Aţi văzut cu toţii clipul ăsta, da? V-aţi râs? V-aţi distrat cu ciobanul Frigda şi Eroul Civilizator Gramofonul? Da?

(via Fulgerică)

Soacră-mea citeşte frecvent “Revista Fenomenelor Paranormale”, “ParaMetempsihpoza Azi” şi “Spiritualitate şi Ezoterism”. Nu ratează nici o ediţie din Formula As (posibil cel mai cuminte magazin din colecţia ei) şi este abonată la orice publicaţie cu steluţe, planete şi piramide pe copertă.

Cumnatu-meu ştie exact de ce fac oamenii cancer, ştie cum se cheamă rasa extraterestră care ne-a civilizat planeta înainte ca noi să fim răi, îţi poate vorbi ore în şir fără să clipească despre al treilea ochi, despre chakrele dominante, zodiacul groenlandez şi despre a cincea dimensiune, cea din Groapa Marianelor (care comunică cu Triunghiul Bermudelor printr-un tunel submarin secret). Recomandă tuturor cristale curative rare din Tibet, propovăduieşte supremaţia dacilor cosmici asupra oricărei alte civilizaţii pământene şi este convins că România s-ar dezvolta de ar rupe; dar nu ne lasă ceilalţi (mă străduiesc din greu să nu folosesc cuvântul “şerpilienii”, şi aproape că-mi iese). Illuminati, soţia lui Iisus, secretele Vaticanului, Iulia Haşdeu, piramide, ziggurate, Teotihuacan, viracochas, zăpada care arde.

Când taică-meu a fost bolnav, o legiune de vrăjitoare şi descântătoare s-au perindat pe la căpătâiul său; mama e şi acum convinsă că “au ajutat şi ele şi i-au făcut bine; nu chiar cât doctorii, dar au ajutat!!!!”.

Eu am făcut Yoga. Vreo trei luni. În secta lui Bivolaru. Aveam 16 ani. Nu am băut încă pişu, dar nu se ştie niciodată când mă pierd pe o plută în Atlantic. Şi am păstrat vreo 7 ani o colecţie de tăieturi din ziare cu fenomene paranormale lăsată moştenire de unul din prietenii mei saşi plecaţi în Germania, în epoca pre-google. Posibil să o mai am şi acum.

Nu se termină aici: n-a trecut săptămâna de când nevastă-mea a dat iama într-un seminar secret ocult de uleiuri esenţiale şi a venit înapoi cu o cutie de sticluţe cu esenţe de pătlăgică roşie, rădăcină de stejar antarctic şi dinţi de dragon coreean (un chilipir: 60 lei/bucata), care vindecă orice boală; şi insistă să mă ungă pe nas şi în nas cu ele în fiecare seară.

A, şi vinerea trecută s-a înscris pe bani grei la un curs de Cia Aura, ultimele locuri, e nebunie, toată lumea vrea la cursuri de Cia Aura, nu mă întrebaţi unde se ţin, s-au ocupat toate, aţi pierdut trenul, îmi pare rău.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 23 comments

  1. diana Reply

    Fusai si io anu’ trecut la prezentarea cu oloiuri. Fain- da’ scump. In rest -creduli sunt peste tot. Si de ce am invatat io la fizica faza asta cu gheata care arde?!

  2. IO Reply

    Astea cu uleiuri si reviste par mai husband-friendly decat aia de acum cativa ani, cu instalatia de pus pietre fierbinti pe bube, la numai 30 de milioane :))

  3. Copilu Minune Reply

    Bai, ce m-am speriat! Dupa ce-am citit, in ordinea asta, titul si “articolul” am dat fuga la DEX sa verific daca s-a modificat intelesul cuvintului cosmogonie, de cind am terminat eu scoala primara. In DEX nu s-a modificat. Poate la Cluj?

  4. CID Reply

    Ei nu ca asta e prea gogonata ! Ai zis mai demult ca nevasta-ta a facut sporturi violente de contact si te-am crezut !!! Ai zis ca nevasta taie porcul,am zis ca probabil exagerezi putin dar cine stie…
    Si acum sa zici de femeia asta cumsecade (soacra ta) ca citeşte frecvent “Revista Fenomenelor Paranormale”, “ParaMetempsihpoza Azi” şi “Spiritualitate şi Ezoterism”! Mai ramane sa zici ca in tinerete a facut parte din trupele speciale Spentnaz si e agent KGB retras sau poate doar inactiv dar cine stie !

  5. CID Reply

    Nu te lasa uns pe nas ! E un vechi truc feminin care te va inrobi pe vecie ! Dupa aia o sa fii mai usor dus de nas !

  6. boemul Reply

    transmite-le te rog rudelor tale că am un castel de vânzare în Spania. ieftin de tot îl dau, mai rar aşa chilipir! 😉

  7. Zouzoo Reply

    Aia cu oloiurili e treba serioasa, bre! Daca pui o tara de zeama de lamaie la oloiu da masline si faci nu’s ce cu el, te lapezi de toxine la pateu….

    Si Yoga e pa bune; chiar si aia a lu’ Bivolaru de te face sa-ti tii esaparea o zi intreaga….Nu’s ce-ai invatat matale acolo, da’ e pacat sa risipesti neste luni da viata, fara sa pricepi ce si cum sa face….

    Zaua buna!

  8. Groparu Nemernic Reply

    @ CID: inca nu am pus mana pe CV-ul soacrei, dar tot descopar cate putin, ca o plapuma. Cat desre dus de nas… e OK, ma unge pe sub inelul din nară.
    @ boemul: e cu fantoma? Are șaretă cu cai verzi pe pereți?
    @ zouzoo: nu am băgat decât meditație și manevra aia ca de la Suhoi, cobra aia sau cum ii zice.

  9. Maddame Reply

    S-apoi, dac-aveti bani de aruncat, nu mai bine cotizati voi la o cauza nobila (salvatul balenelor verzi, pinguinii de guineea, dotarea eschimosilor cu frigidere, #uniti salvam) decat la salatanii cu pietre, proiectii si esente? #numazic

  10. Groparu Reply

    @ Maddame: bugetul cela exista, nimeni nu se atinge de el! Nici chiar Cia Aura – o știi.
    @ Marian S: Pădurea Baciului Paratrăznit.

  11. boierul barba Reply

    Noi.. coane Gropare , ce zic io referitor la problema “FUNNY”:
    1. legat de latura psihologica : fara sa fiu vre-un fan al paranormalului , bivolarului sau ancestralului trancedental reptilian si oniric, spun o chestie simpla : fiinta umana are o capacitate nelimitata de a se disimula si de a pacali aparentele iar o aparitie ca cea propusa de matale atentiei noastre , nu e decat un stralucit exemplu.
    Apoi vin si completez : acel individ e pe o lista de candidati de europarlamentari , deci a trecut si pacalit prin oarece dialoguri niste filtre facute de oameni ai partidului sau ,care zic eu ca or fi cat de cat in regula cu capul , ca daca nu e asa , atunci “acolo e cateaua ingropata” ,ca ne merge asa de prost ca natie.
    2. legat de latura fizica , si aici natura umana e la fel de inselatoare.
    Nu vi se intampla sa ingurgitati TV vre-o stire despre o violenta iesita din comun la care imaginea autorului era de o normalitate flagramt contrastanta ?
    Uite eu il contazic pe CID care spune ca exagerezi cand zici ca nevasta-ta taie porcul , nu ca as vrea sa te cresc in sondaje pentru curajul tau de a dormi noaptea langa ea , ci pentru faptul ca eu cunosc personal la mine la tara o pereche sot/sotie care ne taie porcul.
    Ea este un tar de femeie de nu dai doi bani pe ea si el un malac de 150 kile . E de un hai total cand vine momentul supliciului cand ea incepe sa injure asa ca sa se enerveze , spune sotului sa-l tina bine pe grohaci , si cu o satisfactie vizibila ii taie beregata , in rest treaba ramane in seama sotului … atat e contributia ei … si asta nu e poveste … e realitate.
    Deci prieteni ce zic io foarte serios : erorile sunt mai inteligente decat noi iar realitatea e parsiva pentru ca de cele mai multe ori si nu este ce pare a fi …

  12. ComiCultural Reply

    Eu cred că are toate șansele să întrunească ”gramo”cvorumul pentru a deveni ”erou”parlamentar. Să mă cosmogoniți dacă n-o fi așa!

  13. borg Reply

    In padurea baciului se joaca airsoft. Mult. Uneori si noaptea. Mai au oamenii cateodata si munitie fosforescenta. Cateodata se mai vede si cate o fatza plutind pin iarba, ca restu de om e in camuflaj si se confunda cu urzicile. In rest e veselie.
    😀

  14. iulian rinder Reply

    Foarte bun textul, excelent!
    Dar despre cetăţeanul politic anterior amintit, pe mine personal m-a frapat faptul că pronunţă corect cuvintele ,,tragic”, ,,cosmogonie”, ,,cuantificat”, ,,gramofon”, ,,mit civilizator”, ,,arhaic”, etc, in doar două fraze.
    Interesant, cel puţin interesant.
    Dacă stau 10 ore să mă holbez la B1Tv şi la Antena 3, sau la Romania TV sau Realitatea, pot să observ zeci de moderatori si invitati care nu ar folosi aceste cuvinte si în nici un caz niciodată, dar niciodată aroganţa numită ,,Sofocle”.
    Pentru că aici nu este vorba de invocarea grecului anterior amintit ci faptul că un posibil candidat la europarlamentare îl invocă.
    Clasa politică ar trebui să se revolte împotriva lui.
    De aceea individul, in delirul sau, mi se pare mult mai uman şi mai amuzant decât prostituatele moraliste constant invitate la televiziuni.
    Dacă politicianul acesta ăsta va fi contracandidatul lui Eba – şi nu numai – eu pe el îl votez..

Leave a Reply to Copilu Minune Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *