cartier, să vă zic epifania.
Dar e jmeker Cougar aiesta, ca restu’ le zice pe Daily Cotcodac.
NTFEPT