Month: October 2018

Simțul civic și solidaritatea românească

Am găsit gema asta prin Facebook și am cerut instant voie să o public, pentru că mi-o amintit de unchiul căruia tata i-a zis odată ”da' nu-ți cureți șanțul din fața casei? Că poate vin inundații!”, și el a răspuns devastator cu ”ce vrei, bă, dupa aia să mă râdă tot satul?” Așadar, enjoy acest text de cringe de la Tiberiu Popescu, fost ortac. Cu ortacul nu te pune, că ortacul te răpune! 1. 1991 - Petroșani, la bloc. Ședință apropitari. Se strâng bani pentru zugrăveala scării blocului. Le spun că trebuie reparat acoperișul, fiindcă plouă în apartamentele de la ultimul etaj. Răspuns?!? "La noi nu plouă!"…continue reading →

Cu asemenea oameni putem scoate şi noi obrazul în lume

Am văzut reportajele astea (1, 2, 3) despre românii care braconează fluviul Po, din Italia, şi mi s-a făcut o ruşine şi o jenă de mine şi de noi şi de ţara asta şi de oamenii din ea de nici nu-mi vine să mai ies în lume. Români verzi, de-ai noştri, din popor, care distrug orice urmă de peşte din ditamai fluviul, violenţi cu autorităţile şi care vând cu bună ştiinţă peşte contaminat cu metale grele către compatrioţii lor - către noi, adică - fără absolut nici un regret. Nu am scris, însă, postarea asta pentru a vă întrista, ci pentru a vă da o veste bună şi pentru a vă cere ajutorul în a o concretiza.…continue reading →

Cum se comandă mâncare la birou în 15 pași simpli

  1. Pe la ora 11, pe corporatiști începe să-i ronțăie stomacul. Rău. Asta pentru că nu iau micul dejun: își cumpără dimineața un croissant cu varză kale, cu quinoa, avocado și somon norvegian, croissant pe care nu apucă să-l devoreze pentru că la muncă sar direct în ședințe și stand-up-uri. Croissantul rămâne o zi pe birou, apoi se refugiază în frigider, cu promisiunea fermă că va fi mâncat a doua zi. A patra zi, toată lumea întreabă: ”vrea cineva un croissant cu varză kale? E încă bun!”, dar nimeni nu-l vrea, pentru că toți au croissantele lor cu varză kale de acum 4 zile.
  2. Pe la ora 11 a zilei, cel mai fomist dintre ei cedează: băi, da' nu vi-i foame? Nu băgăm și noi o comandă de mâncare? Colegii aprobă cu efuziune, dar nimeni nu-și asumă comanda - din motive solide, așa cum urmează să vedem.
  3. În cele din urmă, cel care a pus întrebarea se resemnează și le trimite tuturor link-ul. Cineva-i atrage atenția să-i trimită și șefului, care e-n ședință.
  4. Urmează proteste: da' de ce nu luăm de la chineji? Parcă aveam poftă de indieni! Da' ce-au italienii, sunt frații noștri de la Decebal încoace, de ce nu luăm de la italieni! Nu neaparat spaghetti, dar ceva care să placă la toată lumea. Cel care a pus întrebarea începe cu amenințări, iar ceilalți tac subit.
  5. Se comandă. Încep mieunăturile: n-am cash, nu-mi dă careva împrumut 10 lei? Se răspunde că se poate plăti cu cardul. Uf, ăștia n-au burger! Oare cartofii prăjiți sunt din ăia congelați?
  6. Se trimite comanda. Se anunță: ajunge într-o oră. Lumea se bucură, o oră e bine.
  7. După 10 minute se întreabă: n-a ajuns mâncarea? Mi-e foame!!! NU, AM SPUS CĂ AJUNGE ÎNTR-O ORĂ!!!
  8. După 20 de minute, se întreabă din nou: nu-i suni pe ăia săi întrebi de ce nu vine mâncarea? Colegul care a făcut comanda se face că nu aude, dar intră pe LinkedIn și-și caută alt loc de muncă. Înainte de asta, își trece în CV că a lucrat și ca ”Chief Food Ordering Officer” - poate ajută.
  9. După 40 de minute, deja încep toți să se uite pe geam și întreabă: poți verifica statusul comenzii? Colegul care a făcut comanda se refugiază în toaletă, unde stă cât poate el de mult cu telefonul sub nas, numa' să nu-i mai audă
  10. După o oră și zece minute, sună telefonul: bună ziua, comanda hipMenu a sosit, vă rog. Colegul care a făcut comanda scoate un strigăt de luptător, apoi le cere tuturor un leu pentru ciubuc. Colegii devin brusc ocupați sau fug, pur și simplu. Unul singur scoate 50 de bani și-i oferă, cu un zâmbet mișelesc: am numai bani mari. Colegul care a făcut comanda se resemnează și scoate 5 lei din buzunar.
  11. Colegul aduce mâncarea și o pune pe masă în bucătărie, apoi anunță: a venit papa. Colegii dau buzna în bucătărie.
  12. Urmează o forfotă cu împărțirea mâncării, o frenezie ca la rechini. Se desfac caserolele, se aduc tacâmuri, apoi toți mănâncă în tăcere în timp ce se schimbă priviri pofticioase la masă: fiecare și-ar fi dorit, de fapt, meniul colegului din față.
  13. Vreo doi colegi nu mai pot mânca și felul doi și pun caserolele în frigider, lângă plăcinta cu varză kale de alaltăieri.
  14. Urmează discuția de după masă. Relaxare totală, lumea zâmbește din nou. Colegii se vaită că vai, tu, ce somn m-o luat! Apoi se mai pune de-o cafea, apoi urmează ședințe până la finalul zilei.
  15. Seara, cei care și-au pus caserolele în frigider uită să le ia acasă. Pentru că a doua zi se reia pasul 1, caserolele se vor arunca peste patru zile, când office manager-ul va anunța că peste weekend se golește frigiderul.
…continue reading →

Înțeleptul își face vara sanie și toamna chopper

După ce au înființat primul taxi gratuit pentru persoanele cu dizabilități din Cluj (plus o tonă de alte campanii caritabile), inimoasa și bărboasa asociație Beard Brothers din Cluj dorește să cumpere o ambulanță pentru SMURD, pentru că niciodată nu sunt suficiente, asta se știe. Așa că strâng bani de la oameni până pe 10 decembrie, pentru că ambulanțele nu cad din văzduh, ci costă bani pe care statul mai degrabă nu i-ar da. Deci donați, pentru că fiecare dintre noi va avea nevoie de ambulanță, mai devreme sau mai târziu (Doamne, dacă-mi citești blogul, fă să fie ”mai târziu”, pls; aliluia, aliluia).…continue reading →

Țepari de Facebook

Într-o zi, pe când încercam să ajung la finalul Facebook-ului, îmi trânteşe Zuckerberg o reclamă la un magazinaş online care vindea fix ce nu aveam şi-mi trebuia cu orice preţ, lucru fără de care viaţa mea era incompletă şi fără rost: o dronă submarin. Visul umed al oricărui pescar! Îi dau repede linkul nievestei cu menţiunea: fffff urgent. Nevastă-mea îşi pune pe chip faţa de refuz şi contraatacă: - Ce-i asta? - Visul umed al fiecărui pescar! Fix ce-mi mai trebuia ca viaţa mea să fie completă! Viitorul meu cadou de ziua mea!!!! - Nici să nu te gândeşti! Mă înmoi tot: - Da' de ce, tu mami...? - Cum de ce? Om în toată firea şi-şi ia submarine! Jucărie să se joace-n cadă cu ea! Doamne fereşte!…continue reading →

Micul campion şi taică-su nevrednic

Weekend-ul care a trecut mi-am dus ficiorul, la insistenţele nievestei, la două crossuri. Pentru că toată ziua îmi zburdă prin casă, mai ales când îl pun la teme sau când trebuie să-l îmbrăcăm - dar mai ales când trebuie pus la nani, atunci găseşte în el energii nebănuite, şi am zis că de ce nu. (de fapt, sperăm să câştige bani din alergări, ca să-l putem exploata fără milă, că doară de-aia l-am făcut, nu?) Primul cross: Făget Tour, alergare cu familia, adică cu tati de Gropărel, adică eu. Care tati şi-a dezvoltat o amorţeală plenară prin toate membrele sale de sedentar şi ar fi peferat să fie lăsat să doarmă sâmbătă până după prânz, dar cei cu copii ştiu cât de imposibil e asta, ce s-o mai dăm cotită. Şi... am ajuns în Făget, costumaţi în îmbrăcăminte de alergare, de zici că urma să rupem tot. Groparu e fix în mijlocul pozei, îşi troznea încheieturile, iar fiu-su se prefăcea că se încălzeşte …continue reading →