Nu vă enervează ăştia, dom’ne, care toată ziua aleargă prin parcuri cu căștile pe urechi, ascultând cu volumul la maxim discursuri motivaționale și audiobook-uri hipstereşti despre istoria imperiului sumerian sau formaţii care cântă la Electric Castle? Și îi mai și vezi apoi sâmbătă de sâmbătă cum își pun poze cu ei cu medalii câștigate pe la maratoane, îmbrăcaţi în Spandex-uri mulate ca la gay parade, că n-ai avea curaj să te plimbi îmbrăcat aşa prin judeţele în care s-o atins pragul la ultimul referendum?

Nu? Nu vă enervează?

Staţi că vă-nvăţ io minte, mi-am zis, şi mi-am luat o bunătate de şaorma chiar de la intrarea în parc, din aia cu de toate, şi mi-am văzut de drum chiar pe aleea unde alergau toţi ca apucaţii, ca să aibă apoi motiv să râdă de noi după ce pun pe Facebook kilometri întregi număraţi cu Strava, că anume fac asta, ca să te simţi tu mizerabil şi gras şi sedentar şi, în curând, cardiac.


Where is your God now?

Şi nici nu ştiţi ce bine-o fost şi ce succes am avut, că vreo trei alergători s-au oprit şi s-au uitat după mine lung şi gâfâind de poftă în timp ce eu mormăiam de plăcere şi-mi picura nişte sos de usturoi pe bărbie; un altul o plecat direct acasă după ce-o mirosit cocktailul de arome, şi un alergător chiar am văzut c-o înjurat cu sete şi şi-o schimbat traseul să-şi ia şi el o şaorma, bag picioarele în ea cură de slăbit; şi cea mai afectată a fost o fată mai plinuţă care-o-nceput să plângă de poftă, că nu poţi învinge foamea cu citate de pe Instagram, că foamea nu prea le are cu Social Media.

Şi aşa succes am avut, că mâine seară repet experimentul cu şase mici şi-o bere, iar poimâine ies la plimbare cu o ciorbă de burtă cu mujdei într-o halbă de plastic pe care scrie Ciucaş.

În două săptămâni scap eu oraşul ăsta de ei, vedeţi voi numa’, şi-apoi mă extind şi-n provincie.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 9 comments

  1. 7 Reply

    “Crima sadica intr-un parc din Clu. Mai multi alergatori au sarit cu picioarele pe un cetatean…”

  2. remus Reply

    partea proasta e ca de mancat manci, de depus se depune, dar cand ajungi la 150 de kile, ce te faci?
    Eu am ajuns la 90… si ma dau de ani de zile de ceasul mortii ca sa slabesc. is la 87 spre 88 si e greu.
    si bag pe santier toata ziua. (da da, exista viata si dupa corporatie)

    • Groparu Reply

      Hmmm – deci toată ziua în aer liber, cred că te ia câte-o foame din aia soră cu Angola, deci nu merge recomandarea aia cu “eat less, exercise more”. Corect?

  3. mac gregor Reply

    Nu cred ca scapi de ei asa, ca dupa ce manca saorma or sa alerge dublu ca sa o dea jos. Deci, win-win.

    • Groparu Reply

      Atunci trecem la bere.
      De fapt nu e OK, că după bere aleargă să facă pipi… și tot așa…

  4. honci Reply

    Vezi ca ai uitat de niste “clasice” : un bol cu o salata de beuf, niste chiftelute marinate cu “pireu” si muraturi asortate, ca tot e sezon un borcan de zacusca *din ala de 800 nu joaca, pe care il savurezi cu juma de paine cu cartofi (preferabil calda) pe o banca cu servetele. Si dupa ce termini cu aroganta … am un set nou nout de lemne (vreo 2 mc asa)… tot asteapta sa le cioplesc … Te invit aici … este sansa taaaa… si ia ca faci un dublu bine comunitatii : si scapi lumea de apucati si folosesti in mod util pretioasele calorii. La final musai sa cinstim asa vrednic hitman cu o palincuta aromata (si nu mult)… cat sa simtim ca sangele curge frumos si nici vorba de vreo cardio indignare la varsta asa frageda.

    PS: daca ai nevoie de companie sa nu te simti singur (doara stii ca mancatu singur nu ii asa fain…) da un semn ca la asa actiune 1-2 ma mobilizez. Putem sa ne si echipam de sport daca vrei … sa vada amaratii ca daca mananci in trening, mai cu spor merge 😉

    • Groparu Reply

      Stai că alea aslăți de bef și zacuști (și sarmale) sunt armamentul de *sfintelesărbători*, care vin ele în vreo 5 săptămâni.
      Nimeni nu va mai fugi atunci; dimpotrivă.
      PS: Discutăm și de cioplitul cela.

  5. Bubu Reply

    Si pe urma K.O.- feliute de bacon prajite crocant cu ochiuri si cartofi pai.

Leave a Reply to Bubu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *