Acum vreo trei săptămâni, la Cluj s-a ținut faza regională a unui concurs de robotică pentru liceeni. Atâta m-au impresionat adolescenții ăia care deja știau mult mau multe lucruri din domeniul tehnologiei decât voi ști eu, că din nou trebuie să vă spun că pruncii ăștia în care noi n-avem acum încredere vor stăpâni atâta de bine planeta, că noi vom părea niște acrituri mai dizgrațioase decât vecinul care-ți băga cuțitul în mingea de 35.

De aceea, când un prieten virtual m-a provocat să vă spună și vouă despre echipa de liceeni tocilari geniali pe care-i păstorește, nu am ezitat și am aplaudat inițiativa – mai luăm și noi o pauză de la mizerabilii din capul statului, mai ales că tot ce fac pruncii ăștia e fără sprijinul autorităților.

Urmează: guest post de Gogu Brancardieru (da, Gogu e numele de familie)

“NU, NU, NU… AI ABORDAT GREȘIT SITUAȚIA, UMANOIDULE! Cine te-a programat atât de stupid? Nu ar trebui făcute astfel de greșeli când programezi ceva!”

Cam așa mi-l imaginez pe urmașul lui Cogsworth, roboțelul echipei Clockworks, discutând cu un om peste câțiva ani. Și dacă vă întrebați cine sunt personajele, Cogsworth este un fel de înaintaș al lui Terminator, cam cum e o amoebă pentru un om. Un robot făcut de la zero de o echipă de liceeni drogalai si varza geniali, ce renunță la timpul lor liber și lucrează ca să îl facă pe Cogsworth cât mai bun.

Echipa se numește Clockworks. Și, pe lângă faptul că sunt la fel de diferiți precum sunt piesele unui ceas analog de pe vremea mea, lucrează împreuna la fel de bine ca mecanismul unui ceas elvețian. În ciuda faptului că provin din mai multe licee din capitală, când se întâlnesc nu se iau la bătaie ci își petrec timpul împreună, gândind și construind viitorul. Totul în cadrul Colegiului Național “Gheorghe Șincai” din București.

Pana acum au construit destul de bine, încat au luat locul 2 la Motivate Award.

A, și pentru cine dorește un curs scurt de programare în Python, marți, 12 martie, la ora 13, pe canalul de YouTube al echipei se va transmite live un astfel de curs.

Cam cât, atunci când vreun terminator va încerca să spună I’ll be back, să fiți în stare să îl liniștiți cu sys.exit.

https://www.facebook.com/teamclockworks/

https://www.youtube.com/channel/UC1ohvuG0Idb_LDmMPBgv4xA

https://www.instagram.com/ro108clockworks

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 14 comments

  1. neamtzschantz Reply

    intii de toate felicitari tinerilor roboticieni!!!
    gropare, ma tem ca o parte din tinerii astia o sa-mi plateasca mie pensia si nu tie 🙂

    • Groparu Reply

      Păi pensia mea și cu pensia ta or să facă mai mult pensii.
      PS: Oricum am înțeles că Angelei nu-i plac contribuabilii caucazieni, deci nu știu ce să zic.

      • neamtzschantz

        pai daca nu ma insel romania e in ue, nu trebuie sa-i placa nici unui politician de vreo natie europeana, ajunge sa-i placa angajatorului.
        asta cu merkel care-i iubeste pe arabi e fireste o prostie. oamenii aia plecasera pe jos din ungaria si se indreptau spre germania. ce-ai fi vrut sa faca merkel? sa-i impuste la granita? si apoi exista drept international si stat de drept in germania, ei sint tratati conform legilor internationale si nationale, indiferent daca cuiva ii place sau nu. sa nu mai vorbim de faptul ca noi vestul ne-am dus la ei in tara sa bombardam si nu invers. acuma daca cineva vrea sa scape si se refugiaza trebuie sa-l trimitem inapoi la moarte?
        si apoi imi place cum ii fute grija pe romani de ciuhapii nostri. nu va faceti griji, nimeni nu vrea la voi, daca din greseala ajunge vreunul si-si daseama unde-i se apuca sa plinga. in locul vostru asta m-ar ingrijora foarte tare.

      • neamtzschantz

        hahaha gropare, m-am dus pe linkurile tale si pe canalul copiilor de pe youtube e un video de prezentare: https://www.youtube.com/watch?v=TuBGRsI_ffQ
        ei bine, toti robotii din clip sint absolut toti roboti kuka :-)))
        kuka e o firma germana (acronimul e de la Keller Und Knappig Augsburg). acuma, daca copii sint asa mari fani de kuka inseamna ca poti sa intuiesti unde viseaza ei sa lucreze :-)))
        ii astept sa-mi plateasca pensia :-)))

      • Groparu

        E! O să vină o Dăncilă la președinția Uniunii, să vezi cum dă ea ordonanță să se mute pensiile babane în Est.
        O să rămâneți cu câteva pensii speciale, restul de agricultori.

  2. Remus Reply

    Gropare,
    tu ai gatat literele, nu ai de unde sa pricepi tehnologia la fel ca ei.
    Si eu am gatat tot literele, de aia nu m-am facut programator :(((
    in plus, ai zis ca tin cursul in 12 martie…amu, azi e cam 19.
    Felicitari.
    Intre timp mi-a ajuns bluebotul pentru junior de pe Amazon. Si in zilele cu urmeaza fac o harta pentru astfel de roboti cu diverse scenarii.
    Apoi o printez la prietenii de la Suprem Office. Daca doriti, la final va pot da moca PDF-ul. poate le comandati si voi juniorilor robotei de astia, si incet ne invatam/stimulam juniorii cum sa ne programeze protezele pentru cand vom fi batrani.

  3. Remus Reply

    Gropare,
    sambata au mai venit baietii de la Campia Turzii la o tura de munca la mine. Foarte harnici! Foarte. Saptamana asta dupa ce trec ploile, ii mai chem o tura.
    Le-am gasit de lucru (cam putin e drep) pe la noi prin cartier, ca no…lumea e reticenta.

    L-am corupt si pe prietenul tau Calin O. sa ii ia la el la munca. hahahahaha

    • ZoltyBogata Reply

      @Remus. Dacă se țin de treabă, lumea își va mai schimba părerile față de ei, că majoritatea se uită doar la culoarea pielii. Multă sănătate

      • Remus

        pana acum si-au respectat onorabil cuvantul si obligatiile.
        pe mine m-au impresionat.
        pacat ca nu le pot da de lucru in fiecare zi.

  4. santamanta Reply

    nu-mi vine sa cred ca impartasesc vederile politico-culturale ale lui neamtzsantz, doar kuka parca e la chinezi acum.
    technic m-a impresionat diversitatea sexuala a programatoarelor

Leave a Reply to Groparu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *