În primul rând, sunt uluit că Veorica a facilitat votul din diaspora (secții multiple, 3 zile de votare), chestie care echivalează cu un împușcat în genunchi. Și știa asta, până și cineva cu intelectul dumneaei și-ar fi dat seama că asta echivalează cu a uita placa de îndreptat părul în priză timp de 24 h. În rest, #puiemsd, nu uitați că Veorica se judecă cu Times New Roman pentru niște glume mai mult sau mai puțin reușite. Băi, pentru niște glume!

În al doilea rând, s-a tot plâns lumea că ”Paleologu fură voturi de la Barna”. Nimic mai greșit: e o țară liberă, orice om poate candida dacă strânge semnăturile necesare. Apropos, ați văzut câte procente a ”furat” actorul grăbit Diaconu de la Veorica?

În al treilea rând, tot despre Paleologu: sunt 100% convins că lumea a votat cu el scuipând pe Barna în primul rând din cauza referendumului urii pe care l-au pierdut lamentabil. Pur și simplu s-au răzbunat pe singurul partid care a adoptat o poziție europeană (USR, dacă mai țineți minte, a fost singurul partid care s-a dezis de referendum). Creștin mai mult nepracticant cum sunt, mă feresc ca Satana de tămâie de patriotarzii creștinopați din politică: religia e o chestie intimă, nu un program politic, iar felul în care marile culte creștine din România interpretează Biblia nu prea are legătură (zic eu, părere personală) cu ce a zis individul ăla cu cuie-n tălpi de acum 2000 de ani. Știți cine o mai arde creștinește în timp ce se scarpină pe coarne? Păi, alde Bolsonaro din Brazilia sau Trump – toți ăștia care se declară biciul lui Dumnezeu deși nu mai au scalp curat de câte bube au în cap.

În al patrulea rând, am văzut (din nou) cât de jos pot coborî PNL-iștii. După ce au mimat opoziția la PSD, singurul candidat în care au dat cu cărămizi în mod constant, cel puțin pe Facebook, a fost Barna. Nici măcar PSD-ul nu a făcut asta! Asta în condițiile în care eu, personal, mai aștept scuze pentru anusul împotriva naturii numit USL (care nu prea cred că a murit de tot). Apropos, au mișcat ceva liberalii în legătură cu ancheta despre 10 august, sau țin asta ca morcov în fața măgarului pentru a-i face pe diasporeni să voteze cu neamțul în turul II?

În al cincilea rând, am o satisfacție răutăcioasă că Bruissex aia și Cumpănașu n-au reușit mare lucru. Nițel trist că totuși au pârlit și ei niște procente, dar cam ăsta e procentajul de cretini din fiecare țară, nimic nou aici.

În al șaselea rând, se pare că pe tinerii se pișă în continuare pe el de vot. Viitorul lor în țară va fi în continuare dictat de pensionari. Fain, nu?

În al șaptelea rând, Iohannis a dezamăgit cu non-combatul ăsta din campanie mai rău ca Raluca (cred că așa o chema), care o acceptat (când aveam vreo 19 ani) să ne vedem în față la hotel Bulevard și apoi n-a mai venit, de-am stat ca prostul cu florile-n mână vreo 4 ore acolo degeaba până să mă prind că e țeapă. Și gândul să votez cu Veorica în turul doi îmi dă târcoale periculos de mult fix din cauza asta și din cauza muțeniei președintelui din ultimii 5 ani.

Și, în al optulea și ultimul rând, băi PSD-ule, cât de prost poți să fii să mărești salariile și pensiile și să dai cu mucii-n fasole pentru că n-ai făcut absolut nimic în 4 ani de zile în afară de jignit românii care mai au o brumă de bum simț în țara asta? Și acuma să tremure chiloții pe tine că era să pierzi la mustață turul 2 pentru că ești plin de Bacalbașe, Codrini Ștefănești, Șerbani Nicolae și Vulguțe? Repet: cât de prost poți să fii? Chiar atâta de prost? Asta în condițiile în care ai toate televiziunile sub călcâi?

În rest, cam ăștia suntem cei care ne dorim o țară ca afară: pe la 15, maxim 20% din bobor. Și nu-mi spuneți că nu știați, pentru că vezi asta în secunda în care ieși cu mașina în oraș: dacă primeam 10 de lei pentru fiecare român verde care nu se dădea dus astăzi de pe banda a doua de pe autostradă, acum aveam mai mulți bani pentru salvat plantațiile de cacao decât Warren Buffet. Nu mai zic de mucurile de țigări de peste tot, de parcările pe locuri pentru persoane cu handicap, de viteza cu care ne înjurăm pe feizbuci, de BMW-urile cu volan pe dreapta șamd.

Hai, bine-a fi, numai nu vă dați intelectuali saftiriți și să abandonați. Mergeți la vot și-n turul doi, oftați și votați, altfel ne trezim cu roșii la Cotroceni.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 33 comments

  1. Peredhil Reply

    Mdeah…. spre deosebire de multi echidistanti ce nu pridideau sa dea cu bolovani in Barna si acu’ se dau scarbiti de rezultate si zic c-o sa voteze cu aia cu mantie in turu’ doi numa’ de-a dracu’, nu prea am timp de experimente talambe. Asa ca voi pune stampila pe Klaus in T2, asa, intr-o greata. Ce sa faci, asta avem, atata ne mobilizam….

      • Peredhil

        Nu, nu-s chiar atat de masochist. Ezitarea ar fi nitel daca sa ma deplasez sau nu la vot, dar asta e, doar n-oi incepe acum cu absenteismul. Ca principiu, cu exceptia aparitiei unor descreierati gen raposatul tribun, as vota si-un caine maidanez daca ar candida contra psd. Chiar n-am timp si chef de experimente sa vad cum s-ar descurca tuta satului in capu’ statului…

  2. Păcală Reply

    Daca am de ales intre a vota cu PSD și Satana voi vota cu Satana. Cam așa de mare îmi e greața…

  3. Atti Reply

    Plm, chiar vroiam să am dilema cetățeanului turmentat în turul doi – cu cine să votez, între flowerpower Barna sau mutul de Klaus. Na, s-a rezolvat cu dilema, votez cu Klaus, să îi fie liniștea ușoară încă 5 ani, nani nani.

    Gropare, despre țara aia ca afară, o vei vedea când procentul de cetățeni îl va depăși pe cel al populației.

    • Groparu Nemernic Reply

      ”despre țara aia ca afară, o vei vedea când procentul de cetățeni îl va depăși pe cel al populației” – pfuay, excelentă asta…!

      • Atti

        Știi tu, fazele alea mici zilnice care țin de credința în excepția personală: doar acum trec pe roșu trăgând copilul după mine între mașini, doar acum arunc chiștocul pe geam, doar acum nu mă duc să votez. Rahaturi mici a căror efect cumulativ e împuțit de tot. Poate să vină Sfântul Gizăs candidat, până nu elimini excepția personală, tot populație se cheamă și nu cetățeni.

  4. Anonymous Reply

    Daca as pune stampila pe dancila, in secunda urmatoarea mi-as taia mana….
    Nu! N-ai cum….

  5. Ioan Reply

    Partea cea mai trista nu a fost rezultatul din seara asta, ci faptul ca dintre toți trei, doar Dancila a avut un discurs de președinte.

  6. mac gregor Reply

    Daca suntem 15% e inca bine. Era mai bine daca eram 20%, dar 15% e o baza.

    Hai sa vedem ce a iesit prost, ca au fost destule arme care n-au tras, si corectam.

    • mac gregor Reply

      Barna daca nu e in stare sa creasca partidul tb sa plece.

      Iar nu am vazut nici o propunere care sa inflacareze publicul in campanie.

      • Atti

        Gregor, păi asta a fost campanie? Așa sictir din partea candidaților mai rar. De exemplu la mine au ajuns două chestii: ceva maculatură de la Paleologu și un apel telefonic de la roboțelul lui Cioloș – Barna. M-am uitat pe plaforma fiecăruia în parte, doar lăbăreli din categoria să fie bine, ca să nu fie rău. Ceva concret? Pauză. Non-combat total și cum a zis Ioan de mai sus, singura care s-a băgat la dat din coate a fost, culmea, Dăncilă. Restul, poze cu pisici și abureli.

  7. Andu YY Reply

    Nu am nici o strabatere sa pun pariu iar pe KWI.
    nu vorbeste nu vorbeste, dar si cand vorbeste nu zice ca e hotarat sa castige alegerile de anu trecut si nici nu muta ambasade de colo colo.
    sa pun pe vaca galbena e ca si cum m-as injura singur

    • Groparu Nemernic Reply

      Da, acuma fata aia mută de la bal nu mai pare așa indezirabilă. Nu vorbește mult? Foarte bine, măcar nu mă face de râs când o scot la cină în familie.

  8. Ion ion romanul care nu face politica Reply

    Barna a pierdut din moment ce a emis idiotenia cu “nu e treaba usr sa scoata tara din criza “.In Romania sunt suficienti obsedati de dat ordine la altii, asa se explica procentul lui Paleologu. Si ordinul din gura in gura pana in fund la vanzatoarea de lumanari din fiecare biserica ortodoxa. Tineri mai multi nu sunt. Cei care mai sunt studenti sunt nervosi ca pnl le va taia calatoriile cu trenul dar nici psd nu vor sa voteze. Cei care traiesc la tara au aflat ca pnl va taia subventia pentru rosii si ii va lasa sa se descurce singuri cu regulile UE ale firmelor infiintate pe bani europeni. Ghici ce au votat. Bineinteles ca psd a lasat 3zile vot diaspora. Trebuiau sa se pregateasca pentru alegerile de anul viitor sa stie daca se merita sa sponsorizeze partidul pentru senator diaspora.

    • Groparu Nemernic Reply

      Barna a pierdut dintr-o sumedenie de motive, dar c’mon, așa de sensibiloși suntem? Că dacă e așa, la câte gogorițe a emis Veorica, ar fi trebuit să ia zero procente. Sau suntem noi mai exigenți cu ai noștri?

  9. mac gregor Reply

    Neata. Ma doare mintea ce e memorie de furnica are poporul asta. E numai bun de luat la pla de Codrin Stefanescu pentru inca 4 ani. Ii dai 2 luni pauza ca sa-si revina si gata, pui iar saua pe el.

    USR a construit un grup, ceea ce e ok, dar nu s-a uitat suficient in spate sa vada cati ii urmeaza. Nu au existat propuneri electroale care sa motiveze populatia.

    Dpdv politic:
    – nu a existat emotie in campanie. A fost cea mai linistita dpdv politic perioada din istorie. 100% GRESIT.
    – nu au existat mitinguri electorale, care sa demonstreze cati suntem, si daca suntem prea putini asta era un semnal de alarma binevenit
    – nu au existat propuneri pentru cei din afara bulei, in asa fel incat 15% sa atraga 30% dupa ei.

    Acuma cel mai mare pericol vine de la asteptarile prea mari. 15% e al treilea partid din Romania. E mult. E mai mult decat au Ponta + Tariceanu + Diaconu impreuna. E 2 X mai mult decat au ungurii.

    Problema cea mare este ca nu au reusit tranzitia la al 2lea cel mai mare partid din Romania, care era asteptata ieri, si asta s-a intamplat in cel mai neasteptat si neprotejat mod cu putinta si a provocat un soc.

      • mac gregor

        Intotdeauna o sa ma simt mai confortabil intr-un loc de unde pot sa dau suturi in cur PSD.

        Daca esti de unul singur esti intr-o pozitie mult mai proasta.

    • Groparu Nemernic Reply

      Ooo, da, asta cu emoția poți s-o scrii cu majuscule.
      Zero empatie în discurs la absolut toți candidații. Zero sentiment. Parcă același scrib le-a scris tututor prezentările.
      Plus că sunt uluit de faptul că nimeni n-a stat cu Barna să facă niște pregătiri: băi, o să mergi la Moise Guran, întrebările din campaniile anterioare au fost astea, hai să vedem cum răspunzi la ele! A, greșit, la asta reformulăm răspunsul, apoi îl înveți. Nu mai sta în postura aia, vezi că ai un umăr mai sus decât celălalt, vezi că nu te avantajează costumul ăsta. Vezi că pe popor îl interesează astea, tot spui de spitale, dar unde le faci? Ce localități vrei să legi cu autostrăzile? Cum reformezi CSAT-ul? Treburi din astea, nu aberații vagi, din avion, ci treburi concrete. Pune și tu o-ntrebare retorică, ceva!

    • Groparu Nemernic Reply

      Posibil. Ce știu eu e că în Mănășturul unde sunt arondat, la ora 7 seara, aproape că eram cel mai tânăr din toată secția.
      Și eu nu mai am foarte mult până să mă gândesc la pensioară.

  10. santamanta Reply

    Nici cea mai extremista feminista nu ar vota tuta, dimpotrivă. România profunda e habarnista, pur și simplu nu a auzit de barna. Tradiția continua, în turul 2 binele învinge împotriva PSD-ului, excepție Vadim ultra, când PSD e binele. Vom avea un președinte mut și autist, și? ne putem considera campioni la diversitate. Asta dacă nu apare vreun Black Swan și curcanul se va trezi ca de Thanksgiving statistica nu tine cu el

  11. Remus Reply

    Eu urasc pesede.
    dar din cauza lor/datorita lor 10% din salariul meu (initial 16%) nu se duc in gaura neagra a bugetului negru

  12. Velu Reply

    Gropare, cu apropo de finalul articolului tau, trebuie sa fii chiar imbecil sa votezi cu Viorica, doar ca sa iti bagi degetele in priza ca sa vezi cum ii. Trebuie sa fii imbecil sa faci asemenea experiente pentru inca 5 ani, sa-ti futi viitorul tau si al copiilor tai (si asa e incert acuma, dar daca vrei certitudini …).

  13. Dan Reply

    Ma credeti sau nu scriu aceasta postare fara patima sau ura. Doar constat.

    Referendumul pentru familie si alegerile prezidentiale. Ciudata legatura intre cele doua! USR culege ce a semanat. Acum s.a artat rodul.

    USR&Co. a sustinut comunitatile LGBT si Mozaiq, boicotand cu buna stiinta Referendumul pentru Familia Traditionala si implicit semnaturile a 3,5 milioane de romani.

    Oare a meritat ca USR sa dea cu piciorul la atat de multi posibili votanti? Fara acea mizerie de boicot acum Barna era in turul doi.

    Pacat. S.a ratat o sansa istorica de a scapa de PSD. Si USR are cea mai mare vina.

  14. Dan Reply

    P.S.

    La punctul 3 ai si nu ai dreptate.

    1.Paleologu a luat voturile lui Barna.
    Adevarat.
    Si eu am votat cu Paleologu. Logica ta a fost buna.

    2. Referendumul pentru Familie este referendumul urii.
    Fals.
    Referendumul pentru Familia Traditionalau are nicio legatura cu ura. Un crestin poate intelege ca un om are o anumita patima(homosexualitate in cazul de fata) dar niciodata nu va fi de acord ca aceasta patima sa fie institutionalizata legal si social. Acesta este lucrul pe care nu l.a inteles USR. A confundat patima cu legalizarea ei. Ori pentru niste intelectuali aceasta este o greseala impardonabila.

    • Groparu Nemernic Reply

      Dane, Dane, trebuie să înțelegeți ceva: actualmente, și în viitorii 10 ani, nu suntem și nu vom fi sub asediu de găști de homosexuali. Pe bune, nu suntem și nu vom fi. Părerea mea, firește. Nu neg că există extremiști și din tabăra lor, dar sunt atâta de jalnici și de neimportanți că nu merita făcut un referendum atâta de scump pentru asta.
      Referendumul ăla a fost al urii, cum zic eu, pentru că a încercat să scoată ce e mai rău din oameni: ura față de cei diferiți. S-a zis că nu se legalizează căsătoriile între persoane de același sex, însă se va face lege pentru a se legaliza parteneriatul civil, ca să aibă și ei niște drepturi cât de cât (vizite la spital, moștenire etc.). S-a făcut? Păi nu s-a făcut, că partidul care a inițiat referendumul a trântit proiectul de lege în comisiile parlamentare.
      Încă ceva: nu poți să ai prosperitate și fericire fără libertate. Nu ai cum. Știu, vă deranjează că se pupă doi bărbați, dar cred că te deranjează și modelul de viață promovat de femeile de plastic alde Bianca Drăgușanu și Cruduța. Și atunci de unde dubla măsură?
      Și, la final, domnul ăla cu cuie-n picioare n-a suflat un cuvințel despre homo. Nimic, nada, zilch. Așa că de ce ziceți voi în locul Lui?
      PS: Asta cu ”USR promovează agenda LGBTQ și ce-o mai fi” e o minciună gogonată. S-au delimitat de referendum, ceea ce nu e aceeși chestie.

  15. Dan Reply

    Drag Gropare!

    Esti un om istet! Daca luam ad literam, analiza pe text, cum vrei tu obiectul si titlul referendumului, cu atat mai mult nu vei gasi nicio picatura de ura si nicio referire la homosexualitate. Referendumul era despre redefinirea familiei in Constitutia Romaniei . Atat. Iar USR a plusat gratuit.

    Daca ar fi fost vreun referendum in care poporul era chemat sa hotarasca daca vrea sa accepte homosexualitatea ca organizare sociala si legala precum heterosexualii atunci sigur ca reactiile acestuia ar fi fost imprevizibile.

    Sa stii ca crestinii, in cea mai mare parte, nu.i urasc pe homosexuali si chiar le e super mare mila de ei. Dar cand homosexualii incearca se externalizeze catre societate pacatul lor, fortand legalizarea acestuia, atunci consider ca societatea trebuie sa se opuna cat se poate de ferm.

Leave a Comment

Your email address will not be published.