În primul și-n primul rând, ursul a început: nu există sibian fără oi mâncate de Moș Martin.

În weekend, USR-iștii i-au invitat pe pesediști și pe liberali la un bal mascat pe tema ”Urșii din Carpați” pe acoperișurile din Sibiu. Sursele spun că USR-iștii au de gând să se retragă de la eveniment în ultimul moment…

După tigrul de acum patru ani și ursul de ieri, AJVPS Sibiu imploră grădina zoologică din localitate să facă cumva și să aducă gorile, elefanți și crocodili în centrul orașului.

Un lucru e sigur: iarna asta cu siguranță nu vor mai fi dansatori tradiționali costumați în blănuri de urs dansând Capra la Sibiu.

La Târgul de Crăciun de la Sibiu, vinul fiert nu va mai fi Puterea Ursului, ci Glonțul Vânătorului.

În loc să-i ofere vânătorului o ramură de stejar cu sângele ursului, tradiționala ofrandă adusă celui care doboară un trofeu vânătoresc, Internetul din România ar dori foarte mult să-i ofere, în schimb, o ofrandă de patru milioane de borduri. Prin lapidare.

Frustrați de rivalitatea milenară cu brașovenii, sibienii își doreau de mult să le dea peste nas vecinilor de la est și să le arate cum se rezolvă o problemă cu urșii în Mărginimea Sibiului, bă, nu ca moldovenii ăia din cartierul Răcădău care tremură-n apartamentele lor de frică.

La următorul protest anti-PSD, studenții de anul I sunt hotărâți să apară la manifestație cu ursuleți de pluș, pentru că se pare că asta-i face pe nămetiocii de jandarmi să-și piardă testosteronul.

Domnul președinte Klaus Iohannis s-a interesat imediat dacă nu cumva s-a scos la vânzare casa în care locuia tânărul urs.

Jandarmii se scuză: ”șeful ne-a spus că putem să pușcăm liniștiți un Ursus!”

Nu știu voi, dar eu, în perioada următoare, n-aș prea mai avea încredere să mănânc salam de Sibiu.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 8 comments

  1. Claudia Reply

    Te-am prins! N-ai citit Winnetou cind erai mic. Daca-l citeai, aflai ca friptura de laba de urs putin (doar putin) fezandata, cit sa prinda miros, e cea mai gustoasa!

  2. Alin Reply

    si totusi, de ce nu au aparut deja gif-urile cu Harambe si cu ursuletul nostru, un meme cu concluzia made in Sibiu: GHINION!”, ceva, cum de se misca atat de lent online-ul romanesc??? aaa, DA MAH…s-o intamplat in Sibiu, Argheal, no, dara ca este vreme!

  3. ion ion romanul care nu face politica Reply

    Iti dai seama ca la viteza cu care s-au obtinut avizele de la prefect,ministerul padurilor, jandarmi nu era nici unul ardelean?!Olteni poate.
    Si ca in Sibiu este DOAR un veterinar care tine somniferul expirat ca sa impuste si el ceva?!

  4. CSB Reply

    AJVS Sibiu in colaborare cu ISU Sibiu, cauta voluntari in randul pensionarilor si somerilor, pentru indeplinirea sarcinilor specifice – momeala, panda si gonaci . La intersectii se vor organiza foisoare de observare. Acestea vor fi instalate dupa cum urmeaza: fondul de vanatoare Terezian – 5 buc, fondul de vanatoare Strand – 4 buc, fondul de vanatoare Hipodrom – 3 buc, fondul de vanatoare Valea Aurie ( include Zoo si Muzeul Satului ) – 10 buc. Autorizatia de vanatoare poate fi cumparata de la chioscurile Tursib, chioscurile de ziare sau aparatele automate de plata parcare. Primaria Sibiu promite ca va organiza obtinerea dreptului de vanatoare la mamifere mari ( exceptand omul si delfinul – ca persoane umane si non-umane ) prin SMS.

  5. Groparu Nemernic Reply

    @ CSB: Păi și-n Vasile Aron, cartierul gropăresc prin excelență… nimic? PS: Să nu se facă și vânătoare de olteni, pls. Pentru tata.

  6. CSB Reply

    Sa nu poarte blana iarna asta… fasul, eventual fluorescent, e mai sigur… Nu stiu cum ii spunem d-lui Iohannis sa renunte la caciula aia iarna asta, ca razboi civil iasa… si mai sunt si alegeri…

Leave a Comment

Your email address will not be published.