Veste proasta, veste buna
Deci vestea proasta e ca ma cam doare o masea de minte, că la mine asa ie: o data la trei ani, măseaua de minte se inflamează, se răsteşte la mine de parcă ar fi soacră-mea dacă m-ar prinde bat (şi dacă aş avea vreo soacră), şi o mai şi stresează pe gingia care, ca proasta, începe să protesteze că ei nu-i convine, că ea nu o fost proiectată din fabrică să reziste la asa ceva; şi că dacă nu-mi convine, n-am decât să îmi iau o alta, import China, nouă.
Dar vestea bună e că dacă măseaua de minte creşte, insamnă că creşte şi crieru’; că cică măseaua de minte e măsura inteligenţei. Ori dacă îmi creşte crieru, însamnă că îmi creşte şi cea puţulică, bat-o vina! Fincă se ştie că la masculi crieru’ nu pluteşte prin cap, ca la fomei, ci zace prin chiloti, ca padişahu’. Si la cum ma doare, io mă astept la o mărire a mândreţii mele de mădular cam pe cât creste inflatia în Zimbabwe; mai ales că io ştrumeleagul mi-l grijesc mereu, şi-l înfăşez numai în chiloţi roşii ne-gay cumpăraţi de la magazinu ăla cu haine aproape noi, import Italia; asa că dacă mi se adevereşte previziunea mea că o să mi se măreasca crieru’, vă previn că am sa plec intr-o expeditie in Africa ca să devin rege peste tot tribul lui Mătărângă!!!!!!
1Roxa
la 16 July 2008 at 22:39
Noah deci rabda acolo, ca merita, si plezneste si gingia ceia sa-si tina durerile pentru ea.
2WhiteWolf
la 17 July 2008 at 2:06
Ti-o fo’ rushine sa o baji pe aia cu “sfà nta polã” de o dai pe mataranji ?
Sau esti in perioada aia prelungita de “no shit, no sex” pe blog
3Groparu
la 17 July 2008 at 8:16
Apai nij nush ce pula mea sa zic la faza asta!
4Ancuta
la 17 July 2008 at 8:43
ESTI DEMENT!!!
)))
PS: E bine ca vezi partea pozitiva a lucrurilor! Tu spera in continuare…
5Groparu
la 17 July 2008 at 8:50
Nu-i adevarat ca-s dement! Io-z foarte ment. Asa sa stiti.
6mea
la 17 July 2008 at 9:09
breeee, mataringa creste de la durere. tata lumea stie. fuga in africa, sa prinzi batar un madat.
7Ancuta
la 17 July 2008 at 9:25
Asa “ment” cum oi fi tu! E clar ca nu te simti prea bine…
8hadean
la 17 July 2008 at 10:02
te şi văd cu teaca de un meter înainte şi cu un os de ciocârlie tras prin nas, conducând tribul cu p#l@ forte:-))
9Groparu
la 17 July 2008 at 11:44
Dap! Un trib intreg de tzatze guale, da’ guale-guale!!!!
10Turambar
la 17 July 2008 at 12:05
Oamenii de stiinta, dupa indelungate analize si bugete de cercetare obtinute prin granturi guvernamentale, au ajuns la concluzia, studiind un esantion reprezentativ de barbatzi de sex masculin, ca exista o corelatie negativa semnificativa ( p
11Turambar
la 17 July 2008 at 12:06
Damn it. Semnele astea de punctuatzie care scurteaza viatza shi lungimea postului.
Again…
=====
Oamenii de stiinta, dupa indelungate analize si bugete de cercetare obtinute prin granturi guvernamentale, au ajuns la concluzia, studiind un esantion reprezentativ de barbatzi de sex masculin, ca exista o corelatie negativa semnificativa ( p miai mic decat 0.01) intre normalitate, culoarea chilotzilor, volumul creierului in centrimetri cubi si lungimea instrumentului de placeri primitive, da’ bune.
De asemenea, un colectiv de oameni de stiinta polonezi, mai destepti, dar mai saraci decat omologii lor americani sau francezi, au descoperit explicatia de tip adaptativ a extremitatii calosferice a sus-numitului instrument de placeri conjugale si / sau vinovate. Insa aceasta este subiectul unei alte comunicari stiintifice, de natura jocular-populara, pe care presupun ca o stie tata lumea, ca d’aia s-au inventat bancurile, sa fie spuse in weceu la liceu, in pauza, la tigara aia buna si cancerigena.
The rest is intercourse, of course.
12WhiteWolf
la 17 July 2008 at 12:39
Daca nici nu stii… hai ca mi-am amintit si mai ca pot sa-ti dau un hint.
)
O mai tii minte pe aia a lu’ Ioan Gyuri Pascu cu Africa, Africa, ah ce vis fierbinte ?
13de ce?
la 17 July 2008 at 14:22
vezi sa nu-ti tai si tu vreo ureche ca van goghu’ cand te intorci in africa
)