Sa conduceti bine!

Sâmbătă, spre ruşinea mea care mă dau mare şofer, am constatat că în afară de dormit, beut şi enervat şefi nu prea ştiu să fac multe pe sfânta lume. Oricum, la şofat în nici un caz nu mă foarte pricep. Sau nu mă pricepeam, până să ajung pe mâinile capabile ale Napoca Rally Academy şi să le pun mâna pe schimbătorul lor de viteze.

Aşadar: sâmbăta asta, o gaşcă de bloagheri (TVDeCeii, Nebuloasa, Gaben, Mone, Ciulea, CristiGog, Kookool şi, de pe alte meleaguri, RazvanBB) am luat loc în bănci, ne-am pus pixurile în mână şi am aflat următoarele de la numiţii Bogdan Marisca, Danny Ungur si Vlad Comsa. Băgaţi la cap, că v-a prinde bine şi vouă când daţi de mine prin trafic!

– Nu sta ca Groparu cu piciorul întins către pedale. Ţine piciorul în unghi drept, să poţi pune frână repede dacă e musai, nu să calci gâştele satului.

– Nu ţine mâinile drept pe volan, trebuie să fie şi ele îndoite.

– Mâinile pe volan se ţin la ora 9 şi 3. Dacă ştiaţi de ora 10 şi 2 sau alte asemenea, greşit! (asta o ştiam, că cică dacă faci accident şi se declanşează airbagul, îţi loveşti căpăţâna cu propriile tale mâini cu viteza de deschidere a airbagului; şi e mai rău ca lovitura de făcăleţ în cap, dimineaţa)

– Nu mai apăsa ambreiajul în curbă, Gropare!

– În curbe volanul nu se împinge, ci se trage de el cu mâna corespunzătoare (în curbe, şinele trosnesc)

– Iarna, înainte de trecerea de pietorni se formează gheaţă: tot românul pune frână şi se topeşte zăpada.

– În lunile cu “r” (septembrie, octombrie… aprilie), tot săteanul iese la furat lemne, că îi place la căldură. Asta înseamnă căruţe nesemnalizate pe drum. Noaptea, că ei nu fură ziua. Aşijderea dacă vezi balegă proaspătă (te uiţi dacă scoate aburi, nu e musai s-o guşti!!!!): căruţă în faţă (via Gaben)

– Nu mai staţi relaxaţi la volan! Vă relaxaţi acas’. La volan staţi în stare de alertă maximă.

– Curbele nu se iau pe lângă bordură, ci un pic mai larg, în unghiul în care nu îţi sar pasagerii din spate pe banchetă ca sacii de cartofi. Aici nu mă întrebaţi cum se face, că i-am exasperat pe oameni cu curbele mele, or zis că să îmi cumpăr bicicletă.

– Anticipaţi! Te depăşeşte unul, verifică dacă are loc să se bage în faţa ta. Deci fă-i loc. Cască ochii la drum, nu te uita la ruj în retrovizoare!

– Dacă încerci să agăţi gajici cu muţunache puşi la parbriz sau la lunetă, eşti un caz patologic. Mai bine fă-ţi o păpăradă. Lasă-ţi geamurile libere!

– Nu pune sticle de apă, undiţe cu mulinete cu 15 rulmenţi, bocanci etc. prin maşină, în locuri de unde pot zbura prin aer să îţi spargă bostanul dacă te înfigi într-un buştean.

– La semafor, după ce se face verde, mai stai o secundă-două înainte de a porni, chiar dacă te claxonează ceilalţi: tocmai ai scăpat ca prin urechile acului de prefectul de Cluj Platon, călare pe un jeep, cu permisul suspendat, orbit de soare, care vorbeşte la telefon şi intră în intersecţie în trombă, să prindă galbenul. Galbenul, nu gabenul.

– Înfige-te în scaun! Să fii lipit de el, să simţi maşina cu fundul, cu coloana lombară, cu burta. Atunci faci corp comun cu maşina şi o simţi.

– Roţile din faţă: în permanenţă pe direcţia de mers. Dacă derapezi, întorci roţile în direcţia în care îţi fuge fundul. Al maşinii fundul. Uite aşa:



Uite aşa se pune o frână bruscă cu viraj în ultima secundă: cu frâna apăsată până-n blană, că nu-i de joacă!



