Cel mai bun sfat despre cum se fac copiii

De regulă, cel mai bun sfat despre cum se fac copiii îl primeşti de la cei care nu au copii. Pe bune. 80% din cei care au copii reuşesc relativ uşor, şi din cauza asta pun pariu că nici nu prea îi interesează ce se petrece, de fapt, acolo jos, pe câmpul de bătălie. Habar nu au când trebuie eliberaţi soldaţii ăia albi cu cea mai clar trasată misiune din lume, aceea de a ajunge cu bine la ovul şi de a desemna câştigătorul care va scoate ovulul la cafea în noaptea aceea (ce fac ceilalţi înotători costumaţi în culoarea de asistent medical rămâne un mister pentru mine, că la vremea mea eu am plătit cafeaua). În schimb, ceilalţi 20% cărora nu le iese şmecheria au tot felul de teorii, pentru că s-au documentat din greu. Şi cea mai ghiduşă am auzit-o de la ceva doctoriţă prietenă cu nevastă-mea, căreia i-am spus că ne dorim o frăţioară sau un surior pentru Gropărelu' şi care nu a pregetat să ne împărtăşească, cu zel misionar, din experienţa ei…continue reading →

Cum să scapi de amendă în alte părți ale țării: chemi un BMW…

Un șofer este oprit în trafic. Într-un oraș. steagul belgiei Și nu pentru că avea ciorap cu steagul Belgiei pe oglinzile laterale - Bună ziua, aveați 62 km/h, nu e bine, actele la control, mă numesc plutonier Căpșunescu Garcea! - 62 de km/h... Haaaaaaaaaai, dom'ne, seeeeeerios amu, da' ce-i asta? protestează șoferul. - Actele la control, vă rog! nu se lasă înduplecat Garcea, zici că venea dintr-o țară europeană care tocmai i-o tras-o Braziliei.…continue reading →

Cum să scapi de amendă în Bucureşti: cheamă un BMW X7…

În capitala ţării care nici măcar nu este în stare să pună de-o epidemie cumsecade de hepatită pe litoralul propriu, un cetăţean depăşise un picuţ viteza legală. Un picuţ mai mult. Ochiul vigilent al Poliţiei, însă, lucea ca farul: imediat un ofiţer ţâşni de sub chipiu şi îi trase maşina pe dreapta! Fără milă, ca la Verdun. megne murdar În nici un caz ca să i-o spele.continue reading →

Şampanie, moarte şi sex pe plajă la mare, în Italia

S-au întâlnit într-o noapte fierbinte de vară, în Italia. Ea, tinerică şi delicată. Toată transparentă şi vaporoasă. Cruduţă, la prima întâlnire. El - matur, calculat, dar plin de pofte. După ce a studiat-o cu atenţie, şi-a luat inima în dinţi şi a început să-i dea târcoale. După care s-a apropiat de ea şi s-a introdus, abil: cei din jur au auzit cuvinte gen "din spuma mării" şi "dragoste la prima vedere". A complimentat-o pentru cât de bine arată şi pentru cât se aseamănă cu marea, şi ce diafană este ea. Şi slăbuţă şi spumoasă ca o dantelă. Şi cum îi vine să o ia şi să fugă cu ea în lume, dacă nu i-ar fi frică că-i scapă printre braţe, de slăbuţă şi firavă este ea: curgeau metaforele şi epitetele ca megabaiţii pe torente. Şi toată seara a vrăjit-o cu cuvinte frumoase, alese cu grijă. Ea râdea; şi, când nu râdea, îi zâmbea cu subînţeles. Privindu-l drept în ochi. Când dimineaţa a început să coloreze răsăritul, el i-a făcut invitaţia pe care orice bărbat aflat la mare o face la un monent dat: - Hai să plecăm de aici. Vii cu mine? - Unde să vin? protestă ea slab, gata cucerită. - Nu ştiu. Hai pe plajă, să privim răsăritul. - La ora asta? Nu e periculos? - Ce mai contează! Luăm o şampanie cu noi şi ne simţim bine. - ... - Nu avem decât o viaţă. - ... - Ai încredere în mine, îi mai spuse. - Andiamonos, cedă ea. Şi se duseră cu curaj, deşi marea se anunţa uşor agitată. Şi se bălăciră în spuma fluxului şi se legănară în talazuri în timp ce râdeau cu poftă. Şi el îi cuprinse trupul ei tânăr şi se prăbuşi în ea, sărută-mă în ureche. Răsăritul îi prinse aproape îmbrăţişaţi pe nisip, acolo unde plaja sărută marea. Impresionat până la cearcăne, Tudor Chirilă deja scria un cântec despre dragostea lor neîmplinită.…continue reading →

Scurtele de ultima zi de concediu. Cu video cu mine

1. Ieri a început Biz SMS Camp. Nu ştiu cum se face, dar e a doua vară în care sunt în concediu şi nu pot merge. Am fost totuşi prezent acolo, virtual, totuşi... 2. ...printr-un video, pentru că clujenii notri bărboşi pe care i-am trimis în Europa să fure cnău-hau de la fostele capitale culturale, ClujX, mi-au făcut o vizită în Italia! Cu alte cuvinte, băieţii veneau înspre Florenţa, au văzut poza pusă de mine pe FaceBook din Bibione şi au făcut un ocol numai şi numai şi numai ca să-mi arate ce tricouri diferite au ei şi să se uite la mine cum beam bere rece. Şi de chiar îmi pare rău că nu pot fi la SMS, şi de chiar îi mulţumesc lui Bogdan de la TNT pentru livrări prompte şi #livrărispeciale!…continue reading →