– Bună ziua, Ocolul Silvic? Am un nuc în ogradă, a crescut strâmb și e în pericol să cadă și aș dori să-l tai până nu ucide vreun vecin, sărut mâna.

Chiar am un nuc crescut înclinat haotic, în pantă, și de un an de zile s-a și dezrădăcinat oleacă, așa că m-am hotărât să-l cam ajut să nu se mai chinuie. Nu mi-o luați în nume de rău, îmi plac copacii și nu le vreau răul, chiar dacă uneori se uită urât la mine și-mi șoptesc… să…

(stați un pic să-mi iau medicamentele)

Așadar, ca să poți scăpa de un nuc rebel trebuie musai aprobare de la Ocolul Silvic; nu de la Spații Verzi de la Primărie – ăia se ocupă numai de copaci de rang inferior.

Tanti de la Ocolul Silvic a fost foarte cooperantă:
– Sigur, trebuie să ne trimiteți dovada proprietății spațiului și o hartă a terenului, să reiasă că e a dvs.
– Sărut mâna, terenul e pe alt CF, nu știu cum s-a făcut acum ceva vreme întăbularea; e al meu, am acte, dar nu am releveu din ăla pe el, și parcă nu aș chema acum topograf, știți…?
– Domnule, trebuie neapărat să văd o dispunere a proprietății din care să reiasă clar că sunteți proprietar!!!
– Bun! Și dacă îl tai fără aprobare de la dvs?
– Atunci luați amendă! Nu aveți voie să vă tăiați copacii cum vreți, chiar dacă sunt pe terenul dvs!
– Păi atunci cum știți dvs. că eu sunt proprietar dacă nu aveți CF, dovada dispunerii, harta proprietății, extrasul CF, releveu din ăla?

Ah, ce liniște s-a făcut la telefon, cred că i-am dat reset.


Nucul pe care vreau să-l execut face nucile alea mai ca Boc, așa

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 11 comments

  1. Attila Reply

    Gropare, râzi tu râzi, dar la un moment dat era să îmi adun un dosar penal pentru că am tăiat un nuc putrezit și rupt de furtună. Ocolul silvic și Primăria mă pasa de la unul la celălalt, până la urmă s-a tăiat, doar atunci s-au trezit să vină să vadă ce e cu el. Apoi domnu, unde-i nucul? Păi nu mai e. Na atunci vă facem dosar. Muma lor pe gheață de incompetenți, bine că atunci când trebuie să fie de acord cu defrișări pentru bloace, nu au nici o reținere, acolo totul e perfect.

      • Attila

        După ce le-am pus înregistrarea în care tanti de la Primărie mă trimitea la firma de spații verzi deținută de soțul unei colege de birou, s-au calmat foarte brusc 😀 Dar până atunci, dă declarații, explicații și aruncat cu decrete, articole și aliniate de CP.

  2. alunelu Reply

    Mancam nuci din alea imense cand eram copil si mergeam la matusa-mea in Talmaciu. Nu stiu de unde le avea.

    • Attila Reply

      La noi sunt două variante de nuci imense, ambele oarecum importate: soiul Axel (nord-european, mai uleios ca miez și nu rezistă stocat mult) și uriașul de ucraina (coaja subtire, miez bun bun!).

      Cred că variantele la care s-a ajuns acum, deja au producție dupa 3 ani, parcă? Oricum, foarte repede.

  3. Nemultumitu' Reply

    Nu inteleg de ce nu apeleaza la declaratia pe propria raspundere? Astia nu stiu deloc sa fie pragmatici. Dai o declaratie si gata, iti asumi, in caz de neadevar suporti consecintele.
    Personal lucrez intr-un departament unde se emit puncte de vedere (tehnice) pentru emiterea unor autorizatii de constructie in conditii mai deoasebite iar in unele cazuri, pentru a nu lungi foarte mult procedura si alte chestii din astea ii solicitam petentului sa dea o declaratie pe propria raspundere in fata unui notar. Of of, birocratia asta…

    • Attila Reply

      E o moștenire comunistă. Copacii cu esență nobilă sunt considerate proprietatea statului, chiar dacă tu l-ai plantat, crescut, tăiat. Erai (nominal după lege încă ești) ca după tăierea autorizată să predai lemnul unei fabrici de mobilă.

  4. Zev Reply

    Ce chestie. Aici in sat, daca e in curtea din spatele casei, poti sa-i faci lui copaciu ce pohtesti – sa-l declari zeu, sa-ti faci un cuib unde te sui sa scapi de nevasta, sa-l tai, sa nu-l tai fiindca iti place riscul, ce vrei. Ciudat, in fata casei, copaciul e proprietatea primariei daca este mai departat de casa decat linia paralela cu strada trasata de la cutia postala. In care caz, primaria e responsabila, si daca le spui ca sta sa cada se misca precum diavolii – ca n-au de ce sa riste sa-ti plateasca masina daca domnul copaciul decedeaza pe ea. Si vin, taie, si-ti planteaza altul la fel in loc, pe banii lor. Ei fac si toaletarea anuala si tot. In cazul tau Gro, eu zic sa asiguri copacul pentru o suma obraznica si lasa-l sa cada. Nu uita sa-ti lasi barba, sa-ti cumperi camasa cadrilata, sa bei exclusiv bere craft hipstereasca, si sa strigi ocazional ‘tiiimber!’, ca n-ai cum sa stii exact cand pica.

  5. costicămusulmanu Reply

    cînd mi-am făcut casa, înțelegerea cu arhitectu’ o fo că se ocupă el și de avize; tăte erau, numa’ ăl de la comisia de cultură și monumente istorice, ba; că azi, că mîine…mă duc la comițiu:
    – care-i baiu?
    – păi baiu’ îi mănăstirea monument istoric, că s’teț gard în gard; ori la mai puțin de 300 de metri, nu se puede!
    – bre, aici (pe plan) scrie proprietate mănăstirea H! acolo-i pădure! mănăstirea-i la fo’ trii kilometri!
    – păi să scrie așa…
    așa că m-am dus la primar, care, pe o copie PUZ format A3 a scris olograf: “aici nu e mănăstire! aici este pădure! mănăstirea-i în altă parte!” semnat, ștampilat, 5 minute aviz luat…

  6. Panzer Reply

    Nu merge de priponit nucul cu 1-2 pari bine infipti pe langa el, sa-l tina daca se hotaraste sa se intinda oleaca? Daca nu se poate, declaratie pe proprie raspundere si eventual poza (din drona) nu tin loc de ce acte vrea contzopista? Alta solutie ar fi pipi zilnic la radacina cu pipi din ala din horinca/tuica/palinca, am inteles ca usca ala copacii mai ceva ca seceta prelungita…(si beutul ate astfel scopuri inalte, lupta cu birocratia)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *