Obama e Satana

Ca să fim bine înţeleşi: Obama este însuşi Satan cel turbat, întemeietorul noii ordini mondiale, nu este născut în America, certificatul lui de naştere este falsificat (de fapt, pe el îl cheamă Barrack Hussein Obama), este un musulman deghizat, poartă sutien, fratele lui trăieşte în cea mai neagră sărăcie în…continue reading →

Aproape uitasem de gafa asta

Eram la socri, hăpt în nordul României, lângă viitoarea vamă rusă, ca să zic aşa (te pup, Vladimir, să nu mă uiţi şi pe mine cu nişte gaze de şist, că de ălelalte e plin Parlamentul la noi, numa' băşini!). De Paşte. Aşa cum v-am mai zis, de Paşte, în Oaş, toată suflarea face team building la beserică (vezi această poză reciclată din postări anterioare): paste in asteptare Şi-şi pun frumos coşurile la sfinţit. În alte părţi se foloseşte Clearasilcontinue reading →

Viața unora e ca la Hollywood

"Ce viață de gândac am!" își spuse. "Am o minte minunată, dar muncesc titanic, ca un stahanovist în Leningrad, ca o furnicuță, de dimineața până-ntr-a 25-a oră, și pentru ce! Pentru ca niște lupi de pe Wall Street să se îmbogățească de zici că înmulțesc banii prin magie neagră! Abia dacă mai am vreme să mă duc și eu la o petrecere, la un chef al burlacilor în sezonul de nunți, și a doua zi zici că-s Zombie... că reîncep totul de la capăt, ca o cârtiță... și îmi trăiesc viața pe rețele sociale... Gata! Destul! M-am săturat de firmă! Mâine va fi zi de antrenament, și voi continua până voi ajunge mai tare ca Rocky Balboa! Mai tare ca sabia lui Zorro!!" Descoperă la câte titluri de film se face referire în textul de mai sus, scrie-mi numărul în comentariu (dar fără a scrie și care filme sunt acestea!) și poți câștiga șansa unică de a lua în teste produsele McDonald's cu specific american, ediție limitată. Star Chicken şi Celebrity Beef se vor da în teste, firește! Teste mai speciale: după ce le testezi, nu le mai duci înapoi. aw-hollywood-850x626 Produsul nu arată ca-n poză! În viața reală, nu ies lasere din Star Chicken! Țiuj-țiuj!…continue reading →

Un american bun e un american deportat

- Bă, deci îmi place aici. E demenţial. E fain la voi în ţară. Colegul meu american. Face design, pictează, om sensibil. Trăit în California, acolo unde soarele sărută marea (cu hohot din genuni). Ficior fain! - E frumos la voi. Oamenii sunt extraordinari. Peisajele superbe. Posibilităţile - multiple. Plus că am fost pe coclauri şi - fratele meu, nuci pe marginea drumului! Plin de vişine, plin de corcoduşe! Întinzi mâna şi iei, n-are nimeni treabă cu tine, totul organic! - Da, că de-aia îi vom depăşi pe coreeni, că vindem corcoduşe cu valoare adăugată mare la export!…continue reading →

Premiera filmului Usturoi la Zalău

1. Când vezi, în Zalău, o sală arhiplină de oameni veniţi să-ţi vadă filmul Usturoi (record absolut de audienţă! ~450 de oameni pe 200 şi ceva de locuri LE: 450 locuri la tribună, poate vreo 300 pe lângă ea, total vreo 700!), prezentat în deschiderea festivalului CineLatino, 2. Când nici…continue reading →