Era o conferință din aia cu tot felul de invitați pe scenă, mai ales favoriții etapei, românii adevărați: ăia care nu și-au repetat deloc prezentarea înainte de a o ține pentru că ei sunt spontani by default și own the audience și uneori vorbesc în romglish și mereu ei știu mai bine.

Și pe scenă urcă, bine camuflată sub o vâltoare de păr atent coafat timp de 7 ore, tare ca un burete de curățat arsurile de pe oala de fontă, o doamnă bine înfiptă-ntr-o rochie portocalie de seară care-i scotea în relief generoasele mânere ale iubirii. Călca greoi de duduia scena în niște pantofi cu toc de culoarea ciorilor înfometate, bine asortați cu choker-ul mov și eșarfa maro.

Întâmplarea face că era membră a partidului-ordonanță-de-urgență, știți voi care e acela.


Mai știți pe cineva ca dânsa?

Și se urcă pe scenă învinsă de emoții, începe să se bâlbâie, complet nepregătită, mormăie neinteligibil în microfon…

…un tânăr de pe margine îi face un semn caracteristic să apropie microfonul de gură, că nu se aude nimic!

Doamna, în schimb, pur și simplu roșește atâta de incredibil, că nuanța inconfundabilă a tomatelor de San Marzano din obrăjorii săi durdulii se unise cu purpuriul rujului de pe buzele cât roțile la trotinetă!

Trece, într-un final, cu bine peste discurs, conferința intră-n pauză.

Tânărul merge să-i ceară scuze doamnei dacă a-ncurcat-o, el voia numai să-i atragă atenția că ține microfonul prea departe și nu se aude nimic.

Doamna nici măcar nu-i dă voie să zică nimic și-i șuieră cu venin:
– Muie ȚIE, măi nesimțitule!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 4 comments

Leave a Comment

Your email address will not be published.