1. Pentru a trece neobservaţi printre barbarii din capitala imperiului transilvănean, bloggerii Cismaru şi Mariciu şi-au crescut special bărbi şi au venit la ei cu căciuli dacice pileus.

2. Când au ajuns să-l ia din Braşov, Zoso i-a rugat să se vadă cu el direct pe drumul către Sighişoara, ca să nu-i umble vorba prin oraş că el aduce mitici în Ardeal.

3. În primul birt din Cluj în care au intrat, literalmente şocată de vederea atâtor celebrităţi, o chelneriţă i-a întâmpinat pe bloggeri cu “Bine aţi venit în Le General, domnule Vasile Manu şi domnule Zicu! Cine sunt prietenii dvs.?”

4. Duşmanii personali ai lui Arhi nu se dezmint! Haterii mitici au trecut Carpaţii şi, la Euhporia Music Hall, i-au furat geaca. Sigur au fost ei, pentru că ardelenii nu fură, nu.

5. Sâmbătă dimineaţă, hashtagul oficial al evenimentului a devenit #iheadachecluj.

6. Pentru că ardelenii sunt mai înceţi din fire, haterii clujeni porniţi să-i bată pe bloggerii mitici vor porni să-i caute prin birturile din centru de miercuri seara încolo.

7. Bloggerii bucureşteni au evitat, cu delicateţe, să se dedea la pălinci, de teamă ca rachiul ardelenesc să nu le facă gaură prin stomac şi chiar prin tapiseria de la maşină.

8. Ajunşi înapoi în traficul din Bucureşti, prima reacţie a bloggerilor mitici a fost să strige unui şofer mitic “mai du-te, bă, prin Ardeal şi civilizează-te!!!”

9. Nici unul dintre ei nu va scrie nimic pe blog luni, ca să nu le scape cumva vreun “No, amu…!” prin texte şi să se facă de râs în capitală.

10. Marţi dimineaţa vor explica tuturor ce nebuni îs ardelenii, că la Cluj leacul împotriva mahmurelii este o halbă zdravănă de vişinată curată, făcută de mama acasă, la Bistriţa.

11. Bloggerii mitici ar mai fi stat în Cluj, dar au vrut să ajungă la timp la ziua de naştere a unui prieten bun de-al lor, El Lunes.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 11 comments

  1. Marian S Reply

    Mno, amu` iaca o întrebare extrem de serioasă: palincă mai ai?
    De venit tot vin eu prin Ardeal, numa` să scap de treburile astea de început de an: impozite, anafuri, chestii. Şi am zis să nu mă amestec cu bloggerii, că eu nu mai sunt. Sau nu am fost niciodată, nu ştiu exact. :mrgreen:

  2. Zicu Reply

    E bine ca l-ai vazut de cateva ori, inseamna ca ne-am facut bine treaba. Din pacate, contractul de confidentialitate pe care l-am semnat ne impiedica sa facem dezvaluiri. Important e ca evenimentul si-a atins obiectivele.

  3. Groparu Nemernic Reply

    @ Marian S: tu numa’ vino, ca pălincă are băiatu’.
    @ Gigi: ca de obicei, domnu’ Gigi!
    @ Val Vesa: era vorba despre #iheartcluj.
    @ Zicu: șșșșș… să nu se afle!

  4. Misu Reply

    se cam fura in Euphoria. unui culeg i-au furat telefoanele. cei de acolo nu au facut mare lucru. se pare ca baietii astia cu mana lunga au gasit un cuib propice unde sa-si practice “meseria” 😉

  5. Marian S Reply

    @ Zicu: Contract de confidenţialitate????? 😯
    Fugi, dom`le, voi nu vreţi să ştie toată lumea că pişcoturile au fost cam tari şi uscate. :mrgreen:

  6. Nunk Reply

    Da, penultimul este cel BCS, care si eu cred ca este o gaogna. Ultimul intr-adevar este pe surse. Nu este CCSB. Nu ma intreba de ce nu mai e loc si de unguri in suma aia de 100%, ca nu stiu.@ Cristi & Dan: Nu se spune “rame”, ci “sherpishori”. Va rog sa fitzi riguroshi in folosirea argoului shtiintzific. @ Dan: Verdele este intestinalul. Rozul mov este camasha stransa – culoare potrivita pentru persoanele cu personalitatzi accentuate. Foarte accentuate…@ Anonim: :p Cum le shtii tu pe toate, ca un om mare.:p

  7. http://billigetabletten.info/ Reply

    Occam dit :Dans l’absolu, personne ne souhaite la fermeture des régions.Mais à quoi bon dépenser du bon argent, qui serait bien utile ailleurs, dans des régions sans espoir qui finirons, de toute façons, par fermer ?

Leave a Reply to Misu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *