Și raiule, sănătos, noi om mer’ mai pă din gios

Pe la-nceputul anului 2020 (avant le COVID), mă cheamă bunul meu prieten Klaus din Cluj (alt Klaus, nu bunul meu prieten J din Sibiu) să țin o prelegere despre eșec – probabil pentru că, dintre cunoscuții săi, viața mea seamănă cel mai puțin cu viața lui High Hefner, altfel nu-mi explic.

Rectific: Zeul Hugh Hefner.

Și, la audiența ceea nu foarte simandicoasă, dar orișicât, prima chestie autobiografică și personală care mi-a venit în scăfârlie să o zic la prezentarea mea a fost următoarea lovitură de topor:
– Salut, sunt Groparu, am un ficior de 9 ani și mai nou sunt și tătic de fetiță; și vă rog să mă credeți că din cauza fiicei mele…

Și am continuat zicând ceva legat de pantaloni umeziți pe mine.

Dar foarte literal.

I kid you not.

Și n-am prea greșit.

Acum un an, scriam asta. Între timp, am evoluat de la asta…

…la asta:

Eu, cu freză de COVID, ea, ușor morocănoasă fix de ziua ei, înainte de culcare (obrajii ăia sunt vieața mea)

Și a trecut un an de la postarea aia, și a fost un an al naibii de greu, că de atunci până acum numai eu știu cum le-am combinat pe toate să iasă cumva, că nu e ușor cu doi copii, casă nouă în care tocmai ne-am mutat și încă n-ai chiuvetă la baie, ca să nu mai zic de serviciu nu foarte ușor și COVID-uri, că astea le simțiți și voi; dar a fost bine și deloc nu mă plâng și mă simt privilegiat.

Ce s-a văzut, însă, s-a văzut mai ales pe blog, că încă din 1948 eu scriu o postare pe zi, dar în ultimele 12 luni am tot dat rateuri, cu zile întregi fără să scriu nimic. Ce să fac, no, de când cu Gropărica am și eu o jucărie nouă și mai faină care pe 19 iulie a împlinit un an și care 98% din timp numai cu tati adoarme*, și tati la fel numai cu ea adoarme, și ne mai fură somnul pe amândoi și blogul mai poate să aștepte. Așa că, dacă apăsați F5 ore-n șir să vedeți ce mai scrie Groparu (așa cum știu că nimeni nu face) și nu apare nimic, trimiteți un gând bun, nu am mai scris nimic pentru că iarăși am adormit cu a mea.

Cu a mea.

Și, peste ceva anișori (sper eu, cât mai mulți), când Groparu va pica și el răpus de oareșce boleșniță din aia covidoasă fără de leac, va ajunge să se alinieze în fața unei cozi interminabile de suflete rătăcitoare.

Și un Sf. Petre morocănos de ce tot vede el acolo pe ecranul PC-ului (tulaaaai, ce mai de păcate, mai ales delicioase păcate carnale!) va măsura cu ceva talere nu știu ce balanță de încasări și plăți, și posibil, deși ffff puțin probabil, să zică cu glas fonfănit și bisericos:
– Groparu?
– Da…?
– Tu intri în rai, așa-mi arată mie, cred că e ceva bug de sistem, dar n-am ce-i face.

Și Groparu va ezita oleacă… și se va foi pe loc.
– Că hai odată! va zice Sf. Petru. Că imediat intru-n pauza de masă!

Și atunci Groparu va zice, ușor jenat:
– Sfinte, sau Petre, sau cum ți-o zice… ăăă… deci eu am mai fost în rai, n-ar fi OK față de ceilalți care n-au mai fost, deci… lasă-i pe ei, no, io-s bine.

Și Sf. Petru se va uita chiorâș la mine, pesemne pentru că asemenea obrăznicie el nu va mai fi auzit; și va întreba în jur cu palma pâlnie la ureche, ca să se asigure că a-nțeles bine, dar mai ales ca să caute confirmare:
– NU VREI ÎN RAI?!?!?!
– Apăi ce să și faci în rai, se va justifica Groparu.
– CÂTĂ OBRĂZNICIE!!! va zice Sfântul, uitându-se împrejur în căutare de aprobări de la sufletele rătăcite la coadă; care suflete vor da mânzește din cap!
– Sfinte! va insista Groparu. Repet, eu am mai fost acolo, serios! Lasă pe altul care n-a mai fost.

Temându-se să nu facă vreo greșeală, Sf. Petru va verifica din nou catastifele, va face rapid un query în baza de date, va mai rula un script și va zice:
– Băi Gropare, aiurezi; n-ai mai fost în rai, doar morții ajung în rai, iar tu n-ai mai murit nici măcar de moarte clinică, ce tot aberezi aici.

Și io o să-i zic:
– Sfinte Petre! Io am avut pe Pământ doi copii frumoși și sănătoși, mie alt rai nu-mi mai trebuie. Dă mai bine la Groparu o bere rece și suntem OK, mă-nțelegi cum zic?

Și așa o privire o să aibă Sfântul, sau Petru, de dezastru; că nu se va mai fi văzut așa ceva, și nici nu se va mai fi fost vedea.

Dintre cei mai frumoși și mai grei ani, anul ăsta a fost cel mai frumos și mai greu, dar nu se compară cu anii care vin, care vor fi mult mai grei; dar și mult, mult mai frumoși.

__________________________________________
* Și firește că fie-mea, fiind a Evei, de 4 somnuri încoace nu mai e sigură dacă să mai doarmă cu mine sau nu.

LE: Vă mulțumesc tuturor pentru urări. Din suflet vă mulțumesc 🙂