Țiganiada COVID-oasă, 2021: partea a II-a

Și au trecut cu bine prima zi și prima noapte, fără vizite de la urs, că am auzit că sunt și așa ceva prin zonă; și ne-am trezit dimineața cu greu, sau mai bine zis cu capul greu; și unii și cu vătămări altele decât psihotice!

Și a trebuit să-i reparăm copita ca-n epoca de piatră, cu sfoară; ca să poată membrul tribului să vâneze și azi beri, șprițuri și coniace; și cu mare grijă am făcut pe vracii, și mare noroc am avut că am știut ce incantații să folosim ca să grăbim vindecarea (”lipește-ți osul, boule, că apăi află muieri-ta și nu te mai lasă cu noi data viitoare!”).

Ziua începuse cu mare nădușeală, și pe noi asta a picat ca un ciocan de-al lui Thor; că deja nu ne era chiar exagerat de foarte bine după noaptea precedentă.

Și, cum toate proviziile ne erau în dubă, ne-am pornit să facem scară cu trepte, că se știe că o cravată curată atrage supa zilei, iar pantele, la Țiganiadă, atrag luxațiile; și noi avusesem deja câteva blasfemii la adresa zeului Ortopedus, nu ne mai trebuiau și altele.

Stairway to heaven cu cuie de lemn, totul eco, din acel moment nu a mai căzut nimeni! Numai lat, în cort.

Aici beau finul și cu nănașul/și le cântă ceterașul, și le cântă ceterașul!

Când căldura a devenit mai insuportabilă ca gura muierii, n-am mai stat pe gânduri prea mult; și am transmutat o filigorie, într-un adevărat ritual tribal, direct deasupra râului! Cu tot cu masă, scaune și făpturile noastre, care din acel moment s-au trezit într-un loc și mai fără de durere și de întristare; și cum să mai vrei să mai pleci de acolo, tu viu fiind?

Pe la prânz, s-a pus de o fasolică; căci e mare greșeală să nu mănânci la asemenea evenimente, vă rog să mă credeți!

Și, când s-a mai răcorit un pic, am avut concert de guitar hero de la Ganistră! Care așa de bine mimează, că într-o bună zi va avea propriul său festival de imitat! Mai ales că, dacă te prinde lângă el, te cheamă să-i fii vocea a doua, și el are 100 de kile la un metru 90, parcă n-ai prea vrea să-l superi în trafic sau la Țiganiadă.

Și nici n-are rost să vă spun prea multe despre ce se mai petrece pe-acolo, că deja am obosit și nici nu mai prea țin minte; dar, spre stupoarea noastră, după miezul nopții, numai ce ne trezim cu Cârlanul că face act de prezență și el! Surpriză totalmente! El fiind în poza de mai jos cel cu privirea cea mai trează, că noi până la ora aia îl băgasem deja pe Bacchus sub masă de vreo 7 ori – dada, chiar pe zeul grec Dionisos, care e și mic copil pe lângă noi.

Și, cum un tovarăș nu vine niciodată singur, dimineața a venit și pretenarul nostru din Rășinari, ciobanul tradițional – care-n fiecare an primește ceva transparent de la noi ca să-și astâmpere setea, și care tot în fiecare an ne promite că la anu’ ne aduce brânză, telemea sau măcar niște roquefort, dar nu știu cum se face că tot uită, cred că va trebui să-i punem lecitină-n pahar.

Mno; domnul cioban ăsta, când vine, vine cu tovarășii lui; unii-s de mărimea unui teneș, și pe ăștia îi poți mângâia, mușca și trage de căpușe fără să riposteze;

…buba cea mare apare când apar și ăia, câinii anti-urs, că ăștia-s cât un Fiat Doblo; și și mai mare bubă e când le place de cortul tău, se pun acolo la umbră și nu se mai mișcă, și tu nu prea ai cum să-ți strângi cortul și să pleci la familia ta iubitoare, că n-ai prea vrea să-l deranjezi pe Grivei, pentru că ți-e prea dragă viața, mă-nțelegeți?

Uneori se mai opresc să stea cu noi și cetățeni care se mai opresc să stea cu noi, și noi stăm cu ei și toate-s bune.

Și cam asta a fost povestea, fraților, că nu mai intru în discuții despre cum am adunat fiecare mucușor de țigară de pe jos și alte gunoaie și am lăsat lună după noi; dar tare mult mi-aș dori ca în weekend, când Primăria Sibiului Johannist organizează asta, lumea să se simtă cel puțin la fel de bine ca noi, acolo, pe vale! Bahrtalo, hai noroc, fiți atent ce ghiul am găsit, vă pricepeți la AUR? Sau la Șoșoacă?