Acum 2 ani de zile, primesc de la agenția de PR a RMGC un e-mail în care eram invitat la o întrevedere, ”să ne cunoaștem mai bine”. Suspectînd o șpagă cinstită de 14 carate, m-am dus cu rucsacul de tură la mine; dar în afară de o chifteluță și două cola pe care am insistat să mi le plătesc până când am devenit ridicol și am acceptat și o apă minerală şi o îngheţată gratis nu m-am ales cu nimic în jeb – nici măcar cu un lingou de blutoniu.

Am stat atunci de vorbă cu oamenii vreo 5 ore. Aveam cu mine o listă de întrebări pe care chiar voi mi le puseserăţi, pe site, şi am rămas dator cu răspunsul pentru că presimţeam că aveam nevoie de o zi întreagă pentru a scris articolul de faţă. O zi pe care n-o am, că dac-o aveam, scoteam un nou concept de site pentru www.groparu, că tema asta e bătrână rău şi-i tremură mâna când duce paharul la gură. Da’ mno, zâua aia ui la ea că-i pe noi.

A, și încă ceva: am fost de vreo 4 ori la Roșia, și ultima oară am stat vreo 3 ore și am tot vorbit cu localnici și susținători și adversari.

Aşadar: sunt confuz şi nu ştiu ce să mai cred, şi din ce citesc mai mult, mai mult mă cufund la scufund.

1. Criza Roşia Montana este în primul rând o criză a statului nostru slab.
Dacă aveam un stat puternic, situaţia arăta cu totul altfel.
În primul rând, s-ar fi făcut o licitaţie internaţională şi ar fi câştigat o companie de renume, nu un SRL off-shore de garsonieră confort II cu afiliaţii securistice (Ovidiu Tender, Frank Timiş). O firmă zdravănă, cu sediu baban în Elveţia sau Canada sau Dubai, o firmă cu bonitate, experienţă, acţionariat serios etc.
În al doilea rând, proiectul care ar fi câştigat ar fi fost mega avantajos pentru România. Exploatarea ar fi fost apoi fluturată triumfător în campania electorală de politicieni şi ar fi fost folosită ca atu la alegeri. Ar fi fost dată ca exemplu. Uite, băi alegător din Teleorman, ce am făcut pentru verişorul tău din Apuseni! Cheamă-l să voteze aici de două ori la toamnă!
În al treilea rând, am fi avut politicieni mai greu de corupt, nu ca ăştia pe care îi cumperi cu o şaorma. RMGC, aşa se vorbeşte, a jucat mereu la două capete în campania electorală. Nu e nimic reprobabil în asta, aşa fac şi marile companii producătoare de armament din State (Lockheed Martin, McDonnell Douglas), de exemplu, care sponsorizează şi republicanii, şi democraţii. Dar, cu un stat puternic, am fi avut şi politicieni care îşi asumă ce fac. Ca Băse’.
lingoule
Băi, îi şi asta o virtute, să persişti public în punctul de vedere chiar dacă ştii că toată România e împotriva ta. Omul chiar crede că exploatarea e soluţia, şi o spune. P-ăsta măcar ştii în ce celulă să-l închizi şi ce terapie să-i prescrii. Dar la nebuni nesiguri ca siniştrii de Ponta şi Rovana Plumb, care încearcă să promulge legea RMGC-ului dar anunţă că vor vota împotriva ei, pe ăştia unde-i încadrezi? La nebuni, la proşti, sau la laşi? Sau faci o secţie specială pentru ăştia care suferă de trei simptome deodată?
photo(10)
În al patrulea rând, după începerea proiectului am fi avut o mie de agenţii de mediu care ar fi stat cu lupa în curul RMGC-ului şi i-ar fi tras nişte amenzi frumoase pentru fiecare picătură de cianură care le pică din farfurie. Amenzi frumoase? Fraţilor, grase şi lucioase ca vacile alea biblice care prevesteau 7 ani de belşug. În schimb, nu pot uita o conferinţă la care eram interpret – ceva cu ecologia. Vorbeşte o nemţoaică: “…iar dacă o firmă poluează constant şi consistent, atunci puteţi merge până la închiderea respectivei firme!” O colegă de la garda de mediu îi spune pe şleau: “Noi avem un singur angajator în Câmpia Turzii, Mechel, care poluează de rupe, dar angajează 2.000 de oameni. Ce e de făcut în cazul lor?” Nemţoaica nu ezită: “Te gândeşti la ceilalţi 20.000 de locuitori ai oraşului, nu la cei 2.000 de angajaţi care sunt o minoritate!” Inspectoarea de mediu era să pufnească în râs de să-i iasă mucii pe nas.

2. S-au turnat tone de minciuni de ambele părţi.
În primul rând, nu cred că la Roşia va fi un lac de cianuri. De ce? Păi voi aţi văzut ce mare va fi lacul cela? 8 km în diagonală, 400 m adâncime – sau ceva de genul. Asta înseamnă că fiecare picătură din aia de cianură va fi diluată de găleţi şi găleţi şi găleţi întregi de apă. Nu ştiu de unde vor face rost de atâta apă, dar la cum va arăta lăcoiul ăla cred că poţi îngropa acolo un Cernobâl şi două Pripyat-uri, plus jumate supa Oanei Roman fără probleme majore. De ce cred asta? Pentru că aşa mi-au zis remegeceii şi pentru că altfel nu cred că e profitabil proiectul. Păi cine are bani să tot cumpere cianură de nebun? Plus că cianura aia va fi refolosită şi – asta rog un chimist să-mi confirme, că eu am băut cerneala la orele despre Mendeleev – cianura se neutralizează în timp. Deci dacă speraţi să vă trimiteţi socrii la Roşia Montana la băi, am o veste proastă pentru voi.
Pe lângă asta, există la ora actuală nişte tehnologii de filtre şi bazine de decantare că poţi face limonadă până şi din otrava pe care-o picurat-o Claudius în urechea tatălui lu’ Hamlet. Ştiu asta, pentru că am tradus în repetate rânduri pentru un institut din Bistriţa şi unul din Baia Mare nişte proiecte europene pe ape reziduale de stă mâţa-n coadă, îţi scot ăştia metalele grele ca limba din gură.
În al doilea rând, refuz să cred că barajul ăla va fi chiar atâta de şubred pe cât se zice. Arabii construiesc insule în ocean, japonezii aeroporturi în mare şi noi, o ţară cu tradiţie în construcţii, nu suntem în stare să construim un baraj etanş care să ţină câteva sute de ani? Remegeceii zic că va fi nevoie de o ploaie cum numai o dată la 100 de milioane de ani apare, combinată cu un cutremur de magnitudinea şi scara-nu-ştiu-cât în aceeaşi zi ca să fisureze barajul. Da, e asigurat şi contra lui Dorel.
În al treilea rând, pentru că fiecare tabără aduce argumente pe care, la un moment dat, trebuie să alegi dacă vrei să le crezi sau nu. Remegeceii spun că mina va fi ca orice altă exploatare pe bază de cianuri din Finlanda sau Noua Zeelandă, super sigură, super cumsecade. Protestatarii spun că nu va fi aşa, ci va fi ca-n exploatări miniere din Turcia sau America de Sud, cu boli şi nu mai vreţi să ştiţi. Mno! Pe care-i crezi?
În al patrulea rând, pentru că – nu-i aşa? Nu pentru aur sunt canadienii aici, ci pentru wolfram, uraniu, cobalt, tungsten, molibden şi eight-nine-ten. Remegeceii zic că licenţa lor de exploatare este strict pe aur şi argint.
În al cincilea rând, pentru că locurile alea de muncă nu încălzesc pe nimeni. Dacă guvernanţii ar vrea să creeze cu adevărat locuri de muncă, ar crea o legislaţie mai favorabilă muncii şi ar mai tăia din ajutoarele sociale – avem totuşi prea mulţi şoferi nevăzători. Plus că RMGC nu va angaja, cred, pălmaşi, ci personal ultra-calificat. Aşa că, doamnă Sanda Lungu, am o veste proastă pt. dvs.: dacă nu v-aţi luat între timp diploma de inginer minier cred că tot la împletit ciorapi veţi ajunge, asta ca să nu zic “la făcut alba”.
În al șaselea rând, pentru că boala olandeză. Google it.
În al șaptelea rând, pentru că localnicii NU SUNT PENTRU PROIECT, la fel cum nu sunt nici ÎMPOTRIVA LUI. Sunt la fel de scindați în privința asta ca dinții unei furci ținute de o băbăciune care are și ea dinții scindați ca o furcă.

3. Pentru că potenţialul turistic al zonei.
În primul rând, pentru că Apusenii, în general, şi Roşia Montana, în special, nu stau deloc roz dpdv al turiştilor. În pofida potenţialului evident, în afară de câţiva nebuni care merg prin peşteri, fac baie la Beliş şi schi în Arieşeni, cam bate vântul. Ştiţi la ce mă raportez? La turiştii cu ochii oblici. Când vom avea autocare întregi cu coreeni, japonezi şi chinezi, abia atunci vom putea vorbi despre turism ca o forţă în România sau Apuseni. Eu din Cluj, Ilie care merge în team building o dată pe an şi Gigel de peste Carpaţi care vine să stea 3 zile la Scărişoara nu vom putea susţine o industrie turistică în adevăratul sens al cuvântului. Bonus: din cauza unor legi cretine, proprietarii de pensiuni nu-ţi prea pot pune ţie în farfurie un ou natural sau un muşchiuleţ de viţel crescut în propria ogradă, pentru că sunt obligaţi să se aprovizioneze de la Metro şi Selgros; aşa că vecinul lor mic fermier poate muri la poartă cu cârnaţii, brânza şi ouăle ecologice în mână (vai, ce urât o sunat asta cu ouăle) dacă produsele astea nu sunt abatorizate şi procesate şi umplute de E-uri.
În al doilea rând, pentru că dacă începe exploatarea, 15 ani s-a zis cu turismul în zonă. Nu va merge nimeni să se uite la Muzeul Aurului din Roşia când la 2 km de localitate bubuie un vagon de explozibil pe zi de-ţi puşcă plombele din măsele şi-ţi umple plămânii de praf. Mulţumesc, prefer să vin la birou, la aer condiţionat.
În al treilea rând, pentru că, paradoxal, dacă nu începe exploatarea, turismul în zonă e condamnat oricum. Dacă RMGC-ul o mai renovat câteva clădiri pe ici, pe colo, cele câteva sute de localnici rămaşi în zonă nu vor putea plăti nici măcar un bec care să lumineze clădirile astea mai mult de 4 luni de zile pe an. Ce să mai investeşti în amenajarea minelor romane, să pui manechine îmbrăcate în armuri romane, să faci replici din uneltele minerilor antici, din armamentul legionarilor lui Traian şi beţivii lui Decebal, să recreezi bătălii… aşa cum mi-ar plăcea să văd, din moment ce nu suntem în stare să conservăm cumsecade nici măcar Sarmisegetuza?
Şi mai este una bună: nu poţi face turism într-o zonă în care orice adiere de vânt îţi umple dealurile de praf de la haldele de steril din apropiere, şi prin mijlocul localităţii curge un pârâu cu suficient acid nuştiudecare suficient cât să omoare un cartier mai răsărit pe zi, moştenire de la fosta exploatare de stat. Başca drumul, care e tot o groapă şi-o serpentină, că faci 3 ore până începi, de fapt, să ajungi oriunde în Apuseni (RMGC se jură că va rezolva problemele astea în doi timpi și trei mișcări).
În al patrulea rând, din păcate, turiştii se cam înghesuie mai degrabă în Bulgaria cu familia sau în Vamă să se îmbete decât la munte. Mă, aşa-s ioropenii ăştia, toţi visează palmieri şi Radu Mazăre, nu crăişorul Horea şi Avrămuţ. Fireşte, asta nu înseamnă să distrugem munţii dacă nu-s mare, dar nici să nu ne facem speranţe că vom avea turişti ca-n Monte Carlo.

4. Pentru că fiecare parte a făcut greşeli de parcă a gândit cu fundul
În primul rând
, pentru că deşi am încercat în repetate rânduri să-i aduc pe oengişti să ne prezinte şi ei punctul lor de vedere (am zis că abia atunci voi putea scrie despre Roşia Montana, după ce voi fi auzit ambele tabere) nu am reuşit. Salvaţi-Roşia-Montana-Alburnus-Maior şi încă câteva asemenea asociaţii, în frunte cu Bucurenci (mi-a venit înapoi mailul trimis pe adresa lui publică de oengist) au tot promis că vin şi vorbim, şi am rămas cu promisiunea. Am fost, în schimb, înscris la newsletter şi de atunci primesc spam în veselie.
În al doilea rând, pentru că RMGC-ul s-a apucat de mutat morţii din cimitirul din Roşia. Pe furiş şi cam ilegal. Căutaţi voi pe google dacă aveţi chef, e un articol de pe Vice, parcă.
În al treilea rând,
pentru că şi partizanii RMGC, şi ecologistul de internet îşi impun punctul de vedere cu cazmaua. Şi pe net, şi la TV şi în orice dezbatere.
În al patrulea rând,
pentru că oengiştii nu se luptă să schimbe încadrarea economică a zonei în aşa fel încât localnicii să poată desfăşura şi alte activităţi care pot genera prosperitate. Dacă nu ştiaţi, dacă vrei să-ţi faci mâine o pensiune sau o fermă de zmei sau pur şi simplu un bordel la Roşia Montana nu poţi, pentru că zona este decretată monoindustrială şi numai activităţile tangente mineritului pot fi autorizate. Nu e mai OK să militezi să se schimbe asta, dacă într-adevăr îţi pasă de oameni?
În al cincilea rând, pentru că nu cred că oengiştii nu au parte de finanţare ocultă. Să-mi zică mie mutu’ că într-o Românie în care nu se strâng bani pentru copiii bolnavi de cancer unii fac rost de bani de tipărit afişe, umblat pe la TV, imprimat tricouri etc. ca să salveze un munte pierdut într-o mare de munți. Nu zic că toţi sunt vânduţi miliardarilor care-i subvenţionează pentru a manipula bursa, dar nu pot să nu mă gândesc de unde au toţi aceşti oameni bani. Pentru că vă zic din propria experienţă că banii pentru (orice fel de) proiecte se fac foarte, foarte greu.
În al şaselea rând,
pentru că sunt foarte puţini lideri la vedere. Goţiu, Mihnea de la Luna Amară… OK, bun, nu e cazul să apară un domn la costum? Un nene credibil, cu discurs frumos şi care să nu arate ca Remus Cernea?
În al şaptelea rând, pentru că se vorbeşte obsesiv despre nu ştiu ce invenţie a nu ştiu căror oameni de ştiinţă din Baia Mare, care pot extrage mult mai profitabil şi ecologic aurul fără cianuri. Hmmm…
În al optulea rând,
pentru că protestatarii de la București de ieri au aruncat cu roșii în trafic. Roșii. În trafic. Roșii! În timp ce, sunt sigur, au râs malefic.

V-aş mai zice chestii, dar scriu la textul ăsta de vreo 4 ore (am pierdut primul draft după ce am scris la el vreo 3 ore din cauză că WordPress-ul nu are un sistem anti-Dorel), acum e ora 4:00 şi azi am o zi grea. Dacă am uitat ceva, vă fac un update.

Aş vrea să închei cu o concluzie personală (nu, nu faptul că presa din RO a acoperit, în marea ei majoritate, mizerabil protestele). Mai întâi însă ţin vă prezint ultima piesă a trupei Maya, care din punctul meu de vedere are potenţial să devină imnul protestelor. Pentru că mă furnică la ceafă când o aud:

Aşadar: când făceam masteratul de interpretariat de conferinţe, făceam exerciţii pe un text despre Porodica Montană. Un text greu şi alambicat cu cifre, date, nume. Colegul sau colega transpiră să redea toate informaţiile corect în engleză (împuţită meserie, vă spun!), iar la final cere părerea tuturor. Dintre toţi, un prof venit de la Comisia Europeană sare: “Cum, dar tocmai concluzia, esenţa discursului a scăpat-o! Ia mai citeşte o dată ultima frază!” Ultima frază era ceva de genul “oricum ar fi, se pare că proiectul de la Roşia Montană suscită interese şi energii care pot crea în premieră germenii unei societăţi civile în România”. Proful exulta: “ăsta e esenţialul! România se trezeşte! Poporul capătă voce! Iese din inerţie!!”

Îi ştiţi pe tinerii ăştia pe care-i luăm la mişto că nu citesc decât Facebook – asta în cazul în care îşi vor lua BAC-ul? Cei cărora, totuşi, generaţia mea le-a creat modelele?
– “Decât premiant în închisoare/Mai bine repetent în drum spre mare” – pe bune, Tudor Chirilă?
– “Decât să-i faci mai bine să îi cheltuieşti” – pe bune, Puya?
– “Banii n-aduc fericirea/Dar te-ajută să-ntreţii iubirea” – pe bune, Andra?

Uite că tinerii ăştia care nu au auzit de Ada Milea ies în stradă mai mult şi mai abitir şi ne adună şi pe noi şi pe cei mai bătrâni ca noi în jurul lor. Ceea ce mi se pare foarte, foarte fain. Oare Revoluția chiar începe cu Roșia Montana?
photo(9)

PS: În seara asta, un protestatar discuta cu un jandarm:
– Prietene, iartă-ne că-ţi stricăm duminica şi te aducem aici.
– E OK, zice jandarmul.
– Cam câţi oameni crezi tu că sunt aici?

Jandarmul se uită o secundă în piaţă, apoi răspunde:
– Nu suficienţi.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 83 comments

  1. Marian S Reply

    Am si eu o matematica foarte simpla:
    1. tara asta are vreo 70 de miliarde datorie.
    2. daca totul e ok, castigam doua miliarde.
    3. daca e sa ne friga, le dam vreo doua miliarde.

    Prefer varianta numarul 3. Un matematician destept sa calculeze procentul.

  2. Marian S Reply

    Sunt in urma rau cu datele. Per total se pare ca e vorba de vreo 100 miliarde.
    Deci castigam sau pierdem 2 la suta?

  3. Ela Reply

    Nea Gropare, felicitari! In plus, la un subiect atat de controversat si de frunte incruntator, mi-ai descretit si fruntile “Nu va merge nimeni să se uite la Muzeul Aurului din Roşia când la 2 km de localitate bubuie un vagon de explozibil pe zi de-ţi puşcă plombele din măsele şi-ţi umple plămânii de praf.”

  4. beatrice Reply

    silvia, cianura e biodegradabila.
    http://www.iwawaterwiki.org/xwiki/bin/view/Articles/BIODEGRADEABILITY

    faptul ca cianura e biodegradabila nu inseamna ca putem avea incredere intr-o corporatie oarecare cu viata noastra. e ceva prea grav, prea important. numai un stat puternic, care sa raspunda el insusi prin firmele lui proprii, sa raspunda cu capul, ar avea dreptul sa minereasca astfel.

    asa cum numai un stat adevarat ar trebui sa ia banii oamenilor ca apoi sa le dea pensii, nu niste firme de asigurari care pot disparea peste noapte, cum au facut in anglia. pentru ca oamenii care au dat banii , cu nevoile lor, nu dispar peste noapte.

  5. Bogdan L Reply

    @47, @48 Nu e nimic de rasfirat. La Baia Mare lucrurile sunt intarziate si nu stopate,continuand in instanta pe probleme tehnice. Consiliul Local nu a facut altceva decat sa le conditioneze celor de la Romaltyn eliberarea autorizatiei de functionare de mutarea productiei in afara orasului (acum uzina e practic in oras).Ca sa faca asta, au aranjat regulile in timpul jocului,ca sa spun asa,si au modificat destinatia terenului din industriala in locativa,lasand proprietarul-compania in dosul gol.Ehi,solutie romaneasca,din categoria “io te-am facut,io te omor”, care va fi platita. Dar,atentie,cu investitii nu foarte mari,Romaltyn isi poate muta sculele cativa metri mai incolo,scenariu care coafeaza pe toata lumea: Consiliul Local isi scoate problema din ograda si firma ii da bataie inainte.

  6. dc Reply

    Strict referitor la ce vor exploata: RMGC zice ca numai aur si argint. Nu stiu ce zice contractul, acolo ar trebui sa fie un raspuns.

    Legat de lacul de cianura: ca cetatean de prin preajma Apusenilor, stii de platoul carstic Padis, de Scarisoara si de alte zone pline de pesteri. Apusenii sunt munti calcarosi si cursurile de apa din pesteri se intretaie peste tot pe dedesubt. Sunt multe cursuri de apa care intra in subteran si ies la cateva zeci de km mai departe. Daca lacul ala de cianuri are o scurgere si cianura ajunge in apele subterane ma tem teambuildingurile de care vorbeai se vor face mai degraba la Fukushima.

    Una peste alta, cred ca aurul ala poate fi scos si fara atata cianura. Daca nu, atunci poate ca ar trebui sa-l lasam acolo sub pamant, ca sa putem trai omeneste deasupra.

  7. Ionut zis Ratonu' Reply

    Despre ce se intampla cu cianura.
    Tata-i chimist, acum vreo 3 zile ne-am uitat intr-o carte de-a lui sa vedem cum se face extractia asta cu cianuri. Se face asa:
    – Solutia de cianuria dizolva aurul. Deci e trecuta prin pamantul cu zacamant si curge zeama de cianura cu aroma de aur
    – In zeama de aur se pune niste pilitura de zinc, asta face sa se precipite aurul si modifica cianura, se face cianura de zinc.

    Nush daca cianura aia se poate modifica si refolosi, dar ma indoiesc ca pamantul prin care a trecut solutia de cianura se mai poate curata, sa creasca iarba din el. Si la Baia Mare daca bine tin minte, s-a revarsat sterilul, nu solutia de cianura.

    Si mi-a mai zis tata ca cianura asta e foarte stabila si nu se chiar decompune, ci se disperseaza. Unde? Nu stie nici el sigur, ca nu-i expert in domeniu, dar speculez eu ca in apa freatica. Daca vrea cineva, fotografiez pagina din cartea de specialitate sa vedeti ce se intampla chimic. Are Groparu adresa mea.

  8. AurelianoBuendia Reply

    Scuze, dar ne luptam sa schimbam incadrarea economica. Scoaterea de sub eticheta de zona mono-industriala este primul pas. Daca scoatem asta se pot face pensiuni sau fabrici de covrigi (care aduc mai multe locuri de munca :P) Dar intai trebuie sa pice proiectul, dupa asta cerem sa se uite pe solutiile noastre!

    tu ai zis:
    În al patrulea rând, pentru că oengiştii nu se luptă să schimbe încadrarea economică a zonei în aşa fel încât localnicii să poată desfăşura şi alte activităţi care pot genera prosperitate. Dacă nu ştiaţi, dacă vrei să-ţi faci mâine o pensiune sau o fermă de zmei sau pur şi simplu un bordel la Roşia Montana nu poţi, pentru că zona este decretată monoindustrială şi numai activităţile tangente mineritului pot fi autorizate. Nu e mai OK să militezi să se schimbe asta, dacă într-adevăr îţi pasă de oameni?

  9. AurelianoBuendia Reply

    uite, se zice si aici:

    Asociația Alburnus Maior se solidarizează cu toate comunitățile din țară ce luptă împotriva proiectelor distructive de minerit pe bază de cianuri. Alături de respingerea proiectului legislativ de distrugere a Roșiei Montane, împreună cu respingerea acordului de mediu și includerea localității pe lista de propuneri a României pentru UNESCO, Alburnus Maior și susținătorii săi cer interzicerea prin lege a folosirii cianurilor în minerit. Rețelele de socializare anunță continuarea protestelor și susținerea comună a listei de revendicări.

    PS: Bulgarii au interzis cianurile. Noi nu suntem Finlanda sau mai stiu eu ce… La noi ministerul mediului este un fel de taxator, nu aparator de mediu. Cand o sa vedem ca ministrul mediului este un ONGist cu ani de lupta in spate, mai vorbim.

  10. Adi Reply

    Ce nu o sa intelegem multi dintre noi in curand este ca la Rosia Montana nu exista numai aur si wolfram, uraniu si cine stie ce alte metale pretioase. Exista lucruri muult mai periculoase pentru unii – cei putin si extrem de puternici insa vitale pentru cei multi si prosti. E vorba de istorie, istoria adevarata a romanashilor si chiar a lumii asteia pe care noi toti prea putin o cunoastem. Eforturile RMGC nu sunt numai pentru ceea ce se tot vehiculeaza “oficial”, incapatanarea lor are o explicatie mult mai justificata. Si nu se vor opri asa usor, in nici un caz in fata a 15.000 de boemi rasculati in pietele Bucurestilor. Asteptati-va la multe belele – asta in cazul in care romanii continua sa se opuna exploatarii…

  11. dabass Reply

    toata afacerea “Rosia” este o cacialma facuta pentru speculatii pe bursa. ceva mai greu de inteles pt unii care se agita aiurea

  12. Refu Reply

    O sa fie inevitabil sa nu creeze si ei una-doua catastrofe naturale in zona. Trebuie sa testeze cumva si treaba asta.

  13. K Reply

    1. Dar cu redevenţa statului cum rămâne? 4-6% (cum o fi aia?) + impozite (să fim serioşi, ştim noi cum se poate face să nu ai profit la firmă) + viramente pe salarii (câteva sute de angajaţi)… + câteva mici investiţii zonale (străduţe asfaltate, căsuţe renovate, strămutări) – atât merită România pentru sutele de tone de aur şi argint ale sale?
    2. … şi totuşi nu m-am lămurit: cu celelalte metale ne-auri-arginti-fere cum rămâne? Le lasă pe loc?
    3. De ce RMGC caută cu tot dinadinsul să ascundă? Că doar mass-media nu ar fi omis de capul ei protestele din capitală şi din ţară dacă nu ar fi fost plătiţi (legal, normal, prin contracte de sponsorizare). Am fost şi eu la Roşia Montană şi am pus întrebări celor de la “Muzeul Aurului”. Au fost super-drăguţi până când i-am întrebat care vor fi casele care se vor dărâma după ce va începe exploatarea. După această ispravă am fost lăsat baltă în mijlocul muzeului şi au au fost alţii bă(le)gaţi în seamă. Oare de ce toată această secretizare? Ce au de ascuns?

  14. alin Reply

    Romania ESTE DATOARE VANDUTA FMI-ULUI PANA IN 2200, si voi stati aici si discutati lucruri inutile. Mi-e scarba…

  15. Razvan Reply

    In primul rand, Rosia Montana vinde al dracu de bine. In social media, cel putin, rupe!;). Fara suparare, dar 70 de comentarii nu le are orice articol Groparesc, oricat de mult ne place noua de tine si de stilul tau zbuciumat de blogger ardelean. (asta a fost asa..o analiza personala de inginer fara veleitati de expert in domeniu. Am zis direct expert, pentru ca alta categorie in domeniu asta nu exista in Romania)
    Tot in primul rand, dar la subiect, de-aia ai ramas printre putinii pe care ii mai citesc, dintre A-listerii din topul meu personal, nu din alea manjite cu sos de piscot. De-aia = pentru ca ai fost acolo, le-ai baut apa, le-ai mancat inghetata(sigur ni avea macar o bruma de piscotel?;) si le-ai ascultat parerea, dar nu ai inceput din ziua aia sa ne convingi ca ce bine o sa traim si noi si Tanti Crosetatoarea de Sosete si toate neamurile ei si toate neamurile noastre. Ne-ai lasat in pace, pentru ca, zic si eu, nu aveai suficiente argumente si date. Respectele mele, felicitarile si dau si o masa si un dans pentru asta. Banii de la RMGC sunt convins ca nu erau in cantitati mici pe ofertele pe care le-ai primit.
    In al doilea rand, pe mine a inceput sa ma doara in c*r de proiectu asta. Se face, nu se face..sincer ma lasa (la trecut e verbul asta, dar nu am diacritice ca sa se si inteleaga) rece. Am fost zbuciumat la inceput, eram impotriva 100%, ecologist si iubitor de munte convins fiind. Mi-a trecut pentru ca..bazinga! Suntem in Romania si daca ma agit eu, imi mai albesc 3 fire de par, ma cert cu nevasta si cu 2-3 prieteni si la gara!
    In al treilea rand, a inceput sa imi pese din nou, din cu totul alte motive si cu alte conotatii, in momentul in care, duminica trecuta, am vazut oameni spalati in strada. Platiti de Soros, neplatiti, erau spalati, semanau cu mine si cu oamenii care aveam impresia ca sunt pe cale disparitie. Asculta cuminti un cvartet de coarde in mijlocul Bucurestilor si nu rad cand aud termenul de “cvartet de coarde”. Canta, fac afise si bannere inteligente, unii zambesc, altii fac curat dupa toti ceilalti, samd. Intelegi ce vreau sa spun. Clasa medie si tanara si spalata si inteligenta, atat cat a mai ramas din ea, e pe strada. Si i-a adunat ceva acolo. Da, vin dupa 6 cand ies de la corporatie, da, in weekend au fost mai multi, da, au vieti oamenii aia. Dar rup din ele ca sa ii auda lumea. Zicea colegul Petcu, miner sef cu patalama si acte in regula, la un moment dat, ca asta e de rau. Pai nu e. In Tokio s-au facut liste si program si toata lumea venea la protest, dar pe rand, pentru ca daca ne mutam toti in strada, cine dracu ne mai creste copiii??? Dar erau tot timpul in strada. Erau acolo. Asta e ideea, nu? Asta inseamna presiunea strazii. De data asta, din punctul meu de vedere, corporatistii si hipsterii pe care ii vedeau Vali si Cetin in strada sunt ceilalti, nu aia cu galeata si kilu. Calitatea unui protest, daca se poate vorbi de asa ceva, cred ca e data de un singur lucru – calitatea oamenilor care protesteaza. Oamenii de calitate, pe care i-am vazut si in Bucuresti si in Timisoara, pe care i-am vazut chiar si in Constanta(!!!!!) protesteaza calitativ, nu cantitativ si cand protesteaza o fac bine..nu pentru ajutoare sociale mai multe si mai mari.
    In al patrulea si pana la ultimul rand, eu ma bucur ca “Rosia Montana”, doar pentru ca a enervat si a scos din ascunzis oamenii de calitate din tara asta.
    Si pentru ca mi-am dat seama ca pare putin arogant faptul ca ma bag singur intr-o categorie de gen, poti sa o iei si asa…;)
    Te pup si te respect, Domnule Gropar!;)

  16. alin Reply

    @Radu – nu-i nevoie sa mi-i dai inapoi, ti-i las tie. Vei avea nevoie de ei.. Oricum si stra-nepotii tai vor fi datori vanduti, vor munci doar pentru a plati datoriile Romaniei, din cauza ca voi stati si discutati, iar “soarecii joaca pe masa”….

  17. Groparu Reply

    @ alin: oricat de mult as vrea, nu ma pot ocupa de toate problemele patriei mele. Cat despre datoria la FMI… in ’89 eram fara ele, si ne mergea cumva mai bine? Nu prea. Oricum, cu aia 4 miliarde de la FMI nu ne va fi sensibil mai bine, asa ca, mde, dezbatem si noi ce ne vine la gura.
    @ Razvan: probabil ca daca-mi faceam blog de facut trafic, probabil ca discutam alte teme si aveam alte postari – probabil despre fotbal, Cruduta, MM Stoica. Deocamta, bloaga asta e o prelungire imperfecta a mea, care sunt un imperfect. Asa ca bagam ce putem.
    Normal ca-mi creste inima in mine cand vad atata amar de Like-uri si comentarii, dar tot clipa aia de sinceritate dintre mine si tastatura o consider mai importanta.

  18. Ion Reply

    Foarte bun articol.
    Imi place ca ai incercat sa fii obiectiv si sa prezinti argumente din ambele tabere.

    E greu sa gasesti adevarul cand are nuante de gri si lucrurile nu sunt alb-negru.

    Doua chestii am de mentionat:
    1. Nu stim inca contractul cu RMGC-ul. Cred ca nu toate documentele sunt publice. Deci nu poti baga mana in foc ca tot ce stii de la RMGC e ok.

    2. Nu poti sa muti un om de pe proprietatea lui. Nu am fost la Rosia Montana sa vorbesc cu oamenii, dar din ce am citit pe net am vazut ca exista oameni care s-au nascut si vor sa moara acolo.
    Daca le luam acest drept oamenilor din RM atunci sa il luam si celorlalti cetateni ai Romaniei.
    Ce? Suntem noi din Cluj sau Bucuresti mai egali decat oamenii din Rosia Montana?

  19. Zeus Reply

    “Păi voi aţi văzut ce mare va fi lacul cela? 8 km în diagonală, 400 m adâncime – sau ceva de genul. Asta înseamnă că fiecare picătură din aia de cianură va fi diluată de găleţi şi găleţi şi găleţi întregi de apă. Nu ştiu de unde vor face rost de atâta apă, dar la cum va arăta lăcoiul ăla cred că poţi îngropa acolo un Cernobâl şi două Pripyat-uri, plus jumate supa Oanei Roman fără probleme majore. De ce cred asta? Pentru că aşa mi-au zis remegeceii şi pentru că altfel nu cred că e profitabil proiectul. Păi cine are bani să tot cumpere cianură de nebun? Plus că cianura aia va fi refolosită şi – asta rog un chimist să-mi confirme, că eu am băut cerneala la orele despre Mendeleev – cianura se neutralizează în timp. Deci dacă speraţi să vă trimiteţi socrii la Roşia Montana la băi, am o veste proastă pentru voi.”

    Scoate prostia asta de acolo, daca nu cunosti datele exacte de ce sustii contrarul!

  20. Groparu Reply

    @ Zeus: te invit sa sustii contrariul, cu argumente. Din calculele mele, ce spun ONG-urile ca va face compania, ca va aduce 13.000 de tone de cianura, nu prea e fezabil daca RMGC vrea sa si castige $$.

  21. Zeus Reply

    Mi-ai sters comment-ul. Bravo, deci esti si tu cumparat. Sincer, sper sa nu ne intalnim intrafic.

  22. Zeus Reply

    Imi cer scuze pentu ultimul comment. Abia acum vad, ca comment-ul cu pricina “is waiting moderation”. Mea culpa.

  23. Groparu Nemernic Reply

    @ Zeus: mai usor cu amenintarile pe scari.
    Bloggerii aia care au mers la Rosia nu au fost “cumparati”. Daca mergi sa afli punctul de vedere al ONG-urilor care protesteaza e OK, dar daca te duci intr-un infotrip ca sa afli punctul de vedere al RMGC esti cumparat?

Leave a Reply to AurelianoBuendia Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *