Nişte neni pistruiaţi cu pielea albă şi care nu-şi dau ciorapii jos cînd fac sex cu femeile şi băieţeii lor au ajuns şi prin Cluj şi, ca demonstraţie a unui IQ destul de lung dacă îl scrii în litere, au tras nişte poze oraşului de mai mare jena, cred că nici în Mogadishu nu puteau găsi sărăcie mai lucie. Şi ca să fie tacâmul complet, au şi scrijelit pe hârtie un articol despre oraşul nostru din lumea a treia, în care aflu că oraşul Cluj e plin de şomeri (într-adevăr, cei 5,85% şomeri ai Clujului e triplu faţă de cei 4.4% ai Elveţiei), câini morţi şi prunci violabili.

Bă, oameni buni: aflaţi că clujenii sunt plini de bani toţi, alfel nu şi-ar permite să supravieţuiască într-un oraş aşa de scump. P-ormă – bă, io drogaţi nu am văzut în Cluj deloc. Deci deloc-deloc! Heroină, coca, meth – ioc, şi io chiar ştiu lume prin urbe; maxim un joint băşit cu oregano se mai miroase din când în când prin crâjme, şi cam atât. Nu mai puneţi poze cu Dacii de pe vremea lu’ Pazvante când nu mai ai loc în trafic de Bentleyuri şi Logane, că mă piş pe ceasurile voastre copiate după cele originale făcute în Vietnam şi Laos; şi aflaţi că noi băteam ruşii la cur când voi nu primeaţi evrei în azil politic în WW2, că eraţi neutri, şi îi arestau faşciştii la bariera de la graniţă şi-i suiau în vagoane de vite cu destinaţia Birkenau, şi voi ştiaţi asta şi vă făceaţi că plouă pe litoralul vostru (ironie evidentă).

Şi pentru că de obicei în ţara voastră în care mori de plictis banul vorbeşte mai tare decât mintea raţiunii, aflaţi că eu, unul, m-am hotărât ca de azi înainte să boicotez orice produs elveţian pe care-l văd pe rafturi până nu îşi cere scuze site-ul vostru de kko. Şi ca să vedeţi că Groparu nu glumeşte, de azi înainte nu mai folosesc nici în ruptul capului fontul Helvetica. Am zis!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 137 comments

  1. AkiSakura Reply

    Doi ani am lucrat la “helvetici” la Winterthur Logistic si am multe impresii minunate de la ei dar voi enumera 3:

    1. Tara de curata e curata doar ca , ecologica fiind bat-o s-o bata se mai trezesc locuitorii ei sa mai intinda niste rahat cu apa pe camp ca sa creasca broccoli frumos de iti muta nasul din loc cam o saptamana. O fi la ei fiecare colt de camp ingrijit si aratos dar de ce nu oi putea eu sa deschid geamul sa aerisesc un pic in casa nush….
    Drept fapt ptr care am ajuns la concluzia nu o fi ea o tara de kkt dar de mirosit a rahat tot miroase….

    2.Blick e un fel de OTV pe celuloza. Puteam sa nu livrez juma’ de camion de presa si produse dar daca nu le duceam Blick-ul sunau telefoanele de parca o luat foc ceva la CERN. Mergeam o gramada de km pana in St. Gallen sa duc doar 1 Blick (!)

    3. Ma dusei in Zug langa lac sa ma racoresc un pic intr-un weekend si, la un restaurant pe mal (cochet si cam scump), comandai un cocktail de creveti. Cand a venit dom’soara si mi-o pus un pliant A0 sub paharul meu mandru plin cu creveti am zis, noh, reclama. Cand ma uitai mai bine era “Help 3rd world countries”: unele din Africa ofc si mare cat sa sara in ochi Romanica mea draga.
    Am vazut negru in fata ochilor si i-am zis sa isi pastreze si crevetii si “reclama” ca brusc imi trecu pofta.

    De atunci ii boicotez pe unde apuc, nu ii iert niciodata. La fiecare colt de civilizatie al lor am 4 colturi romanesti care le da clasa 😀

    @Groparele: Iti citesc blogul cu interes de peste 1 an dar acu’ postai prima data (don;t slap me hard). Si Helvetica sucks 🙂

  2. franco Reply

    @ana isterica:
    “Ei, regret sa te informez stimabile, dar societatea nu poate face totul in locul tau. Si trebuie sa mai pui manuta si sa te stergi la nas si singur.”
    asta este CULMEA TIMPENIEI. societatea romaneasca nu face aproape NIMIC pentru noi! tocmai asta e. de atitia ani platesc asigurari de sanatate, dar orice interventie medicala mi-o platesc tot din banii mei. si as putea continua 2 ore. ai iesit vreodata din tara asta, sa vezi ce fac alte state pt cetatenii lor?
    dispari de-aci cu insultele tale, isterica necivilizata.

  3. franco Reply

    @akisakura – pai sa zicem merci ca string astia bani pt romania, ca in ultimii ani aproape numai din pomana primita din vest a supravietuit tara asta. 😈

  4. ana Reply

    1. Dupa reactia ta, deduc ca am atins o coarda sensibila. Deci esti unul dintre acei cetateni a caror existenta se margineste la a livra numarul regulamentar de plozi, la serviciul inodor, incolor si insipid pe care si-l fac in scarba, la discutiile politice despre politica, fotbal si femei (triada de aur a romanului mediocru, incapabil sa gandeasca in perspectiva) si la repertoriul standard de lamentari si nemultumiri caracteristic aceluiasi specimen de roman, la modul grobian de a pune problema in orice discutie unde i se cer ARGUMENTE LOGICE (acest sortiment de homo erectus jigneste mai mult atunci cand e politicos decat atunci cand da dovada de violenta verbala).
    2. “de atitia ani platesc asigurari de sanatate, dar orice interventie medicala mi-o platesc tot din banii mei.”
    Daca nu ma insel, Jean Delumeau era cel care spunea ca mentalitatea este lucrul care se schimba cel mai greu la un popor. Si noi am fost obisnuiti sa ne platim darile, si sa ne asteptam la tot. Nu e suficient. Trebuie sa te informezi. Stii ce ai votat la ultimul referendum? Care au fost motivele care au stat la organizarea acelui referendum? Stii pe cine ai votat? In ce consta, efectiv, doctrina partidului ai carui reprezentati i-ai votat? Ce trecut au acei oameni? Au macar o bruma de studii superioare? Unde? Au cazier? Au fost implicatii in scandaluri? Ce fel de scandaluri? Stai putin, oamenii aia imi gestioneaza mie banii, ne gestioneaza noua banii. Nu imi pot permite sa votez pe oricine. Trebuie sa stiu. Trebuie sa ma lupt ca sa stiu. Am acest drept, pentru ca, pana la urma, ei sunt in slujba mea, nu eu in slujba lor. Dar noua nu ne sta in fire sa ne luptam. Si traim intr-o perioada in care TREBUIE SA LUPTI PENTRU DREPTURILE TALE, NU SA ARUNCI CU NOROI IN STANGA SI IN DREAPTA, PENTRU CA ASTA NU AJUTA CU NIMIC. Pentru ca nu lupti numai pentru tine, lupti pentru noi toti. Si da, aici se aplica principiul: “unul pentru toti, si toti pentru unul”. NU “fiecare pentru sine si statul impotriva tuturor”.
    3. Da, am iesit din tara de mai multe ori. Alte intrebari?
    4. Nu sunt isterica, m-am enervat pe moment, dar mi-a trecut.
    5. In incheiere, La cat mai multe fisuri anale!

  5. franco Reply

    @ana – sloganuri, sloganuri, sloganuri.
    “TREBUIE SA LUPTI PENTRU DREPTURILE TALE, NU SA ARUNCI CU NOROI”, “Pentru ca nu lupti numai pentru tine, lupti pentru noi toti.”… ce limbaj de lemn… cumplit….
    pai de-asta urasc tot ce inseamna spiritualitate romaneasca. ca am luptat ca fraierul in van. am luptat sa intru la o facultate exclusivista pe vremea lui ceausescu, cind erau 8 locuri pe tara (si n-ai nimerit-o deloc la pct.1…). am luptat literalmente in 1989 cu arma in mina si au fost impuscati 3 colegi linga mine. am luptat pt reintoarcerea la valorile politico-sociale reale atunci cind romanul average era preocupat sa strige “Iliescu nu uita, muncitorii toti te vrea”, si cind inca mai aveam o potentiala elita politica autentica… acum e prea tirziu, nu-i mai avem. si am luptat sa fac lumea din jurul meu un pic mai interesanta si mai civilizata.
    si lupt zilnic, atit cit pot fara sa fiu linsat de mirlani, impotriva a tot ce intilnesc urit si necivilizat in jurul meu.
    si pe urma vine ana cu sloganurile ei infantile si cu panoplia ei de imagini stereotipe despre comportamentul masculin (probabil traume familiale), si imi ureaza “cat mai multe fisuri anale” 🙂
    ofofofoff…

  6. ana Reply

    Sloganurile astea infantile au impins alte popoare pe care tu le numesti civilizate, inainte. Iti place sau nu, in unitate sta puterea unui popor. Cliseu/stereotip sau nu, daca merge, merge. (Citeste putina istorie. Stiu, e greu, cultura doare. Dar ai sa intelegi mai multe.)
    Ai luptat cu arma la revolutie si ai ajuns sa iti plangi de mila? Hmm, atunci ai luptat degeaba. Probabil ai sa spui ca si asta e un cliseu, dar lupta nu se termina dupa ce capituleaza inamicul. Citeste istoria Marii Britanii pentru mai multe detalii.
    Iar ipotezele pe care le-ai emis vizavi de familia unuia dintre interlocutorii tai nu constituie argumente logice in discutia de fata, ci doar o incercare de a jigni si de a devia atentia de la subiect.
    Imaginile nu sunt deloc stereotipe, si nu se refera numai la comportamentul masculin. Se refera la comportamentul romanului in general. Daca tu prin romani intelegi automat doar reprezentantii sexului masculin, treaba ta. Dar baga-le altora pe gat acest mod de gandire.
    In incheiere, bon courage, vorba francezului. Abereaza in continuare, viata mea continua, pe cand a ta sta pe loc. Si am lucruri mult mai bune de facut decat sa citesc aberatiile unui suflet vagabond, mustind de mediocritate si avand ca unice trairi scarba si dispretul.

  7. franco Reply

    acum, daca tot s-a amplificat nasol de tot polemica… sa va mai enervez nitel, nationalistilor. 😈
    parerea mea este ca romanii au o particularitate (posibil genetica) bizara – savureaza uritul, inesteticul, se hranesc spiritual cu el; probabil individul simte nevoia sa isi imbunatateasca iluzoriu imaginea despre sine insusi raportindu-se permanent in mintea lui la un context derizoriu. spiritualitatea romaneasca contamineaza intreaga sfera senzoriala cu stimuli inestetici. o sa ma rezum numai la componenta fonetica, destul de relevanta, ca nu vreau sa fac vreo dizertatie. denumirile localitatilor romanesti au o fonetica oribila. ex: ciorogîrla. puchenii mosneni. găgeni. cocorăștii mislii. băicoi. pucioasa. bucșani. hăbeni. as putea continua 2 ore. cum mama dracului sa-ti numesti localitatea “ciorogîrla” ?!?! cum suna, comparativ, numele localitatilor englezesti? asa, ca muzicalitate… bun…. muzica populara: sonoritate vaicarita, aolita si patetica… si mitocaneasca. apelativele onomatopeice gen ” bă, fă, bre…”. apoi “savoarea” injuraturilor romanesti care se bazeaza tocmai pe sonoritatea scirboasa si extrem de ofensatoare auditiv.
    pe bune, n-am macar asa un pic dreptate? 😀
    gropare, sorry ca fac asta pe zidul tau, dar tu ai inceput 😀

  8. franco Reply

    ana said: “am lucruri mult mai bune de facut decat sa citesc aberatiile unui suflet vagabond, mustind de mediocritate si avand ca unice trairi scarba si dispretul”
    hai pa pa pa pa pa pa =; :*

  9. franco Reply

    chichestershire suna mai curind comic. oricum, nu dezgustator fonetic, ca ciorogîrla sau hăbeni. 🙂
    ai si sarit repede pe google maps sa cauti localitati aiurea in UK :))

  10. Groparu Reply

    @ franco: nu, ma, ma distrez tot timpul de localitatile astea cu “shire”, ca daca era sa caut gaseam si altele, gen Shropshire si Gloucerstershire :)) (Ciorogîrlashire…)

  11. franco Reply

    pai astea cu “..shire” sunt counties. oarecum cum is la noi judetele. multe counties au sufixul asta ‘shire’. de ex. oxfordshire cu ‘capitala’ la oxford etc.

  12. dorina Reply

    draga domnule Gropare,

    sunt uimita total de procentul mare de simpatizanti ai discursului, inclusiv cele cu tenta sexuala, lui vadim si funar mai exista. tema asta cu ce civilizati, superiori, inteligenti sunt romanii din Transilvania este de-a dreptul hilara. sa fim seriosi ce naiba au facut pt. asta? ce contributii majore au avut romanii in cluj, sibiu, brasov, sighisoara (locul in care m-am nascut)? ce e mai socant este faptul ca majoritatea acestora nu cred ca au mai mult de 30 de ani. trist.

  13. Groparu Reply

    @ dorina: pai e simplu, noi, in Ardeal, avem, şură; oltenii şi sudiştii îşi depozitează paiele şi fânul pe câmp. Ori se ştie că toate măsurile de civilizaţie nu se fac pe seama budei şi a farmaciei din casă, ci pe seama şurii: n-ai şură, eşti în plop. Şi necivilizat.

  14. dorina Reply

    noroc cu sasii si cu ungurii care v-au OBLIGAT sa va faceti sura. numai bine.

  15. catalin Reply

    pentru dorina..slobozia e destul de curata..locuiesc acolo
    piatra neamt unde m-am nascut e super curat
    asa ca se poate..
    daca nici ala nu e articol cu tenta..nu vad ce ar mai fi.
    apropo nu am avut niciodata complexe de inferioritate ca roman,asa ca sa ma scuteasca cei care au, le recomand un psihiatru..

  16. animaloo Reply

    in plin avand antielvetia si parafrazand un basit, a carui singura cheste misto a fost creierul racit de un glont


    nu te intreba “ce poate face tara pentru tine” intreaba-te “cum poti sa muiesti elvetia”

    nota de subsol: numa de al draq (si din lipsa de fonduri) rolexu ala tot nu-l iau, nici az

  17. franco Reply

    mai, sa stii ca de-ai dracu’ fac astia articole defaimatoare: de invidie!!!!

  18. io Reply

    In loc sa mergi frumos sa strangi gunoilul cela pe care l-au pozat, bati in tastatura.

  19. ba_laura Reply

    apoi dorina draga, numa’ bine nu e!
    vad ca si tu si franco aveti un fix: ca ne-am da mai rotunzi decat restu’ tarii…
    nu prea bagati in seama ce zicem noi pentru ca voi stiti – nu-i asa? – ca noi ne dam mai rotunzi decat restu’ tarii!
    asta pe principiul conform caruia daca eu iti zic ca stau pe-o strada curata tu stii ca eu iti zic ca tu esti bou/vaca si prost/proasta si defapt strada mea mi-o curatat-o ungurii si sasii !
    adevarul ca daca ti-as zice ca afara ploua tot mi-ai mai raspude iute “ce trist e ca tinerii care nici macar 30 de ani n-au o parere proasta despre ei si tara lor! “

  20. GiacomO Reply

    Şi chiar vroiam să îmi iau un cuţit dă-la Swiss Army, să şi le îmfigă in… plus un ceas să cânte ora exactă când deschid gura.

  21. Bogdan Reply

    Bine v-a făcut elveţianul ăla pistruiat. Sunteţi foarte îngâmfaţi şi cu nasul pe sus, măi clujenilor.

  22. green Reply

    pana la urma, fotografiile alea sunt din cluj sau nu?
    dom groparu, un articol care mi-a schimbat optica acupra elvetienilor; nu-s fericita cu asta, ca-mi placea de ei;
    da e bine sa dai jos ochelarii de cal, asa ca multam fain :mrgreen:

  23. cosmin Reply

    bogdane, tu esti exemplul viu pentru care suntem cu nasul pe sus si nu vrem sa fim confundati cu oameni cu o mentalitate si o judecata ca a ta.

  24. Giovanni il romeno Reply

    Felicitări pentru… trafic şi nu numai ! Mai puţin pentru unii dintre comentatori (nu pot să folosesc un anumit limbaj !).
    Eu aş dori să pun problema aşa :
    De ce sunt ”civilizaţi” elveţienii (şi nu numai) ?
    Eu cred că trăind din ”bani furaţi” (a se citi BĂNCI), care au ”provenienţă” (inclusiv) în Transilvania. Să ne amintim de aurul dacilor (şi nu numai), ce a îmbogăţit Europa. Este ”civilizat” să râzi de unul pe spinarea căruia trăieşti ?
    Este la fel de imoral, ca şi ”râsul” hoţului, după ce fură portofelul ”fraierului” !
    Ei sunt civilizaţi… pe banii noştri ! De ce munca lor este ”mai plătită”? Pentru că ”cine împarte, parte-şi face” ! ASTA ESTE EXPLICAŢIA !
    Aşa că mai terminaţi cu… AUTOLEZIONISMUL !

  25. George Reply

    Gropare’ vreau sa scriu si eu cu pipi pa zadu’ to mo daaa… nu ma scapa. Ma duc sa beau o bere si vedem dupa.

  26. lilith Reply

    Hai va salut din minunata Geneva… Am vrut sa fac si eu poze la tigani, rahati, mortaciuni si gunoaie… dar sa mor daca am gasit vreo umbra de asa ceva…. 😆 Dar tot sunt suparata pentru ce au facut, chiar daca acum, dupa ce am vazut Elvetia imi doresc sa emigrez aici 😆 Dar deocamdata mi-e dor de tara mea, cea plina de gunoaie si mortaciuni :mrgreen:

Leave a Reply to io Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *