Delegaţie în Iordania – tu botezîndu-te, tu Doamne

În timp ce alții se pregăteau ușurel de mini-vacanța de iarnă, la fel de ușurel m-am trezit că trebe să mă duc în Iordania; colegul care trebuia să meargă nu mai putea, așa că am rămas doar eu. Bine, dacă-i musai ca de voie bună, ce să facem, nu?

Și ca toate să înceapă bine, trebuia să mă duc cu un potențial partener de biznis cu ferma noastră, ceva grec cu care urma să fac joncțiunea la București. Joncțiune făcută de altfel – ca fapt divers, nenea era de la Lămâițătronics ăia sau cum îi chema, am mai scris io despre ei acu’ ceva vreme, când am fost cu șeful ăl mare pe la ei prin Atena. Dar să nu divagăm.

Ei, dar ca toate treburile să meargă perfect, m-am trezit în avion că îs io, greul ăsta, iar restul avionului era plin de niște domnișoare extrem de interesante și sofisticate, atât după vorbă, cât și după port, craci, țâțe, etc. Din reprezentatele dânselor se fac de obicei cvartetele de coarde. Penale. Precum vă dați seama, eram profund uimit: ce draci fac ăstea în Iordania? Era prima dată când am încercat să citesc ceva în avans despre țara unde mergeam și atâta știam și io, îs cam fără lei, acolo nu prea meri la produs că nu prea este ce. Cred că o intuit grecul că eram nedumerit ce e cu fufele alea prin avion, că zice astea nu merg în Iordania, ci în Liban. Auzisem și io bancul ăla cu ciocanul libanez care e cea mai tare valută, dar acuma îmi era dat să văd pe viu că dacă nu vine ciocanul libanez la Românica, merge reprezentantele lui Românica la ciocanul libanez. Ca să nu vă rețin foarte mult, de la grec am aflat că de fapt Libanul (Tripoli, mai precis) era Parisul Orientului, mare păcat cu conflictele de dată mai recentă, alea stricaseră tot orașul și numa’ nu mai apucau să-și repare ce aveau de reparat pe acolo.

Într-adevăr, după escala din Liban am rămas doar io și grecul.

Am ajuns pe la 4 dimineața la hotel; no, ăla hotel mi-o plăcut și mie, era de-ăla de 5 stele pe stil vechi, un hol imens cu fântână arteziană, coloane de-alea înalte de piatră, iar mai spre după ora 10 din dimineață, am văzut și un nenea lustragiu de păpuci, chiar la intrare. Foarte fain. De camere ce să mai zic, foarte fain. Unde am avut probleme? Ca de obicei, cu baia; dacă în Anglia am făcut praf robinetul de la cada de baie, aici am fost iar depășit de situație. Aveau ăștia ceva un robinet cu ceva gradații, cu temperaturi. Foarte fain, îmi zic, setez apa cât vreau io de caldă. No, am pus-o pe 40 de grade, nimic, venea rece de numa’. La 50 nu am avut succes mai mare. No futu-i, ce să fac, trebuia să mă spăl, dimineața aveam întâlnire cu niște potențiali clienți, nu poți mere să puți după 16 ore prin avioane și aeroporturi. Așa că fain frumos m-am spălat (iar, că am mai făcut de-astea) la chiuvetă. Și iar am făcut prăpăd în baie, că numa’ spumă de șampon era pe oglindă. Atâta că de data asta era una imensă și se curăța a dracului de greu. Plus că pe jos nu aveau scurgere. Nu vă rețin, vă zic doar că nu am dormit noaptea aia, am stat la șmotru în baie. Nu, n-am terminat, că o trebuit să cobor să dau de grec să merem să facem planul de bătaie (sales pitch, cum zic ăia mai deștepți decât mine).

Cobor în hol să dau de nenea grec, ăsta era la povești cu un ficior super fain, un egiptean de făcuse facultatea la West Point și lucra acuma la banca mondială. Și ce ai făcut, întreabă grecul. Păi ce să fac, zice ăla, mi-am luat catrafusele și m-am mutat la alt hotel, nu era să stau nespălat. Da’ ce s-o întâmplat, fac io bănuitor. Păi ce să fie, s-o stricat coloana de apă caldă, n-o avut nimeni apă la vană. S-or uitat la mine amândoi, plin de bănuieli, da’ tu cum te-ai spălat? Io, capră senină ca de obicei, cum să mă spăl, la chiuvetă. S-or uitat la mine ca la picatul din lună și io, încerc să mă scot: m-o învățat bunica, când eram mic. După priviri mi-am dat seama că nu m-am scos deloc din cacao. Din contră.

Ce să vă zic, din goana taxiului tocmit cu 10 euro pe toată ziua, țara aia e plină de oameni necăjiți cu adevărat. Și de șoferi care claxonează non-stop. Dacă în Albania claxonau de descreierați ce erau, aici aveau chiar și un fel de alfabet morse al claxoanelor, l-am văzut pe șoferul nostru cum îl claxona luuuuung și în draci pe unul de pe o bandă alăturată. De fapt, îl lăsa pe ăla să intre pe banda noastră, cum ne-o explicat mai târziu. Și nu ajungeau ăia, am ajuns și io cu grecul pe acolo. Nu, nu la Petra, că acolo merge toată lumea (chiar nu am avut vreme nici măcar de aia), ci la unul din cele două mall-uri, să mâncăm ceva. Toate bune și frumoase, până o intrat grecul în ceva magazin de muzică, cd-uri și alte cele: de fiecare dată când mă duc într-o țară străină, îmi iau un CD de muzică tradițională și o carte, îmi șoptește ăsta conspirativ. Bă, am stat două ore să aleagă o carte și un cd! Două ore! O ales la un moment dat ceva, pe când să merem spre casa de marcat, că nu, că mă mai uit un pic. Dacă inițial l-ar fi costat cam 10 euro cartea și cd-ul, când am ajuns la casă l-or costat cam doi euro jumate, că luase ceva solduri, ce să mai povestim de cultură locală. Tot conspirativ, că i s-o părut cam scump și așa, la doi euro jumate, e ok. Și scoate cardul să plătească. Cum deja cu greu mă abțineam, îl întreb nedumerit chiar vrei să plătești cu cardul? Nu de alta, da’ e cam mare comisionul. Da, plătea cu cardul, deși știa că e cam 4 euro comisionul – deci mai mult decât trebuia să plătească. Da, bă, ăștia îs grecii, chiar și scoțienii cred că au glume cu grecii, cât îs ei de zgârciți.

Data viitoare merem la restaurant și apoi acasă.

Guest post de Nârţoagă zis Pârţoagă zis Nârţoagă zis Pârţoagă of Jordan.

8 lovituri, dă-i și tu!