Cheile Turzii

Noa, asta ar trebui cetita in gand asa cum se o spune Flaviu, alias Mitroa, alias Greuceanu. Cand o spune, o icneste, usor, din fundul gatului. Imi aduce aminte de nush ce film, family comedy din asta americana (sa fi fost kiar Married with Childrenz?) in care nush care personaj spune aluilalt nush-care-personaj, bineinteles, cu paoza de rigoare ca sa lase publicul platit (nu platitor) sa behaie regulamentar de ras: “Da, ma, alalalt macar nu geme cand se ridica de pe scaun!”

V-ati dat seama vreodata cata lume icneste cand se ridica de pe scaun? Tineri sau batrani, femei (mmm… femei icnind!) sau barbati, shafi sau amploaiati cu juma’ de norma, pentru toti a devenit o moda sa icneasca atunci cand se ridica de pe scaun, fie el ergonomic sau de bucatarie, in troleibuzele astea ruginite de Cluj sau de pe banca mai ieri tricolora, azi alba, punctata de gainatz de cioara adevarata si ucraineana din Parcul Mare. Hai, mah copii! D-apai cat efort poate consuma ridicatul in doua picioare? Cand eram mic nu icneam cand saream din banca pentru a fugi intr-un suflet sa ne jucam calaritea in curtea scolii (eu eram calul lui Titus Popescu, ca aveam de atunci picioare bune, atunci ca si acum, si el era usurel de purtat in skinare!), de mama nu mai razbea sa se minune cate resurse de inverzire a pantalonilor de la uniforma scolareasca mai gaseam (da, am prins si eu acele momente binecuvintate! Doamne, sexy mai erau colegele noastre de-a 7-a in uniforma…)

Icneala… scoala generala… mai, sa fie, ce urechi negre mai avea dirigu nostru cand o murit! Fii iertat, Paganele! Cred ca dirigu’ si-a dat obstescul sfarsit tot cu un icnit.

Da: deci titlul deci trebuie deci cetit asa, expirand aerul, spunand un “ye mah” cu juma de gura, pentru ca fundul gatului este deja inundat de masa de aer pulmonar care se revarsa afara intr-un oftat sfasietor. Omuletul (lueta) se plimba si el un pic voios prin Katrina de aer care mai miroase a fum de tigare de la ultima betie din Jay’s, de aseara (ye, mah, aseara inca bagam la greu, la ora asta, sugeam beri si pufaiam si eu tabac la greu, in rand cu ailalti catindati la impovarat bugetul asigurarilor de sanatate mai incolo, care vor ajunge asa ca vecinii lor, in stadiul in care ei, fiind copii cu doi de i, nu isi explicau cum de vecinii lor tusesc paralel cu ecoul acela de scara de bloc cand urcau pana la etajul 4, dupa care horcaiau cu pasiune, agatzau cu radacina limbii cheagul de flegma galbuie din locul unde se face laringita si, prelingand-o bine scaldata in saliva, ca sa mai taie din greatza, de-a lungul muschiului dotat cu papile gustative, o nasteau in lumina chioara de la bec tocma’ in scara de bloc, unde urcau copiii aia mici cu trei de i in 4 labe atunci cand faceau concurs seara ca “cine e ultimu acasa ma-sa-i proasta!”). Icnesti. Masa asta de aer suiera usor printre papile, de-a lungul limbii suspect de albe, cu vinisoare vinetii dizgratioase, le increteste oleaca, duce cu ea ceva aburi de prin interiorul obrajilor, si afara iese exact sub forma icnealii aceleia, atunci cand, adus din spate, incerci sa te ridici sa stai in pozitie de drepti ca sa iti saluti cunoscutul sau sa mergi frumos la pishu.

Icniti, dragii mei. Este sunetul nostru gutural, sunetul omului care renunta o secunda la modernitate ca sa exprime nepervertit, franc si sincer cu secunda aceea unica in care se ridica de pe scaun, oboseala, sictirul enorm, lehamitea si j’en ai eu assez-ul. Cum ziceau poetii nostru nemuritori pe care ii kiama Ombladon? “Incearca sa nu uiti cand erai copil ce ti-ai promis!”

Acuma ar fi trebuit sa fiu un hibrid intre Rambo si Rocky.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 2 comments

Leave a Reply to ardeleanu' Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *