Dacă mai țineți minte, înainte să ne mutăm în Gruia locuiam în frumosul cartier Grigorescu, la casă, iar vara nu închideam geamurile decât ca să ne răcorim: așa pereți groși avea casa, că ne încălzeam cu căldura de afară, și dacă închideam ferestrele temperatura scădea la vreo 17 grade instant. Din cauza asta nici vara nu dormeam în fundul gol; și toate fanele și paparazzele disperate după mine și musculatura mea au renunțat dezamăgite la locurile de pândă din copacul din fața casei și și-au vândut binoclurile, se prăbușise piața de binocluri din Cluj, inflație, vremuri grele, asta e.

Și nu aveam plasă la geam, că aia-i pentru fițoșii cărora nu le plac fluturii pe la lustră și nici musculițele la borcanul cu miere, huooo, nu vă place natura, băi.

Și într-o noapte mai răcoroasă, bine blindat în pantalonii mei de trening din piața Mărăști, eram întins sub plapumă lângă actuala mea nievastă, când am simțit o furnicătură nervoasă pe picior.
– Nievastă, ce-am mai făcut iară?
– Hmmnmmnmnm, bâiguie ea prin somn.

După 3 minute, iar mă furnicăie.
– Nievastă, vrei să-mi comunici ceva?
– …

Și apoi iar, încă o dată din nou iarăși again.

Băi, ce să fie… aprind veioza și dau cuvertura la o parte, bâzâitul nu se ogoaie, și atunci aplic preventiv una bucată karată pe picior: bâzdâgâitul se oprește ca prin farmec.

Suflec cu sufletul la gură cracul pantalonilor ca să-mi examinez mai bine sursa gâdiliciului… și dau de exemplarul ăsta frumos de viespe care tocmai dăduse ortul popii sub pălitura mea ucigașă!


RIP, va fi regretată de cei 4 milioane de copii

Dar nu despre asta am vrut neaparat să scriu; ci despre faptul că denumirea latinească a viespii este, ăăă…  Vespula rufa, și nici nu vreau să mă gândesc de ce-i zice așa, că cu numele ăsta sigur dorea ea să urce și să ajungă undeva mai sus și sigur voia să facă ceva acolo cu acul ăla, obraznica! Practic am pierdut o șansă unică de a face penis enlargement gratis, dar pe bune că e mai bine așa, fraților, chiar e mai bine așa.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 24 comments

  1. MihaiA Reply

    Citind acest articol am sesizat din partea autorului o manipulare grosiera a gandurilor…
    Frumos ii ce ai facut, Gro ? Mai ales astora ce locuim la bloc si care visam intens la o casa pe pamant…..

    • Groparu Nemernic Reply

      Sfatul psihologului: dacă te sperie o Vespula rufa, ce vei face când vei da cu ochii de Vespa crabro (gărgăune/bărzăune), verișorul Hell’s Angels a celei dintâi? Sau de un Natrix Natrix, inofensivul șarpe de casă?
      Sau, mai rău, Doamne-apără-și-păzește, de Soacras Domesticas?!?!?!

      • Zev

        Da’ de un soparloi de vre-o juma de metru? Mi-a intrat in sacul de pe bicicleta, si anume ala cu merinde. Ce sa facem, am aruncat totul, dracu’ sa-l stie de lizardoi ce covizi poarta, ca nu m-a facut mama ca sa le invat lor taxonomia si dieta. Asa ca am mers la carciuma, da’ sportivi, cu biciclete, casti, chestii. Toata lumea la bermude si slapi, numa’ noi ca templierii, cu coifu pe cap si bidivii sprijiniti de zid. N-am mancat noi cu picioarele in ocean cum planuisem, dar fripturica a fost buna si aveau si vinutz, ceea ce nici pe cea mai faina plaja nu gasesti.

  2. MihaiA Reply

    yo no soy casado – no Soacras Domesticas !
    ptiu, ptiu, sfantul braulet sa ne apere !

    • Groparu Nemernic Reply

      Dacă dorești casă pe pământ în Espana, îți recomand Sacred Sierra. Ceva carte.
      Dacă vrei în RO, caută pe FB grupul ”Mutat la țară. Viața fără ceas”.

      • MihaiA

        Nu sunt nici in Spania, nici in Romania 🙂
        Multam de recomandari !

  3. mac gregor Reply

    Cuvantul “pula” e mostenit de la…

    Hai sa vedem cati din cititorii blogului pot merge pe firul asta si sa afle sursa.

    • Sorin Reply

      Din latină, prin meglenoromâni (vlași). Complementarul „pizdă” vine pe linie slavă.

      • Zev

        Pai nu vine de la pilum, sulita lu’ legionaru’? Cat despre pizda, era denumirea generica a sotziei ‘streletsului’ rus, care prin natura meseriei, nu prea statea pe-acasa ca-l pazea pe Ivan cel Groaznic, si restul il deduci talica.

      • Sorin

        Păi dacă în franceză poule înseamnă găină, iar în italiană pollo înseamnă pui, cel mai probabil în latină era „pui”, italiana suferind mai puține modificări față de latină. Chiar și în albaneză, care e o limbă ce a suferit până la un moment dat un proces de latinizare, „pule” (e cu umlaut), care se citește „pulă”, tot pui înseamnă.

      • mac gregor

        S-a strigat BINGO!!!

        Sorin are dreptate. In toate limbile europene, de la preistorie incoace, la penis i se spune pasare.

      • mac gregor

        Daca afli in ce limba cuvantul pula inseamna pasare de casa, iti afli stramosii. In cazul nostru, pulla = gaina.

        De ex in engleza e cock – cocos.

  4. Shoric Reply

    Pe la noi era o vorbă printre meseriaşii care nu-şi vedeau capu’ de treabă şi sictiriţi de comenzi prea multe… : Bă, da’ trageţi la mine de parcă aş avea miere-n pwlă.

  5. Cam Reply

    Se facea ca dormeam in pat impreuna cu…nevasta si visam ca vine o vulpe pe doua picioare si ma ameninta ca ma ia la bataie. Eu, in somn, adopt rapid o pozitie a la Lucian Bute si pac, ii trag un pumn vulpii peste bot. Ciudat, nu-mi sta in fire. Apoi, brusc, ma trezesc cu o durere de palma si razand la ideea ca m-am batut cu o vulpe. Dupa 3 secunde, inca buimaca, imi spune sotia (care se trezise si ea in durerile loviturii: am perna plina de sange, mi-ai rupt alunita de la gat (chiar era cam cat o aluna mica cu aspect de conopida, rupta pe trei sferturi, atarna si sangera abundent). Era ora 5 dimineata, ne-am trezit, mi-am inghitit rasul si fuga la urgente. Degeaba, au dat doar cu betadina, au pansat locul, s-au asigurat ca nu a fost conflict conjugal si valea! Sangerarea s-a oprit pana la urma si am reusit sa gasim un medic dermatolog care a excizat a 3-a zi (era sambata dimineata) cu electrocauterul restul de alunita ramas.
    Asa ca aveti grija ce visati si mai ales, langa cine!

    • Zev Reply

      Geez, dude? Daca iti face nevasta cafea dimineata, eu zic sa n-o bei, o versi in chiuveta si iti iei alta (cafea) pe drum spre servici.

  6. Andu YY Reply

    Mie mi s-au oplosit vreo 200 de viespi sub haionul de la masina pe care nu am folosit-o o vara intreaga fiind plecat, au facut un cuib cat floarea soarelui. Cand am venit trebuia sa fac ITP -ul si au fugit mecanicii cand au vazut . Pana la urma unul dintre ei a stiut cum sa faca si am scapat.

    • Zev Reply

      Whoa, Andu YY, nasol. Eu n-am beneficiat decat de un amarat de vever care banuiesc ca a traversat strada din parcul de peste drum (l-a dat veverita afara din scorbura pentru infidelitate repetata?) si s-a gandit el sa-si faca salas ‘hygge’ sub capota masinii, pentru iarna. Cum ne-am intors dupa un conced afara, zic sa ma uit si eu la lichide la masina. Deschid capota, nu se vedea bateria de cate nuci de palmier adunase veverul. O ora mi-a luat sa curat, ca erau si lipicioase. Nu pricep de ce musai pe baterie, dar na, daca asa i-a placut lui.

  7. Zev Reply

    Mac, refuz explicatia. Cum sa spui la organ pasarica, practic? E gender-confusing! Si noi spunem pasarica la cu totul altceva, chiar placut-opusul, cum ar veni. Cock/cocos comporta o semantica macho, asta merge, dar noi, care ne tragem (hehe) cum se stie din doi barbati, deci doua puli, sa acceptam feminizarea insusi organului diferentiator? Asta e castrare etimologica! Nu, eu raman la varianta cu pilum, masculin si macho ca orice atribut al legionarului roman! Senatus PoPULusque Romanus, nu? Pai,nde-aia s-au luptat dacii cu romanii, ca noi sa adapostim birdae in pantalonae?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *