Deci: eram la filmări la Posada prin Bragadiru, da? (mulțumesc și pe această cale Califului pentru păpică bună, Pepsi-ului pentru apă și sucuri și TNT-ului pentru livrări de papa cald, deși eram în weekend; o să vă scriu și cum o fost la filmări, că e de povestit – până atunci vă las cu câteva frumoase poze auraşmihăieşti, că tăt-tăt-tăt s-o crăcănat pe-acolo să pozeze cavalerii!

În fine: eram la filmări, afară era frumos și era stres și alergătură. Și mă sună nievasta:
– Alo!
– Ordonați, să trăiți!
– Ai sunat-o pe soacră-ta?
– Niciodată!
– Ia pune mâna și sun-o!
– Da’ de ce? Cu ce-am greşit?
– Cum de ce? Păi e ziua ei azi!
– Ziua ei? Ştiam asta, iubito!

Pun repede mâna pe telefon și sun:
– Alo!
– Da! zice socru’.
– Neața! Unde-i mama soacră?
– E la beserică!
– Da? Păi și când vine?
– Păi când termină popa!
– Aha! zic. Revin atunci.
– Foarte bine! Că e ziua ei azi!
– Știiiiiiiiu! Cum să nu știu… păi de-aia am și sunat… adică nu de-aia, că doar știi că eu vă sun des, cel puțin o dată pe an; da’ azi chiar am vrut să-i urez La Mulți Ani eu însumi!

Și trece o oră; și sun iar.
– Alo! Da’ n-o venit mama soacră de la beserică?
– Ba da! D’apăi o ieșit la plimbare cu ăla micu’! (v-am mai zis că Gropărelu’  e în concediu la ei)
– Aha! Și cât stau? Că vreau să-i urez La Mulți Ani!
– Foarte bine! Așa face un ginere adevărat! mă încurajează socru’. Nu stă, vine imediat!

Și mie, și lui ne este extrem, extrem de frică de soacră-mea și de fie-sa – deși nu recunoaștem asta (numa’ pe blog).

Peste încă vreo două ore sun iar:
– Mno, o venit mama soacră?
– O venit! Da’ tre’ să-i dea de mâncare lu’ ăla micu’!
– Auzi! Dă-mi-o la telefon acum! Că m-o podidit dragostea de ginere și musai să-i urez La Mulți Ani acum! Să facă și ea o pauză, că nu durează mult!
– OK! zice socru.

Apoi îi dă telefonul mamei mele. Soacre.
– Alo, mamă soacră? Sănătate, fericire… multe bucurii, pensie mărită, dorințe împlinite, La Mulți Ani!
– Mulțumesc, numa’ bine și ție!
– Ce faceți, cum sunteți, cum sărbătoriți?
– Apăi acasă… cu Gropărelu’!
– Da? Na bun… No ia zi, câți ani faci, 44? 45? încerc eu o glumă.

La celălalt capăt al receptorului se lăsă o tăcere adâncă și prevestitoare de nenorociri. O cioară românească croncăni speriată în pădurea de lângă!
– Nu e ziua mea de naștere, Gropare, e ziua mea de nume… că-s Floriile, și mă cheamă Florica…

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 18 comments

  1. diana Reply

    Hiii! No nu-i bine de tine! Să le zîci la ceia cu gălețile di pă cap-cum care?! alea din pozele de la Bragadiru- să țî le împrumute un ptic când îi mere după Gropărel să îl iei home. Și nu uita! Să îi duci și o flore în ghiveci. Am zâs!

  2. Gigi Reply

    Dacă stai și te gândești bine, nievasta te-a adus pe buza prăpastiei…..acolo a fost de ajuns doar să deschizi gura! :mrgreen:

  3. Groparu Nemernic Reply

    @ diana: “GĂLEȚILE PĂ CAP” LOL!
    @ bula: las’ că-nfloresc ei, salcâmii.
    @ gigi: încă o suspectez că știa că voi gafa!
    @dush: a failed win!

  4. Dorin Reply

    Cand vezi ca nu dai de ea o data, de doua ori, trebuie sa realizezi ca Universul are ceva sa-ti transmita: ori n-o mai suni, ori mai documenteaza-te! 🙂

  5. Marian S Reply

    – Mă ierţi, mama-soacră, mi-au dat nişte prieteni să beau bere. Nu puteam deloc să-i refuz, era un eveniment deosebit. Dar dumneata mă ştii cât de cuminte sunt, că nu beau nici palincă multă, darmite bere!!! Acuma, na, lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul: m-am îmbătat de la primul pahar (primul de după alelalte) şi am încurcat sărbătorile. Unde zici că e vaza aia, să punem astea în apă, că se ofilesc dacă mai stau mult de explicaţii??? 👿
    Sper că am reprodus bine din memorie, e poveste veche.
    Dar ţin minte că a funcţionat. 🙄

  6. Mihaela Reply

    Research-ul de dinaintea intalnirii cu dusmanul, bata-l vina, ca el face ca batalia sa fie deja jumatate castigata 😉

Leave a Reply to freshblog Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *