Viața voastră actuală nu le spune absolut nimic lor. Lor, celor pe care trecutul i-a obosit şi prezentul îi ucide încet.
batranete

Nu vor înțelege niciodată de ce vă zbateți să vă luați o mașină mai bună, cu mai multe butoane şi acronime pronunţate englezeşte din moment ce lor le ajunge un Opel Corsa din 2001 sau un Matiz pentru cei 2000 km pe care îi conduc pe an. Oricum nu vor merge cu mai mult de 80 km/oră pe drumul județean şi vor evita autostrazile pentru că îi sperie. Şi tot pentru că-i sperie benzinăriile îşi şi fac nevoile prin parcări şi boscheţi. Îi sperie pentru că se simt datori faţă de fata de la tejghea care îi salută politicos, şi nu doresc să întoarcă favorul cumpărând ceva. Pentru că o sticlă de apă minerală costă 8 lei într-o benzinărie. Iar pensia lor este de 800 lei. Voi aţi plăti 1% din veniturile voastre pentru o oprire la toaletă?

Şi când merg cu mașina la reviziile obligatorii, pe lângă taxa de revizie (100-200 lei, cât o fi) mai lasă și o sticlă de coniac la mecanic. Sau la medic. Sau la poştaş. Așa știu ei că trebuie făcut. Așa știu ei că fac domnii. Voi vă distraţi la cinema 3D, ei dând bani la popă.

Şi prăpastia dintre voi şi ei este imensă.

Oricât de mult vă iubesc, nimic din zbaterile voastre de zi cu zi nu le spune ceva. Vă plângeţi că uneori aveți şi 4 ședințe pe zi, și ei se gândesc, cu aerul totuşi preocupat de ce le spuneţi, la ședințele de partid care durau până la 7 seara. Le spuneţi că lucraţi pe un computer vechi de 7 ani pe care se blochează soft-ul, şi ei încuviinţează din cap. Dar nici măcar nu vă ascultă, pentru că nu vă înțeleg, pentru că voi nu mai vorbiți limba română, vorbiți o romgleză bizară și le este rușine să vă întrerupă și să vă întrebe ce e aia meeting, release, CEO, task, job, team building, Facebook, overdraft, brand, cool. Şi pentru că se tem să nu se facă de râs, să nu credeţi, voi şi ceilalţi, despre ei că sunt nişte ignoranţi şi nişte proşti. Pentru că atâta de mult s-a schimbat lumea lor că toate învăţăturile pe care le-au adunat într-o viaţă de om sunt complet depăşite, şi le este imposibil să se mai apuce să înveţe atâta de mult pentru a vă prinde din urmă pe voi în sec. XXI.

Şi nu vor înțelege de ce vă luptaţi ca să petreceți concedii frumoase în țări exotice, din moment ce Costineştiul e la doi paşi. Pentru ei, o plajă cu palmieri este la fel de ireală ca un OZN şi la fel de artificială ca Africa văzută pe ecranul televizorului cu tub catodic cumpărat de când aveau 55 de ani și nițel mai mult chef de a mai învăța ceva nou, cum ar fi să folosească o telecomandă sau un telefon mobil. Imagini de pe Animal Planet pe care nici măcar nu ajung să le vadă, pentru că la vârsta lor abia apucă să citească subtitrările.

Nu încercați să-i vrăjiți cu țări străine: ei nu vorbesc engleza sau franceza, nu s-ar duce cu avionul pentru că le este frică să nu se facă de râs prin aeroport (ce-i aia check-in? De ce trebuie să stau la două cozi în aeroport, și la poliția de frontieră, și la vamă? Dacă o să râdă toţi de noi? Dacă luăm amendă?), nu pot conduce 2 zile până în Grecia, n-ar şti ce să facă cu actele de cazare pe care le-aţi listat cu grijă pentru ei şi ei oricum le vor înmâna odată cu asigurarea de sănătate şi talonul maşinii la recepţie. Limitele universului lor se opresc la Govora, Căciulata, Techirghiol, Borsec. Ar mai fi amintirile cu escapadele tinereţii, când vă înghesuiau într-o Dacie sau într-un compartiment de tren (norocoşilor!) şi vă duceau într-o călătorie memorabilă la hotelul sindicatului de la Saturn sau Marghita, dar amintirile astea îşi pierd culorile, se decolorează, se pierd, ia să văd ce e pe Antene, oare în ce an am mers noi la Sărata Monteoru?

