Ziua mea 2005

Aiaiai.

Trei kefuri consecutive cu tot tacamu’. 11, 12, 13.

Cluj: Mi-e si frica sa zic cata lume a venit. Ceva pe la 60 de oameni si femei.
Creca de cand cu Danemarca m-a luat o frica atavica sa nu raman singur de ziua mea. Desi – Dumnezeu mi-e martor – niciodata nu am pus pretz pe aniversarea-mi. Si ca dovada, sorella mea a uitat ce zi e si cat e ceasul samd si mi-a dat mesaj de LMA pe 11 . M-am distrat si am sunat-o inapoi fara sa-i zic nimica, pentru ca, pe 13, cand era cu adevarat ziua mea, sa imi dea alt mesaj, care suna in felul urmator: “Dupa o masa buna la italieni am plecat la Salsa disco si acum la culcare. Dana” (mama ei de treaba, acuma nu mai semneaza cu “sor-ta”, ci cu “Dana”, germanizata lu peshte!)
Nacazul e ca nu a iesit keful pe care il asteptam din simplul motiv ca, pe cand ne kefuiam mai abitir, cine apare? Politia ! (vezi poza de mai sus, facuta prin vizor, oare cui trebuie sa ii multumesc pentru ca s-a gandit sa imortalizeze momentul? Nu, perversilor, nu e o pasarica, e un vizor de usa!) Si nu Politia Primariei… Careva dintre vecinii binevoitori s-a gandit sa imi faca un cadou. Noroc ca inca eram foarte coerent si, dupa indelungi dezbateri si negocieri, am obtinut un avertisment scris din partea meseriashilor (fara implicatii financiare), si promisiunea ca daca mai primesc telefoane de reclamatii, sa imi dea bip la numarul de pe cartea mea de vizita (apropos, poate o sa aveti si dvs. vreodata nevoie de o traducere, ceva – anytime is a giood time to do business) – si vom evacua toata shandramaua in 2 minute. Puteau sa imi vaduveasca bugetul de 10 milioane. Ar fi fost pacat, banii aia puteau merge pe cauze caritabile, cum ar fi ciubucele date surorilor medicale care ma vor trata cand berile baute pe parcursul vietii mele se vor razbuna. Noroc ca am gasit intelegere, desi mi-a fost foarte greu sa vorbesc inteligibil, mai ales ca eu ma inteleg destul de greu ce spun chiar si cand sunt treaz. De ziua mea, cineva imi furase tigarile. Multumesc in gand lu Shafu’ ca nu sunt totusi in Danemarca, singur. Fiind roman, nu puteam da afar’ oaspetii, asa ca ne-am multumit sa concertam din chitara. Noroc ca Misu canta fain. Eu nu mai cantam decat ragete. Oare de ce am primit aproape numai cadouri cu tenta sexuala si beutura? Oare asa ma percepe oamenii si femeile?

Sibiu: Ce s-a gandit atunci Groparu, amu ca ramasese cu doua lazi de bere pe stoc? Nici mai mult nici mai putin decat sa le transfere in Sibiu, la partea a doua a petrecaniei. Asa ca – hopa sus cu ele in autocar, si tarash grapish cu ele pana in Sibiu (normal ca bravul sofer a lui nea Carabulea a primit si dansul o glaja, sa fie de sufletelul meu, manca-ti-as!). Clar ca am mai parlit neshte beri pe drum. Sa fie primit! Ajungem in Sibiu unde, la onor. casa de vacantza a onor. parintii mei, s-a petrecut a doua petrecanie. M-am fortat, m-am chinuit (dormisem ceva de genu 3 ore noaptea precedenta) si m-am culcat ultimul. Stie cineva cum de telefonul meu a ajuns tocmai in buzunarul Mitroiului, si a doua zi aveam 15 minute vorbite in Spania? (va spune ca nu e asa. Sa nu-l credeti, toti masculii sunt niste mincinosi si porci. Toti!)

A treia zi – soare, frumos, vreme de stat in tricou afara, desi e miezul lunii noiembrie. Doamne, ce buna a fost zama de verisoare facuta de o mama grijulie! Seara am ramas singur, asteptandu-l pe Utzu sa vina sa ma duca acasa. Si am adormit cu tigarea intr-o mana si cu berea in cealalta. Senzatie extraordinara de implinire, de parca mana mea tocmai pusese piciorul pe Luna a 9-a. Stratosfere. Licurici.

Ultima amintire: zeama de burta la Bistro. Stau la masa cu o trupa de manelisti pe care nu-i cunosc. Cel mai galagios dintre ei are cate trei ghiuluri babane de aur pe fiecare mana. Ma uit: primul e cu simbolul Mercedesului, al doilea are o sirena de aur, iar al treilea are un nume. Unisex.

S-a terminat. Ziua mea. Noroc ca mai e si la anu’.