Violenţa în familie

Veneam pe tren de la Baia Mare către Cluj într-o zi în care se opăreau peştii prin râuri. Peisaje faine, o carte bună, ce mai! Rai curat!

La un moment dat se suie în compartiment trei studenţi şi o studentă de prin ceva sat din Maramureş. Toţi îmbrăcaţi la ţol festiv, doară merg la oraş: cămaşă de nuntă, pantaloni de stofă sau blugi, pantofi. Eu muream de cald în sandale şi pantaloni scurţi.

Se încep discuţii interminabile despre tot felu’, cu inocenţa specifică vârstei, vorba aia, “nu-s suficient de tânăr să le ştiu pe toate”. Io zâmbeam în mintea mea! Pentru că discuţia alunecă încet, dar sigur, de la fotbal la gajici. Mai ales că aveau cu ei şi pe copila ceea, şi masculii numai atunci vor să epateze: când sunt cu o gajică sau când sunt cu o femeie.

– Tu ai văzut-o pe prekina lu’ Ion? Aia de nu vrea el să ne-o arate?

Onoraţii mei cititori care nu au fost până acum în Maramureş trebuie să ştie o singură chestie: pe toţi masculii din Maramureş îi cheamă Ion.

– E, mă, da’ nu-mi place de ea.
– Di ce, mă?
– Apăi aşé… că-i prea mutălaie.
– Cum!!!
– Apăi îi din aia de unde-o pui, acolo stă şi nu zice nimic.
– Ioi!
– E.

Pauză. Apoi discuţia continuă.

– Io nu mi-aş dori o nievastă din aia mutălaie. Din aia care numa’ să stea ca proasta.
– Corect! Trăbă una cu personalitate. Să vorbească şi să se certe cu tine, că de-aia-i muiere! Să zbiere şi să fie cu mult mai frumoasă.
– Mama e aşa, se bagă al treilea. E din aia, femeie din aia focoasă rău. Săptămâna trecută chiar o sărit să dea în mine că nu am scos gâştele! Şi mi-o dat o pălmuţă uşoară peste umăr. Păi i-am prins mâna şi i-am zis “mamăăăăă, stai cuminte, că nu ştiu ce fac!” Auz’ la ea, să dea în mine! Păi ce, io mai am 4 ani?
– Mă! se bagă fata, care până atunci numai luase notiţe. Voi îl ştiţi pe Ion a lu’ ceteraşu’?
– E! zic cei trei.
– Mă… p-ăsta-l bate muierea, mă!
– CUM SĂ-L BATĂ MUIEREA, TU!

Pruncii aproape că sar de pe banchetă!

– Dacă-ţi zic! Tot satu’ ştie. Păi el e beţiv şi slăbănog şi ronghioş, şi nievastă-sa-i rotundă şi burduhoasă; şi-l cafteşte bugăt, tătă zâua.

În compartiment se lasă tăcerea preţ de o clipă; apoi cei trei izbucnesc în râs ca popcornu’!

– Cum, tu, să-l bată muierea! Dumniezo! Păi io neam de neamu’… pfuay, tu, că să am asemenea muiere, tu, io o omor, tu! Tu, io tropokiesc pe spinarea ei tu… cum să te bată nievasta! Păi o nenorocesc! O las lată! Io nu dau în muieri, da’-ntr-aşa una, păi tu… pfuaaaaay, auzi la ea, să te bată nievasta…! Ascultă-mă aici ce zic io, tu: niciodată, tu, niciodată! O omor, să mor io…

Mă uit la ei cu duioşie: guguştiuci. Bibănei. Mai vorbim noi după primele 4 luni de căsnicie.

18 lovituri, dă-i și tu!