Uneori nu sunt foarte mândru că sunt român. Ştiţi?

Deşi nu m-aş lăsa dus din ţara voastră decât spre crematoriu, şi atunci aşezat cuminte între patru scânduri frumos văcsâte şi purtat pe umeri de 6 fecioare îndoliate, uneori mă ia şi pe mine cu sictir de ţara asta – şi-mi doresc să am puteri din elea spaidărmeneşti, să îi prind pe toţi gherţoii într-o plasă lipicioasă şi să beau multă bere, să mă uit la ei cum se zvârcolesc şi să fac un şuşu prietenos şi călduţ peste protestele lor.

Toată lumea urlă ca apucaţii, cu vinişoarele umflate în albul ochilor, că nu se respectă legea. Şi mă revolt şi eu când văd cum se taie pădurile, şi visez ca într-o bună zi să-mi umplu furia vişinie de puieţi pe care să-i plantez aiurea, unde nu ajung drujbele. Şi mă irit de cum se circulă pe străzi, şi dacă parchez maşina 2 minute aiurea stau cu morcovul toată după-masa. Şi văd cum se eliberează abuziv infractorii, şi nu pot uita că un vecin şi doi foşti colegi de clasă au făcut avere ducînd curve în Spania şi poate chiar deranjându-le cu câte un glonte prin trompa lui Eustache daca nu erau prea cooperante (normal că amu sunt antreprenori imobiliari de mansarde, respectabili). Şi văd ce şpăgi se iau şi ce discriminatoriu se acordă favorurile, văd şi aud cum suntem furaţi, minţiţi, scuipaţi cu muci, violaţi în gaşcă de ăia pe care ni i-au votat pensionarii, că noi, tinerimea, nu merem la vot şi nu ne implicăm, că ni se cauzează.

Pe de altă parte, când mă uit la panaramele de legi gândite cu curu’, la aberaţiile pline de non-sensuri promulgate de idioţi beşinoşi şi susţinute la TV de jurişti tinerei, fotogenici, coerenţi şi persuasivi în vorbire, înregimentaţi cu patos unor cauze în care cred din inerţie, fără să le mai cerceteze, mă cuprinde un respect enorm faţă de magrebinii care protestau mai an în banlieue-urile franţuzeşti şi studenţii greci care se luptau – amu cîteva săptămâni – cu poliţia, la ei în Elada. România asta mă face, pur şi simplu, să îi sprijin pe anarhişti. Pentru că legile bune nu sunt respectate, iar cele rele sunt aplicate cu sîrguinţă. Aşa că de ce drecu’ le mai facem?

De ce ai tu gustul ăsta acru în gură, Gropare, ce ai lins de ţi s-au strepezit dinţii? vă veţi întreba voi. Ei bine, am degustat puţin ştirea asta: un român pe nume Vakulovski, fost coleg de cămin (nu ne cunoaştem personal decât de la lansarea cărţii sale Letopizdeţ, deşi căminizarăm în aceeaşi perioadă), a fost amendat şi dat afară din România pentru că i-a expirat viza.

Că atitudinea autorităţilor faţă de basarabeni e aceeaşi pe care o au italienii faţă de români – deja e de notorietate. Că unele minţi cubice din spatele birourilor ar trebui Asuchwitzuite cu Cycoln B se ştie, iar. Şi nici măcar nu am ce concluzie să trag, pentru că pur şi simplu nu am.

36 lovituri, dă-i și tu!