Uite și la ăsta cum o parcat! mi-am zis cu îndreptățită mânie când am văzut cum se urcase unul cu BMW-ul până aproape înăuntrul Mega Image-ului din Mihai Viteazu. Unde e Poliția Primăriei? Unde e mașina de ridicat mașini?


Și, mai ales, unde e Russell Crowe?

De Russell Crow nu mai știu nimic, dar de Poliția Primăriei cu mașina de ridicat mașini știu; că i-am văzut chiar după două zile, veneam cu fiu-meu pe stradă. Și îi spun:
– Ficior, ce vezi tu interesant la mașina de ridicat mașini?
– Ce să văd…
– Ia uită-te atent! Nu ți se pare cunoscută mașina din spatele mașinii de ridicat mașini?
– IOOOOI, E MAȘINA NOASTRĂ!

Exact mașina noastră tocmai fusese ridicată, se îndrepta veselă către locul de depozitare.

O sun pe nievastă, dar ca să mai îndulcesc amăreala îl pun pe fiu-meu să-i spună. Ăsta micu jubila, aproape că era bucuros, nu în fiecare zi ți se încredințează comunicarea unei asemenea vești!
– Mami, am o veste bună și una proastă!
– (începe cu aia proastă, i-o fi zis nievasta)
– Ne-o ridicat mașina și trebuie să plătim 1000 de lei ca s-o recuperăm!!!
– (moment de șoc, pesemne tensiunea nievestei crescuse la cote himalaiene; apoi, probabil, îi cere să-i spună și vestea cea bună)
– Am luat un FB la sport, zice fiu-meu, și-i închide telefonul în nas.

Ajungem acasă și chiar era curios să văd cu ce mă va scoate nievasta vinovat pe mine, că cumva făcea ea să fie vina mea, deși ea parcase; dar n-am mai stat la parlamentări și am fugit să recuperez mașina.

Ajung la sediul hingherilor de mașini înarmat cu buletinul și permisul nievestei.
– Sigur soția a condus? mă scrutează doamna de la ghișeu (sau, așa cum îmi place mie să le zic, ghișeița)
– 100% sigur, zic. Eu eram la muncă.
– Și dacă încercați să mă tromboniți? nu se lasă doamna.
– Soția e acăsică, alăptează. Vreți s-o sun?
(ghișeița mă privește în continuare neîncrezătoare)
– Uitați ce e! zic. E a doua oară anul ăsta când ne ridicați mașina. Prima dată, prin luna mai, soția era graviduță, nu putea umbla mult pe jos, întârziase la serviciu și a parcat lângă firmă, undeva unde nu bloca pe nimeni. Mno, ați venit, ne-ați ridicat, asta e. Azi, o parcat pe trotuar (fără să blocheze accesul pietonilor, dar na) pentru că-l dusese pe ficiorul ăla mare la școală, că are ore după-masa, și la întoarcere nu putea parca la cucurigu și apăi să care prunca de două luni încă un kilometru.
– Nu trebuie să vă scuzați, zice doamna.
– Nici nu mă scuz! zic. Altceva voiam să vă spun. În ritmul ăsta, dacă ne mai ridicați încă o dată mașina și noi mai facem încă un copil, jur că nu mă supăr absolut deloc, doamnă, și tot vesel vin să plătesc ridicarea!

O râs, am râs, am plătit 600 de lei și-am plecat acasă.

Acasă, un vecin aflase de tărășenia cu ridicatul mașinii și se plimba îngrijorat pe stradă.
– E adevărat? V-au ridicat mașina?
– Da! zic. Parcase nievasta pe trotuar, se putea circula lejer în jurul mașinii, asta e.
– Și cât ați plătit?
– Păi, zic, 600 de lei ridicarea și încă vreo 250 amenda.
– 850?
– Ceva de genul, zic.

Face rapid niște calcule.
– Cam mult!
– Așa e, domnule, cam mult. Dar știți ceva? Am copil nou-nouț, ficiorul mare e OK, nievasta e OK, avem și apartament nou și toată familia e sănătoasă, și asta contează. De restul NICI.NU-MI.PASĂ!

Și ne-am despărțit râzând.

Și jur că nici nu m-o afectat absolut deloc usturătoarea amendă primită într-o perioadă în care mai avem de cumpărat o tonă de lucruri, dar nu ne mai permite buzunarul, la urma urmei nu contează așa de mult, am refuzat să mă mai gândesc la banii ăia și nici la nievastă nu i-am zis nimic, dă-i naibii de bani, am uitat deja de ei.

O să-mi aduc, însă, aminte de ei la prima ceartă cu nievasta, doară nu credeați că las așa bunătate de muniție nefolosită la următoarea ceartă conjugală dintre soți!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 8 comments

  1. Andu YY Reply

    dar nevasta ta ce are e radioactiva? 🙂 ti-e frica sa nu te injumatatesti prea repede? 🙂
    cand pui prosopul ud pe pat, faci un teatru medieval de cat de nemernic esti tu ca sa uite ce-a vrut sa zica…
    cand cumperi rosii de la o babuta, ii propui de cand intri pe usa sa-ti arunce cu funicularul rosii rosii, rosii galbele si telemea, ca s-o oripiliezi si sa uite ce-a vrut sa zica despre cumparatura…

    hai sa vedem ce scenariu rula pe ecranul sufrageriei voastre, daca ai fi luat si tu amenda ca ai slefuit autobuzul ala … 🙂
    cred ca ai fi zis ca ai avut un momentary paralisys cauzat de un dinozaur care tocmai se urcase pe bancheta din spate si voia sa-l duci inapoi la Jurassic Park, ca l-a uitat mama lui la supermarket …
    noroc ca era numai unul si nu erau 10 oua de dinozaur in parcarea aia…:-)
    “he – he” ( citat din vorbele dnei PM )

    • Groparu Nemernic Reply

      E! A mea e o scumpete, nu cum o fac eu să pară aici, pe blog. Scumpete pe bune, nu oricine adună două ridicări de mașină în 6 luni!

  2. Remus Reply

    ma, io is stresat cu ridicatul de masini.
    Fii atent, trotinetaaaaaa!!!!
    da frate, trotineta e salvarea. eu am trota in porbagaj, nu, nu e electrica, dar am dus-o cu mine in Franta, Olanda, St. Louis Chicago si in Detroit.

    Da ca sa fii tu tare, iti iei un e-TWOW o bagi in porbagaj, mere si nevasta cu ea (o ia pe fiica-ta in cangur) , te tine si pe tine la kilotonele tale, si nu mai iti nici o amenda, si parchezi si regulamentar si salvezi si planeta.

    oricum din cele 2 amenzi ti-o cumparai.

    • andu YY Reply

      da, si eu am în plan să-mi trag o trotinetă electrică,
      pentru că planetă si pentru ca circulație mai rapidă

    • Groparu Nemernic Reply

      Eu sunt cu trotinetă clasică, și mai nou sunt cu mersul pe jos, pentru că Walking Month (și nu numai). Cred că am condus o singură dată în două săptămâni.
      Dar sunt modele de trotinete împachetabile și transportabile pe avion? Dați un link, por favor.

  3. Remus Reply

    plm gropare.
    normal ca sunt.

    amu exista 2 variante
    daca o bagi la cala – iti trebe baterie detasabila ca sa o iei cu tine in cabina (bateria)
    daca nu o bagi la cala (habar nu am daca o poti lua cu tine in lontru) atunci ajunge una pliabila de la e-twow. si de ce recomand de astea?
    – ca is facute de oameni ca noi,
    – au SUSPENSII fata spate (si la kilotonele noastre, e un must),
    – are frana de aia electrica, adica nu uzeaza un disc
    – are roti pline normale de silicon, deci nu au cauciucuri la care sa faci pana
    – poti sa imi faci cadou si mie un voucher. ca imi doresc si eu una, dar no, casa ma impiedica :)))

Leave a Reply to Remus Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *