Pentru că mi s-a stricat monitorul de acasă și toată pandemia am fost suficient de puturos încât să nu mi-l aduc pe cel de la serviciu, am trecut pe la birou să termin un proiect. Asta după 2 ani jumate de work from home, sau home office, mai pe românește.

Am două cuvințele să vă explic senzațiile și trăirile: DEZAS-TRU, nu mai merg eu acolo curând.

În al zeroulea rând, pentru că locul arăta părăsit ca după o explozie nucleară cu COVID, îți auzeai mațele de dimineață ghiorăind cu ecou.

Apoi, în primul rând că nu mai știam cum e cartela de acces în clădire și la ce folosește dânsa, dacă trebuie PIN, de ce nu merge cardul de la BT – etc.

Apoi a venit un coleg și m-am șocat că văd oameni care nu-s în pijamale la ora aia.

Apoi n-am mai știut să pornesc aparatul de cafea de la firmă: ce-nseamnă aia need water? Că am pus apă acolo unde se pun boabele de cafea și o mirosit a ars.

Așa că am coborât să-mi iau o cafea și n-am mai știut care-i eticheta la cafenele: cine are prioritate, ăla care intră, sau ăla care iese? Că era să dau peste un hipsterel cu trei cafele în brațe, să fac un duș negru fierbinte la ora aia.

Apoi m-am uitat la meniu și n-am reușit să-mi dau seama care era cafeaua neagră simplă, toate erau ristretto amareno eggnog, puñet mazagran și egg coffee (WTF?) și black ivory și spicy mint arabica dracu’ să le cheptene.

Și așa de tare m-am confuzat, că atunci când m-a întrebat barista cu ce să mă servească i-am zis din reflex ”un coniac mic și două beri”, și nu vreți să știți cum or râs toți corporatiștii din cafenea de mine.

De-aia vă zic, nu mai mă prindeți voi pe mine curând la birou, 1* din 5*****, nu recomand.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 5 comments

  1. Emil Reply

    Si eu lucrez de acasa tot cu monitorul personal din martie 2020 incoace, cand mi-am luat laptop-ul de serviciu si dus am fost. Prima si ultima sedinta online a fost in decembrie 2020, ultima vizita din cele 3 facute de mine dupa orele de program la sediul microcorporatiei in pandemie a fost in decembrie 2021. Ce pot sa spun: sunt cel mai fericit angajat WFH din lume in viata asta scurta, mai ceva ca Francis Macomber.

Leave a Reply to ionică Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *