Femeii
Lui Emil Brumaru
Sunt creştin, nu sunt păgân,
Dar tot am sa te muşc de sân,
Şi-am să-l gust şi-am să-l răscoc
Rotund ca un poloboc
Înspicat de-un sfârc maro
Vişiniu-negru caro;
Rotunjimea-i exemplară
Am să o sărut cu-o nară
Şi cu gura-nfometată
Mai mult lungă decât lată
Sforăind de-anticipaţie
Am s-o mozolesc cu graţie!
Perişorii dintre sâni
Se vor revolta, păgâni,
Încercând aşa,-ntr-o doară
Să inţepe a mea nară!
Puful am sa ţi-l ridic
Într-un fel cum nu-mi explic
Dar cu briză de vulcan
Ieşita din trestie de Pan
Îl voi adormi pe dată
Cu o pofta imbătată
De atata bogaţie
Dată mie, dată mie!
Scoborându-mă la vale
Mai acolo, catre poale
Iscoding a tale coapse
Pocănind tot din sinapse
Descoperi-voi regatul
Unde trebuie palatul.
Caci palatul gurii mele
Caută grave belele
Cu miros de adormeală
Drog curat de toropeală
Drog stârnit de-mbratişare
Tot mai strânsă şi mai tare.
Dup-o vreme, mai târziu
Cand nu pot să mă mai ţiu
Febrile mâini şi amprente
Or sa vrea sa te dezmierde
Recreîndu-te intreagă
Mică Evă, toată goală.
Cu şoapte, blestem şi cânt
Trupul am sa ti-l descânt
Cu limba l-oi dezmierda
Sa nu fii a altuia!
[…] o sa vreau sa mor din cauza unei profe de romana. Da. Sa ma indragostesc de ea, sa ii scriu poezele d-alea d-ale mele, stil Emil Brumaru, da’ – firesc – oleaca mai najpa, sh sa o scot la kefane, sh toti sa se […]