Deja a devenit tradiţie tradiţională, iar sursele mele îmi confirmă faptul că de la anu’ Marta Frumuşelu de la Revista Biz va înscrie Social Media Summer Camp în patrimoniul UNESCO, ca prilej de dialog unicat între companii şi bloagheri, ca vietăţi ale aceluiaşi ecosistem.

Până acum, pentru mine, fieare din cele trei summituri la care am participat a fost o revelaţie. Pentru că uit, de o mie de ori, să mă uit şi la tehnicalităţile bloggingului, pentru că sunt prea prins în sarabanda creării de conţinut (nici acum nu am apucat să schimb bannerele cu “Votaţi Cristian Gog” de pe Facebook şi Twitter, atâta-s de la zi cu toate). Şi o discuţie cu alţi jucători din industrie prinde oricând bine.

Tura asta va avea loc între 12 şi 15 iulie, la Pârâul Rece, România. Dacă eşti companie, poate vrei să afli cum poţi intra în Social Media şi cum îţi poţi consolida prezenţa acolo. Dacă eşti blogger, vei asista la dezbateri despre măruntaiele ocupaţiei, despre ce să faci şi să nu faci, despre ce e bine şi ce este ne-bine, şi nu vă faceţi iluzii: nimeni nu are răspunsurile finale în buzunarul de la spate, dar înveţi multe asistînd la dezbateri între oameni care se pricep. Tura asta, printre altele, se va discuta despre:

– Social media, un job intern sau o agentie?
– PR & bloggeri, dragoste din interes?
– Cand stii ca este pregatit sa intri in social media? Test de “Social Media Readiness”
– Brandul personal in social media
– Social Media Metrics
– Social Media ROI Facebook
– Creativitate vs. Eficienta in blogging
– Profesionalizarea bloggingului
+
– sesiune specială despre cum să tragi o prezentare şi să vorbeşti în public. Mie, unul, asta mi se pare cea mai sexoasă.

Of cors, ar mai fi de menţionat faptul că seara lăsăm scuturile şi suliţele la o parte şi facem karaoke, dansăm, ne cântă Tecuceanu la chitară like a boss şi ne râdem, că avem de ce. Plus că sper ca tura asta să nu uit să-mi aduc pălinca cu mine, că se lasă cu frig în miezul verii, în creierii munţilor! Şi halim vietăţi delicioase, care sunt şi persecutate de om din acest motiv.

Cristi Şuţu, eşti pregătit?

 

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 4 comments

  1. Picaciu Reply

    Hai lasa vrajeala. Ia povesteste-ne cum clujenii tai au votat cu Boc. Cum era aia cu: desteptul invata din greselile altuia, si prostul nici din ale lui. Sper sa il stapaniti sanatosi si sa va spalati cu el pe cap!

  2. Groparu Reply

    @ Picaciu: ma, o chestie nu vreti voi sa va bagati in cap deloc: o fi fost Boc un premier execrabil (io, unu’, inca mai zic ca o fost unul dintre cei mai buni premieri post-decembristi, da’ ma rog, oi fi io subiectiv din motive care-mi scapa), dar ca primar a fost chiar OK. A se citi: de 10 ori mai bun decat oricare alt primar de oraş mare din România.
    Cu excepţia Sibiului, fireşte.
    Acum nu ştiu unde locuieşti tu, dar eu am trăit aici şi înainte, şi după el, şi un pic ştiu despre ce vorbesc.

  3. borg Reply

    Boc ca Boc. Da cum o sa ii zica de amu la Nicoara? Tot “Mihaela dragostea mea” ?

  4. Matei Reply

    Nu mai bun ca nenea Pinalti la Piatra Neamt.

    In alta ordine de idei, mi-ar placea sa vin si eu anul asta, dar e peste posibilitatile mele financiare. Unfortunately:D Next year, maybe..

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *