Un porumbel numit Dorel

Într-o bună dimineaţă, tovarăşul meu Dinţu (zis Bizonu’) ieşise cu nepoţica la o gură de aer, soare şi “unchiuuuu, îmi cumperi îngheţatăăăăăă? Ti rooooooog…!”

Mergînd pe drum, dau de o privelişte care ţi-ar pune un nod în gâtlej: un porumbel, săracu’, şchiop şi de un picior, şi de o aripă. Slab şi jigărit ca Bănel Nicoliţă.
– Unchiuuuu, îl putem lua la noi să-l vindecăăăăăm? Ti rooooog! Şi apoi îmi cumperi îngheţatăăăăăă? Ti rooooog!

Normal că da, copiii fac din adulţi tot ce vor.

Au dus porumbelul acasă şi i-au amenajat un iatac dintr-o cutie de carton căptuşită cu sutiene vechi, pe care porumbelul numaidecât s-a găinăţat de încântare. Cutia au depozitat-o în baie, pentru că familia lui Dinţu nu stă pe Facebook când merge la toaletă, ci se uită la porumbei.

Într-o seară, sora lui Dinţu vrea să facă baie; aşa că dă drumul la apă fierbinte să curgă în cadă, apoi stinge lumina şi pleacă să mai facă una-alta.

Pradă unei pântecăraie soră cu inundaţiile din Galaţi, Dinţu intră precipitat în baie şi dă să facă oarece.

Bulversat de val-vârtejul cauzat, porumbelul se sperie, încearcă să zboare cu aripa lui bleagă, se găinăţează peste toată baia…
porumbel

…şi aterizează – aţi ghicit – direct în cada cu apă fierbinte.

Cu pantalonii pe vine, Dinţu sare repede să salveze odorul; îşi înfige mâinile în apa clocotită şi scoate orătania înainte de a se duce ca un bolovan cu pene ce era direct la fund.

Adunată în grabă, familia nu ştie ce să-i mai facă bietului porumbel să-i aline durerea! Îl mângâie tandru, îi cântă uşurel hituri în vogă, îl leagănă să adoarmă, stau de veghe cu rândul la căpătâiul cutiei cu sutiene – ce mai, o întreagă tevatură.

Eforturile dau roade şi porumbelul se întremează datorită dragostei cu care este îngrijit; se ştie doară că dragostea mută munţii din loc şi vindecă porumbeii. Şi, într-o zi frumoasă, porumbelul este eliberat spre soarele tomnatic! Orătania face un zbor demonstrativ în jurul eliberatorilor săi, în semn de recunoştinţă, apoi pleacă în treburile sale porumbeleşti.

Viaţa a continuat ca şi până atunci pentru clanul Dinţu; până când, într-o zi, Dinţu aude un cipcirip în balcon! Iese să vadă ce păsăret guiţă pe afară, şi nu mică-i fu surpriza când revăzu hulubul opărit! Care era acum fericit şi vesel!

Ha! îşi zice Dinţu copleşit de simpatie columbofilă, e porumbelul nostru; căci poartă încă pe picioruş inelul pus anume pe noi.

Ha! îşi zise porumbelul. Ia să fac eu o vizită în casa salvatorilor mei! Şi înainte ca cineva să-l poată opri, dădu buzna pe uşa deschisă, străbătu sufrageria livingului, traversă coridorul şi penetră de-a dreptul în bucătărie; unde atâta fu de bulversat de oala mare în care fierbea nişte fasole, că plonjă cu capul înainte ca Johnny Weissmuller direct în apa clocotită.

Din nou.

Fără preget, Dinţu – care nu apucase să intervină – îşi scufundă mâinile în oală din nou şi scoase afară orătania, de data asta opărită de-a binelea şi fără mai mult de jumătate din pene care rămăseseră ca garnitură de fasole, specialitate clujeană.

Treaba era groasă. Dincolo de mâinile lui Dinţu, care arătau ca Terminator 1000 în baia de oţel topit, pasărea arăta într-adevăr rău. Rău de tot!

Într-un suflet, familia dă repede fuga la veterinar. Care le prescrie un leac fără greş: cremă anti-hemoroizi.

Şi acum Dinţu este căzut pradă unor întrebări fără răspuns care nu-i dau pace: dacă porumbelul pe care l-au adus acasă cu aripa ruptă, şi care apoi a căzut de două ori în magmă încinsă cu spumant de baie şi a doua oară cu fasole, de fapt încerca cu obstinaţie să îşi curme zilele sale, şi ei, de fapt, au înşelat moartea ca-n Final Destination?

 

9 lovituri, dă-i și tu!