Şi aşa te simţi şi râzi colorat ca un curcubeu, ca o fetiţă de la parada gay şi ca un grizzly gâdilat atunci cânt te afli pe locul soacrei la o asemenea manevră:



O poză de final cât o mie de mile parcurse! Ni ce o făcut Florica de la TVDeCe ca să se pună bine cu zeul condusului! I-o pus zeul borna-n cap!

PS – Un singur minus la Academie: nu te învaţă să înjuri ca un şofer. Pentru aceste scopuri, vă rugăm să folosiţi în scop educaţional Internetul, căutând cuvintele cheie “Romanian profanity”.

19 lovituri pentru “Sa conduceti bine!”

  1. 1Cougar

    – Tu, Florică…

    (Liviu Rebreanu – Ion)

  2. 2RBoy

    Ce bine ar suna: Școala de șoferi GROPARU. Fă școala … ne ajungi din urmă !!!

  3. 3Anonymous

    A nu se uita:
    Nu pune CD sub scaun ca s-ar putea sa nu-l gasesti din prima.
    Nu trimite SMS, nici Email
    Nu te certa cu sotia, soacra ca au mana lunga sa te ajunga de pe bancheta din spate.
    Inchide si asigura portierele sa nu sara pitipoanca din dotare la prima vitrina stralucitoare. 😈

  4. 4Cristi

    Ai dreptate. Masina se simte cu fundul. Nu chiar cu gaura cu noada . Acolo-i punctul de echilibru. 😉

  5. 5Cristian Gog

    Dar semnalizarea, cum a fost cu semnalizarea la franare? :))

  6. 6andrei

    @RBoy eu vad putin mai altfel sloganul :

    Școala de șoferi GROPARU… Vrei nu vrei tot la noi ajungi :))

  7. 7lichu

    Baiet saritor Groparu! 😉

  8. 8omu' muncii

    @anonymous:nu pune mana pe nievasta cand ai in spate socru/soacra…………-IA MANA DE PE EA ca tu nu vezi ca nu e atenta si rade?
    @gropare: bine ai zis data trecuta-uelcam tu za clab!!!

  9. 9RBoy

    @andrei: 10 puncte.

  10. 10Iolanda

    Iaca ma gasesc si eu sa dau sfaturi din ce-am invatat de la altii: daca vrei sa nu-ti zboare pasagerii din spate la fiecare curba solutia e sa accelerezi usor IN curba.
    Da, franatul se face INAINTE de viraj, deci poti sa franezi suficient incat sa ai de unde accelera la loc.

    Si pup!

  11. 11FES

    Inca o postare gropareasca, in dulcele stil clasic…
    Mie mi-o zis sa tin mainile la “si zece” si la “fara zece” ➡ cand faceam scoala pe o Furie visinie (ceva mai inchis) nu se punea probl de airbag…
    Sublim!

  12. 12Tot eu

    @Iolanda – ca mare dreptate ai 😀
    Gropare, multumim ca te sacrifici pentru noi, servind drept exemplu negativ. O sa iti ridicam altare unde va curge vesnic berea ta preferata daca domne’ fere’ afla nevasta dumitale ca vrei sa il initiezi pe Groparel in astfel de chestiuni 😈

  13. 13Mihai Motrescu

    am castigat si eu prin 2008 un concurs la red bull si am avut ca premiu un curs de pilotaj auto…de atunci frate-miu zice ca tin mainile ciudat pe volan…ca el conduce cu o mana

  14. 14Mihai

    Interesant, eu cu pozitia mainilor la fel stiam, dar oricum folosesc doar una, doar la viteza mai mare pun ambele maini pentru siguranta.

  15. 15borg

    Ashea, si mai, chiar daca nu te-o invatat aia p’acolo la scoala. SEMNALIZATI BEY!!!

  16. 16pronume

    neah..mare sofer groparu 😛 sa vezi cand ii vine randul groparerului :roll:

  17. 17georgian

    acum adevarul care o fi?? cineva zicea ca in curba volanul se impinge in nici un caz nu se trage aici zice se trage in nici un caz nu se impinge, bineinteles de il intreb pe ala ,ala va sustine sus si tare ca se impinge de te intreb pe tine vei spune ca se trage dar oare de fapt cum e?

Trackbacks

  1. 1. Napoca Rally Academy | dragosmone.ro
  2. 2. Napoca Rally Academy | Cristian Gog

Scrie cu pipi pe zid

NOU! Acuma poți scrie cu fețe galbene!



Parteneri (da' nu de pat!)