Weekend la Maramureş

In tot restul lumii se bea pentru că femeile sunt naşpa. În Maramureş se bea de bucurie pentru că palinca e bună şi femeile frumoase.

Când zic frumoase, zic că d-aia românii nu or avut legende cu nimfe, ca grecii, fincă nimfele or zis în antichitate că în Maramu’ femeile is mai faine decât ele, şi că mai bine se duc să populeze Elada, unde mai au o şansă şi ele să apară prin epopeele lui Homer alături de ceva zeu mai acătării, tu, fato, prin centru mitologiei, la o cafenea mai de fitze.

Io am tot zis ca cea mai sexy textilă care şade bine pe o damă este portul popular românesc; io aş face chiar şi o revistă pentru adulţi cu femei din astea, mai trebe numa’ investitori. Noa; Maramu’ ii una din putinele zone din Romunica unde frumoasele satului ies dumineca de la beserica imbracate ca-ntr-un muzeu etnografic, de-ţi şi zvâcneşte pantalonu’.

Ţelul meu în Maramureş a fost clar: horincă + slană. Restu nu conta.

Ţelul furiei mele vişinii a fost să rămână în Cluj, să îşi epuizeze bateria şi să îşi dea obştescul sfârşit cu un fâs. Asta la capătul a trei ore de curăţat jiglere, schimbat bujii, alimentat cu esenţă, luat corent, tăt-tăt-tăt.

Aşa că a trebuit să respectăm ţelul furiei vişinii şi să plecăm numa’ cu Fiatu.

Drumu’ spre Maramu, din Cluj, e făcut expre’ pentru americani să-şi testeze gipurile alea selenare cu care au de gând să meargă pe Marte. Ruşinică la toţi prefecţii, loaţi banii mei dijaba.

În Maramu’ se dă amendă dacă mergi cu mai mult la oră decât trebe şi ai maşină cu număr care nu e cu MM.

În Maramu’ – lucru fascinant pentru România – găseşti mere care nu sunt de import Turcia, Iordania si Macedonia! Vă daţi sama?

Am ajuns în drum spre Ţibleş, şi seara am făcut grătar pe piatra de râu la casa din dealu’ unde fuserăm cazaţi, de se vedea de pe ea Pietrosu’ Rodnei de parcă era ghilotina lu’ Funar; da’ înainte de a păpa şi mai ales de a bea, am fost la Luminaţie în cimitirul din sat, să punem o lumânare pe mormântu’ lu bunu’ lu gazda, bun care, fie iertat, atenţie! O văzut-o pe fata pădurii! No, nu-i tare chestia asta?

Punctul culminant al deplasării nu a fost când am dormit ca nesimţitu’ pe drum prin Borşa, Vatra Dornei şi pasul Tihuţa (aproape complet); nici când am oprit la pasul Prislop, o zonă aproape mai frumoasă ca Suru din Făgăraş, unde am cumpărat ţigări de contrabandă din Ucraina; nici când am întâlnit-o pe mătuşa gazdei, care avea o vorbă de mi-o şi mers direct la inimă (Ce e omu păste lume? zicea ea), şi am mâncat sarmale; ci punctul culminant a fost când am…

Deci gazda noastră, care e programeci de Cluj, şi familia lui dă prin casa aia din an în Rusalii, deci nu prea avea idee de ce se împlântă prin casa aia; şi când o ajuns cu noi acolo, o deschis cu uimire un cufăr, măi fraţilor, deci cât un sicriu de grăsan, şi ticsit – TICSIT!!! – cu horincă d-aia bună, de face mărgele.

Şi în ailantă odaie era un cîtamai frigideru’, plin până la refuz cu – da, cu slană.

Şi până nu mi-o dat şi mie o glajă de pălincă şi o tablă de slană să duc la Cluj nu m-am lăsat, că i-am făcut capu’ linii de cod. Şi dacă nu-mi dedea, l-am amenintat că mă ascund în cufăru cu palincă cu o tabla de slană la mine, şi de acolo nu mă mai scoate decât cu Fata Pădurii. Şi că n-are decât să meargă să o caute ca să mă scoată afară!

Ei! Ăsta a fost cel mai punct culminant al ieşirii de weekendul ăsta.

26 lovituri, dă-i și tu!