Vrei să-ţi înfiinţezi un PFA? Bine ai venit în “Zona Crepusculară”!

Acum ceva vreme am decis mi înfiinţez un PFA și cum nu aveam timp ocup de o asemenea întreprindere curajoasă, l-am rugat pe tată ajute în afacerea asta.

I-am făcut frumos o împuternicire generală la notar şi l-am trimis reprezinte în relaţia absurdă şi birocratică pe care statul român o practică cu cetățenii săi.


(sursa: funcționarii de stat și Disney)

Iată ce mi-a povestit tata la telefon cu o voce plină de reproş:
– Cezar, m-am dus la Registrul Comerţului înfiinţez PFA-ul ăsta nenorocit şi acolo m-a întâmpinat o cucoană din aia foarte scorţoasă, care mi-a zis scurt: Dea, va rog!.
– Am venit înfiinţez un PFA, spune tată.
La ghişeul acesta se eliberează documente, nu se primesc documente, domnule! Trebuie mergeţi la ghişeul de lângă, aici imediat în stânga! spune cucoana, şi cum taică-miu ar fi contribuit la distribuirea activităţilor pe ghişee.
– Bine, doamnă, dar aici m-a îndrumat colega de la intrare. Pe lângă asta, nu e nicio plăcuță unde scrie cu ce se ocupă ghişeele.

Cucoana funcţionar nu zice nimic şi pleacă. Tată face 2 paşi şi se postează în faţă ghişeului unde chipurile se primeau documente, care se află imediat lângă cel unde vorbise cu doamna respectivă.

La ghişeu, ce vezi, apare aceeaşi cucoană. (Iată dovada Zona crepuscularăexistă, zice eu. Poate nu în America, cum sugera Ray Bradbury, dar sigur la noi în ţară).

Aţi completat cererea de înființare a PFA-ului?
Tata trăieşte câteva secunde de uimire, la finalul cărora răspunde:
Da, doamnă.
Aha, spune cu ariditate emoţională doamna, reprezentant al statului democratic, modern şi reformat. Deci, dvs. sunteţi Cezar B.?
– Nu, doamnă. Eu sunt tatăl lui Cezar B. Sunt Radu B. M-a împuternicit -i înfiinţez eu PFA-ul.
Păi, de ce nu spuneţi aşea de la început? zice doamna, cu fineţea de care e capabilă o persoană care are suc gastric pe limba şi în genere în cavitatea bucală. Ia daţimi văd împuternicirea!

Cucoana se uită inchizitiv la docoment şi trăieşte concentrare şi dezamăgire, în acelaşi timp. Actul e bine redactat, tatăl îşi poate reprezenta fiul, nu e pricină de stat la discuţii, dat la întors sau amânări. Resemnată, spune:
– Bine. Aveţi documentele necesare?
Uitaţi, doamna, documentele. Declaraţia pe proprie răspundere. Copiile după buletin şi certificat de naştere, actul de proprietate şi cel de închiriere al locaţiei în care o şi desfăşoare activitatea, declaraţia estimativă de venit…
– N-am eu ce face cu declaraţia lui de venit, îl retează cucoanăfuncţionar. Cu aia mergeţi la Administraţia Fiscală. Ia daţimi actele.
Poftiţi, luaţi-le! zice tată cu îndârjire.

Cucoana reia lectură atentă a docomentatiei şi după nici un minut zice cu satisfacţie:
Vedeţi. Aici e o problemq … o neconcordanţă
– Unde? Zice tată surprins.
– Aicea, la adresa unde o şi desfăşoare activitatea. În actul de închiriere pe care i l-aţi făcut băiatului zice strada Democraţiei şi în actul de proprietate zice stradă Iscusintei.

Eu alesesem ca sediu de desfăşurare a activităţii PFA-ului imobilul parinților, pentru aceştia stau la casă şi nu mai este nevoie cerem consimţământul tuturor vecinilor din cartier. M-am gândit aşa va merge treaba mai repede. Greşit!
Păi da, doamnă… zice relaxat tata, bucuros asta este problema şi nu alta. Comuniştii i-au zis stradă Iscusinței şi după Revoluţie s-a schimbat denumirea străzii în Democraţiei. acuma e democraţie! Dar strada e aceeaşi!
– O fi cum ăţi spune dvs., dar în documentele astea figurează 2 străzi diferite. Trebuie mergeţi la cadastru va confirme schimbarea străzii. Altfel, nu primesc dosarul. Alte întrebări aveţi?

Tata simţea fierbe de nervi, aşa nu s-a mai abţinut:
Doamnă, dar e aceeaşi stradă! Statul i-a schimbat denumirea. Ce vină am eu pentru ce face statul? Ei trebuiau informeze, nu eu.
– Pe mine nu interesează ce s-a întâmplat. a fost comunism, a venit revoluţia, au venit şi rămân sau nu americanii! există extratereştri! Mie mi aduceţi adeverinţă de la cadastru.

Tata a plecat blestemând spre cadastru, la ghişeu fiind întâmpinat de un tânăr funcţionar aplatizat cognitiv şi emoţional:
Da, rezolvăm. Nicio problemă! Depuneţi cererea şi în termen de maxim 10 de zile o soluţionăm.
– Nu se poate, domnule, în 10 zile. Fiul meu trebuie emită factură săptămânile viitoare. Aşa ceva nu e posibil!
Tânărul computer uman (şi cadastral) nu părea inteleagă enervarea subită a tatei.
Doar tata şi-a amintit are un fost coleg de facultate, Dorel, care lucrează la cadastru. Așa l-a sunat pe Dorel pe telefonul mobil şi acesta i-a spus:
– Bine, Radule. Eu acu sunt pe teren, daîn jumătate de oră vin la birou şi te rezolv. Trebuie doar ți pun o ştampilă pe contract şi s-a rezolvat. Nu durează mai mult de 2 minute! Ce naiba, cum nu te ajut! Hai salut!

Într-o ora tată era înapoi la ghişeul de la Registrul Comerţului. Când l-a văzut, cucoana a întrebat nedumerită şi cu temere în glas:
Da, spuneţimi. Aţi uitat ceva?
– Nu, doamna. Am rezolvat. Am ştampila de la Cadastru. Aveţi confirmarea Iscusinței s-a transformat în Democraţiei!
Cucoana funcţionar era de-a dreptul demoralizată sau, după cum mi-a povestit tata: “ vezi ce faţă a făcut! Era fiartă de ciuda! Ăştia nu-s sănătoşi, Cezar! Parcă sunt acolo ne încurce, nu ne ajute! Io ţi-am zis pleci din ţară asta! Dar tu ai făcut întotdeauna numai ce-ai vrut tu!”

Şi d-aia sunt eu aşa fericit azi am făcut numai ce-am vrut eu şi m-am mutat şi locuiesc în Bucureştişi-o va mai povestesc despre asta.

Guest post de CezarB, PFA

14 lovituri, dă-i și tu!