Nu încercaţi să-i ademeniţi cu mâncăruri exotice. Niciodată un platou de fructe de mare nu se va compara cu o ciorbă de burtă, o ceafă de porc la grătar şi o bere promovată cu pensionari în spotul de la TV. Toate consumate cu multă pompă într-un restaurant în care voi, în mod normal, aţi mai şterge o tură tacâmurile cu şerveţelul. Şi nici măcar să nu aduceţi vorba despre mâncarea asiatică, ultima dată când au mâncat au făcut diaree 2 zile.

Aproape nimic din viaţa şi traiul vostru de zi cu zi nu le este familiar. Se uită la emisiunile croite pentru oameni ca ei. Vedete la apă, Antena 3, Antena Stars. Suleyman Magnificul, Măruţă, Acces Direct. Voi vreţi Moise Guran, Comedy Center Central, stand-up comedy. Ei râd la Arşinel, voi la bancuri citite în engleză pe Facebook, bancuri pe care mereu le traduceţi prost pentru ei.

Nevoile lor sunt diferite de ale voastre, ţelurile voastre nu converg. Voi nu aţi mai dat pe la spital de când v-aţi operat de apendicită în clasa a noua, ei merg şi de câteva ori pe săptămână.

Şi nici unul din candidații ăștia frezaţi la hair stylist, cu manichiură şi îmbrăcaţi în costum scump, mai scump decât maşina cu care merg ei cu 80 km/oră pe drumuri judeţene, nu le spune nimic dacă nu aduce a securist sau a şmecher. Dacă nu sunt oameni din popor, ca și ei, care “au avut mai mult noroc”. Sunt singurii cu care se identifică. Au făcut temenele către șefii lor, că așa erau vremurile de după revoluție, ca să-și păstreze locurile de muncă (nu job-urile, da?) și îl respectă pe Ponta atunci când îl văd cum se ploconește la Năstase. Așa se face. Uite la Ponta ce răspicat vorbeşte! Şi ce discurs rar şi articulat, ca Amza Pellea în Mihai Viteazu! Ia dă pe Gâdea. Ăştia sunt ai noştri. Uite ce costum frumos are Badea, ce băiat frumos, ştii că are un băieţel?

Şi nu-i poţi învinui. Pentru că numai ăştia ai lor vorbesc despre nevoile pensionarilor. Concret nu fac mare lucru pentru ei, dar măcar vorbesc de nevoile lor. Le aduc în discuţie, le pun pe tapet. Mimează reuşit un interes aproape convingător şi fac cumva să-i bage în răspunsul lor indiferent de ce întrebare li se pune. Reversul medaliei? Pseudo-dreapta asta pe care o votaţi voi? În fiecare an de guvernare, dreapta a uitat sistematic să-i includă în discursul politic – şi asta fără să facă multe chestii notabile pentru propriul lor electorat (da, ştiu, cota unică de 16%, dar vă mai zic câteva: de închideri de spitale, închideri de firme, forfetare retroactive, Udrea şi Băsescu şi nu mă mai puneţi să-mi amintesc).

Şi eu, personal, nu am ce le spune, pentru că m-aş învinge singur, pentru că nici unul din argumentele mele nu se aplică la ei. Şi zic asta pentru că, spre marele meu noroc, atunci când am încercat să-i conving să voteze cu ai noştri, ai mei nu mi-au pus întrebarea pe care aş pune-o eu unui tânăr sforăitor care le ştie pe toate pentru că aşa a citit el pe Internet şi protestează împotriva politicienilor cu un Like pe Facebook:
– Dacă votăm cu ai tăi, ne măreşti tu pensia la fiecare cu 100 lei/lună, înmulţit cu 12 luni, înmulţit cu 5 ani de mandat?

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 104 comments

  1. seo Reply

    Hello Web Admin, I noticed that your On-Page SEO is is missing a few factors, for one you do not use all three H tags in your post, also I notice that you are not using bold or italics properly in your SEO optimization. On-Page SEO means more now than ever since the new Google update: Panda. No longer are backlinks and simply pinging or sending out a RSS feed the key to getting Google PageRank or Alexa Rankings, You now NEED On-Page SEO. So what is good On-Page SEO?First your keyword must appear in the title.Then it must appear in the URL.You have to optimize your keyword and make sure that it has a nice keyword density of 3-5% in your article with relevant LSI (Latent Semantic Indexing). Then you should spread all H1,H2,H3 tags in your article.Your Keyword should appear in your first paragraph and in the last sentence of the page. You should have relevant usage of Bold and italics of your keyword.There should be one internal link to a page on your blog and you should have one image with an alt tag that has your keyword….wait there’s even more Now what if i told you there was a simple WordPress plugin that does all the On-Page SEO, and automatically for you? That’s right AUTOMATICALLY, just watch this 4minute video for more information at. Seo Plugin

Leave a Reply to louis vuitton shop online usa Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *