Nimic nu definește în perioada asta mai bine expresia ”sentimente contradictorii” decât să afli că a mai murit un coronasceptic. Unul virulent (nu puteam găsi cuvânt mai bun, jur).

Eu, unul, mă feresc și port mască pentru că așa consider eu că e sănătos. Prea mulți doctori și personal medical o poartă, dacă n-ar fi fost bună la nimic sau dacă ar fi fost nocivă ei ar fi fost primii care să-și dea seama de asta, doar o poartă de ani de zile.

Port mască deși răspunsul OMS nu a fost la înălțimea așteptărilor. Bâlbe, sforării politice, cui îi pasă? Mie nu.

Port mască deși răspunsul autorităților române la pandemie a fost modest. Aia e una, pandemia e alta.

Port mască chiar dacă se răstește la noi harapul din sticla televizorului. Nu sunt neaparat un admirator al lui Arafat, așa că nu mă simt vizat de tonul amenințător. Treaba lui, să administreze criza asta cât știe el de bine sau de prost, va plăti sau se va bucura de meritele acțiunilor sale.

Port mască deși este incomodă. Știți ceva? Viața este teribil de incomodă, mereu îți apare câte-o pietricică-n sandale. Singura variantă e să îți faci bătături, dar e mai bine cu pietricică în sandale decât să umbli mereu desculț.

Port mască, dar nu pentru că mass-media e isterică. Și proști ar fi să nu se isterizeze: așa merge presa de la începuturile ei, dacă nu ne sperie suficient atunci mor de foame pentru că oamenii fericiți și relaxați nu consumă. Și atunci duc subiectul ăsta la poligon și trag în el până-l vor epuiza și vor găsi altceva mai bun. Uitați-vă și voi ce tril de trompete are intro-ul fiecărui buletin de știri, zici că mergem la război.

Port mască pentru că dacă mă îmbolnăvesc aș avea enorm de multe de pierdut. Îmi place viața mea, am o familie de vis, am prieteni faini, am blogul ăsta, am expedițiile mele de pescuit, de cules ciuperci, am munții și pădurile…

…am mâncărurile pe care mi le fac exact așa cum îmi place…


Macrolepiota Procera în pături. Yummy

…am micul atelier din pivniță, concediile în Greția (kalimera!)…

…mica grădină cu 9 mp de straturi, 6 fire de roșii și trei pomi fructiferi… am zilele când bag sală sau alerg, mai trag un chefuleț cu tovarășii, mai o pălincuță sau un vinișor, ce mai, am muncit prea mult ca să ajung în punctul ăsta și ar fi mare păcat să pierd totul din cauza unei cârpe pe care refuz să mi-o pun peste botic.

Port mască pentru că nu aș suporta gândul că am dat mai departe virusul ăsta vreunui vecin sau cuiva din familie. Aș trăi foarte greu cu mine dacă așa ar fi.

Port mască pentru că nu asta înseamnă să renunți la libertate. Am trăit și în perioada aia de dinainte: credeți-mă, în România sec. XXI am toate libertățile din lume asigurate.

Port mască chiar dacă ”de ce nu se face tam-tam și din cauza celorlalte cauze de deces, mai răspândite, cum sunt TBC, infarct, obezitate!?!?” Mon frère, dacă tu trebuie să afli din reclame că nu e bine să fumezi, nu e bine să fii sedentar, că trebuie să conduci preventiv și în nici un caz să te urci la volan după ce ai băut ca porcul, apăi ești cam degeaba.

Port mască deși ”dacă ar fi vrut să o purtăm, Dumnezeu ne-ar fi creat-o direct la gură!”. Păi, care e treaba, Dumnezeu nu ne-a creat nici ca să ne fornicăm ca sparții înainte de căsătorie, dar ce să-i faci dacă cracii de muiere sunt atâta de faini.

Port mască pentru că mă feresc cât pot de spitalele de stat de la noi. Am prieteni, amici și cunoscuți care lucrează în sistem, fac o treabă onorabilă, dar ultima dată când am ajuns la Infecțioase îți cădea efectiv tencuiala-n cap.

Port mască pentru că dacă m-aș îmbolnăvi le-aș administra o lovitură și niște emoții care pot fi fatale unor oameni dragi.

Port mască pentru că nu cred în conspirații. Nu cred că există păpușari care țin de testicule absolut toate guvernele din lume și care trag sforile să ne omoare pentru că ”suntem prea mulți”. Dacă dorești să conduci lumea și să furi averi colosale, e mult mai ușor să adormi 7 miliarde de suflete cu meniuri de la Mac aduse acasă cu Glovo și cu seriale pe Netflix decât să-i împingi să devină flămânzi și la limita disperării: mai bine furi de la bogat 100 EUR decât de la sărac 10 EUR. Ce guvern ar vrea 20 de milioane de cetățeni mascați și furioși pe străzi doar ca să vândă un vaccin de 40-60-100 EUR? Ce ocultă ar pierde mii de miliarde de dolari din încremenirea economiei (HoReCa, turism, construcții, bănci, auto etc.) ca să vândă vaccinuri pe o piață estimată să ajungă la doar $100 mld abia prin 2025?

În fine, port mască pentru a-mi reduce, cum zicea medicul Adi C., ”aura respiratorie”. Parcă n-aș respira bucuros picăturile fine de salivă venite din gurile altor cetățeni strănutători.

Și, dacă nu am reușit să vă oripilez până acum, atunci aflați că mai am un secret la fel de șocant: da, mă mai și spăl pe mâini cu săpun!!!!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 15 comments

  1. Attila Reply

    Gropare, port mască pentru că în ultimele două săptămâni am primit deja 4 telefoane de la diverse firme pe unde am umblat – du-te la test că Xulescu e confirmat. Ale mele deocamdată sunt pe negativ sau inconcludent, că f*t pe mămicile lor de la laboratoarele arondate la Regina Maria, nici să îți ia un swab cinstit nu sunt în stare mâțele alea.

    • Groparu Nemernic Reply

      Aiaiai!
      Am fost la dentist saptamana asta. Și dentistul, și asistenta care în vară îmi zicea că virusul e făcut în laborator purtau FF2 si deasupra și din aia de unică folosință.

      • Mad

        Si cum a fost la dentist? Esti programat sa nu vezi alt pacient? Cum e cu traseul prin cabinet/hol si cu dezinfectia? Am si eu nevoie si zau daca descrie vreun blogger cu detalii :/
        Adica ei stau cu masti dar toti pacienti stau cu gura deschisa si respira acolo.

  2. danielrus Reply

    Din mai, de cand m-am intors la munca de la sediu, am purtat masca in fiecare zi, cate 8 ore, cu exceptia celor 10 min in care aspiram mancarea.

  3. costicămusulmanu Reply

    da, bre, șî io o port că am motive la fel de bune ca și tine; numa’ o sugestie am, nu te mai lăuda cu blogu’, cel puțin o perioadă…tu ai văzut cum se numește?

    • mac gregor Reply

      cineva o zis ca asta e blogul secret a unui jurnalist de investigatie.

      De ce:
      1 pentru ca un gropar mai intai sapa (pana gaseste secretul).
      2 dupa aia ingroapa (persoana vinovata)

  4. cornel Reply

    Groparule,

    Esti singurul blogger pe care il urmaresc, lurking de ani de zile.
    Dar acum nu mai pot sa stau ascuns in cucuruzi si sa te urmaresc doar din umbra.
    Tre sa te tzuc si sa te strang in brate si sa beau un jinuc bun in cinstea ta.

    Tare m-ai uns la inima.

    Deie-ti sanatate tie si familiei!
    Tzucu-te cu drag,
    Cornel

      • Zev

        Pai, na, Gro, stii cum sunt muricancele de una-doua ‘sending good vibes’. Cornel n-a avut la indemana good vibes, a trimis si el ce pofte a gasit in batatura si te-a mai si tucat.

  5. Ionut Popa Reply

    Eu am facut un experiment saptamana trecuta si am fost la alergat cu masca pe fata, ca sa vad daca e chiar adevarat ce spun oamenii care cred ca masca te face sa respiri mai greu.

    Sincer nu am simtit nicio diferenta, si ceasul Garmin mi-a confirmat asta: am scos o performanta la fel de proasta ca de obicei 🙂

    Mentionez ca am incerca cu masca “normala” chirurgicala, cea de 2 lei. Poate cu o masca FFP2/3 as fi respirat mai greu, dar cu cea obisnuita nu e nicio diferenta, deci e de porc sa nu o porti in public, ca sa te protejezi si sa ii protejezi si pe altii.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *