Vodafone Cluj Marathon – acum şi în Cluj

Ia opriţi-vă niţel din citit în timp ce citiţi mai departe: gâfâiţi aprig când urcaţi scările? Vă troznesc încheieturile ca o crustă de pâine proaspătă de la rugina adunată? Obosiţi repede când transportaţi două legături de ridichi de la piaţă?

Dacă da, am o veste nefericită pentru voi: sunteţi sedentari de-ai mei. Membri ai partidului “sprinten ca un bolovan”. Vom candida la alegerile parlamentare cu sigla “canapeaua” sau “telecomanda” – încă urmează să ne hotărâm asupra logo-ului. Iar când vom câştiga, ţineţi-vă bine! Pentru că vor avea loc execuţii de flotări în masă pe stadioane! Vom organiza competiţii de alergat pe muzica lui Cornel Fugaru! Ne vom petrece serile la ping-pong, nu privind la King Kong! Ne vom juca de-a Stăpânul Inelelor, ca Dan Grecu, nu-l vom privi la TV! Iar cui nu-i convine, 20 flotări cu bătaie la spate intercalate cu 20 de coreene (ia chiar să vedem, ştie careva ce-i aia o coreeană?).

Lăsînd la o parte bancurile şi frazele “nu am vreme”, “am avut o săptămână grea serviciu” şi “e duminică, parcă aş dormi 6 ore peste amiază”, aflaţi că Vodafone vine la Cluj duminică, 22 aprilie, în calitate de partener principal în maratonul denumit – într-un acces de creativitate – Vodafone Cluj Marathon. Care va începe în zona Cluj Arena la ora 9 dimineaţa şi va include 5 probe la care vă puteţi înscrie în funcţie de preferinţă şi stamina:
– maraton: 42.195km,
– semimaraton: 21.0975km
– maraton ştafetă: 4×10.55km
– cros: 6km
– cursa copii: 2km (unde probabil urmează să mă înscriu şi eu pentru jumătate de cursă)

La unele probe se mai pot încă face înscrieri. Detalii mai detaliate – aici: http://www.maraton-cluj.ro/.

De ce am scris postarea asta? Pentru că anul trecut am fost la Crosul Companiilor, organizat tot de Vodafone. A alergat nievasta, eu stăteam pe margine şi făceam pe mămica de Gropărel în locul ei. A fost senzaţional. Şi ne-am bucurat foarte tare că am mers cu el, pentru că Gropăreasa parcă renăscuse, nici nu m-a mai certat în ziua aia; iar Gropărelul promisese solemn că nu va deveni niciodată membru în partidul Canapeaua. Şi că se va învăţa cu mişcarea de mic, că de-aia îl ducem să vadă oameni făcînd sport, să miroasă atmosfera aceea de competiţie care îţi face pielea de Andra pe braţe şi părul măciucă pe Florin Petre, şi să chiuie ca o locomotivă.

Pentru că sper şi eu ca într-o bună zi să-l ajute pe taică-su când aleargă la un cros de copii şi pică în nas după primii 240 de metri. Dar se ridică şi aleargă în continuare!

Într-o duminică ca asta.

8 lovituri, dă-i și tu!