Peste îndărătnica asta de criză economică care nu se mai sfârșește odată se suprapune, din ce în ce mai amenințător, spectrul trist al revirimentului curentului naționalist: la vreo 800 de km de granița românească se dau lupte urâte tocmai din motive de patrie și conducător suprem. Să nu uităm de asta, în timp ce-i batem bucuța președintelui sas că de ce nu dă readuce tezaurul de la ruși, rezolvă foametea mondială și-l pune pe Dalai Lama președintele galaxiei (sau măcar al Samsung Galaxy S6).

Să nu uităm și că aveam cea mai numeroasă populație evreiască din Europa (a doua după cea a Rusiei sovietice) la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Conform documentarului cu nume imposibil de memorat Aliyah DaDa (pagină Cinemagia | pagină de Facebook), acest lucru se datorează faptului că guvernul de la București s-a oprit din genocid pentru că simțea vântul schimbării pe frontul de la Răsărit și nu vroiau să se pună rău cu aliații care se prefigurau a fi câștigătorii războiului. Oare așa să fi fost?

Soarta evreilor români sub regimul Antonescu face încă obiectul a numeroase dezbateri aprinse în care invariabil se ajunge la injurii și incantații naziste, iar istoricii, din câte știu, nu prea au ajuns la un consens în acest sens. Rămân însă de notorietate anumite aspecte:
– trenul foamei, plecat de la Iași și plimbat prin Moldova timp de trei săptămâni (citat din memorie) cu 10 km la oră, în care deportații sioniști au fost hrăniți aproape exclusiv cu pește sărat și foarte puțină apă, în soarele necruțător, și cei mai mulți au murit de sete
– execuțiile în masă de care vinovată se face armata română (spre deosebire de execuțiile efectuate de nemți, în cazul primelor tuburile de cartușe din gropile comune erau fabricate în România)
– sentimentul general antisemitic din perioada marelui războiului, cu magazine devastate și oameni loviți în plină stradă, concediați, deportați sau pur și simplu uciși (am avut și noi kristallnacht-ul nostru).

Înainte de război, odată cu ultimatumul dat de sovietici României (să evacueze Basarabia în 24 de ore pașnic, fără să opună rezistență și să facă uz de armament) o parte din populația filo-rusă sau comunistă (da, unii erau evrei) de peste Prut a recurs la provocări și umilințe. Circa 300 de ofițeri și cam 50.000 de soldați nu au mai ajuns peste graniță, în regat. Conform documentarului, unii se pare că într-adevăr și-au pierdut viața în urma acestor acte de provocare: citeam mai demult despre exemplul unui tânăr ofițer român care, pălmuit de un alt ofițer sovietic, a scos revolverul și l-a împușcat, apoi și-a tras lui un glonț în scăfârlie pentru că nesocotise ordinul de retragere non-violentă. Alții, în schimb, de origine basarabeană, au hotărât să nesocotească ordinul de retragere și au ales să rămână la familiile lor. În acte, aceștia au figurat ca dispăruți. În gura lumii, toți au ajuns victime ale evreilor care i-au atacat pe români și i-au ucis pe perioada retragerii, contribuind la inflamarea unui folclor deja nefavorabil “jidovului”.

După război, deși o parte a nomenclaturii comuniste era de origine sionistă mozaică, mulți evrei au fost întemnițați sau vânduți ca vitele de statul român. Moment amuzant – pe vremea lui Dej (nu a orașului, bă! A președintelui), statul Israel a construit o fermă modernă de pui, primind în schimb dreptul de imigrație pentru 500 de evrei români în Palestina. Când a venit la putere, Ceaușescu a tunat și a fulgerat împotriva practicii pe care o considera denigratoare pentru țară; dar după doi ani a insistat să se revină la ea, de data asta în schimbul banilor, nu a găleților de pulpe de pui și nuggets de la KFC.

Ce am mai învățat de la documentar:
– am avut rezistență evreiască anti-nazistă în nordul Moldovei, dar nu armată, ci cu scop de informații și răspândire de zvonuri (unii au fost chiar parașutați de aliați).
– viața evreilor din închisorile comuniste nu a fost deloc ușoară: o octagenară ne arăta cămașa cu care tatăl ei a venit din închisoare. Efectiv zdreanța nu mai avea spate deloc.
– viața în kibbutzurile din Israel, în anii de dinainte și imediat de după război, a fost extrem, extrem de grea, cu oameni care au murit de foame, alții care au mințit că îi vor ajuta cu bani, dar nu au făcut-o (tot evrei de-ai lor), alții care au profitat cât au putut de situația grea a acestora (da, tot evrei de-ai lor). Deci nu numai românii își trag gloanțe în picior. Spre deosebire de ai noștri, în schimb, evreii s-au antrenat ani de zile înainte de imigrare ca să poată lucra și administra un kibbutz (!).
– s-a rememorat cazul vaporului scufundat în Marea Neagră cu 5000 de evrei la bord de un submarin rusesc, din care au scăpat 3 supraviețuitori
– despre documentarul Luminiței Cioabă despre poraimos, holocaustul romilor (despre care am vorbit și noi în Usturoi) și pe care, rușinică, Luminița, nu-l găsesc pe YouTube! De ce l-ai mai făcut, numai ca să-l ții pentru tine?
– despre documentarul “Golgota Basarabiei”, de mai jos.

Concluzia: felicitări pentru un documentar foarte bine făcut și care evită cu delicatețe imaginile filmate în lagărele de concentrare, deși astea ar fi făcut rating de vis. Dacă sunteți pasionați de istorie, mergeți să-l vedeți!

Și, ca un fel de post-scriptum, am aflat și eu că imaginile de arhivă cu intrarea armatelor eliberatoare sovietice în București și scenele cu efuziunea populară la primirea fraților de la răsărit nu au fost filmate în ’45, ci în ’50 și ceva, cu ocazia unui film artistic rusesc turnat cu figuranți. în ’45, într-un București sărăcit de război și foarte circumspect cu privire la rușii din poveștile cu violuri de la sate, nimeni nu a dat cu flori în muscalii care oricum erau prezentați în film ca fiind mult mai curați și mai bărbieriți decât fuseseră, în realitate, hoardele de barbari aduși din taiga pe post de carne de tun.

Tulai, mult am mai scris, iară. Până data viitoare, nu uitați: evreii și bloggerii conduc lumea.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 11 comments

  1. Atti Reply

    Gropare, originea e mosaica, miscarea (politica, de Aliyah) e sionista. In rest, toate bune.

    Nu cred ca producatorii documentarului vor primi prea multe laude. Oglinda pusa in fata tot timpul deranjeaza, stii tu cum e pe la noi 🙂

  2. add Reply

    Am studiat prin liceu problema pogromului si tot ce pot spune e ca cel putin cifrele variau ENORM in functie de ce si de unde citeai. Pur si simplu nu am gasit o sursa cat de cat credibila. Istoria a facut o medie si cam asa a ramas.

  3. radu Reply

    Exista si cartea “Aliatul uitat al lui Hitler. Ion Antonescu si regimul sau” a unui englez, Dennis Deletant. In a doua jumatate se ocupa aproape exclusiv cu problematica evreilor.

  4. dc Reply

    Personal nu-s vreun rasist, am trait ani buni cu toate natiile globului in jurul meu in pace si armonie.
    Am insa momente cand ma apuca antisemitismul si nu pentru ca as avea brusc ceva cu natia in cauza. Ma apuca la momentul in care se livreaza prea multa marfa evreiasca (istorie, cultura, obiceiuri), chiar in dauna celei locale. E ca atunci cand aud prea mult “Valentine’s Day” sau “Halloween” in jurul meu.

  5. Marian S Reply

    Nu am chef acum de nici o polemică pe această temă. 🙁
    Am un subiect un pic cam offtopic, dar nu prea:
    Deci, în opinia autorului de blog, acest documentar merită văzut la cinematografe, documentarul despre rromi trebuie să fie afişat pe youtube iar “Usturoi“ e undeva la păstrare, în aşteptarea unor vremuri mai bune şi a recunoaşterii din partea criticilor de film. Interesante opţiuni şi dorinţe. 😎
    Aşa cum am zis şi pe FB: scoateţi-l pe piaţă, lăsaţi deocamdată deoparte recunoaşterea din partea industriei filmului din RO şi a criticilor embedded. :mrgreen:
    Veţi fi mai avantajaţi, deocamdată oferta e mai mare decât cererea. Părerea mea. 🙄

  6. just mac Reply

    Eu “Usturoi” sunt dispus sa-l cumpar pe DVD, ca sanse sa-l vad “azi in Turda, joia viitoare in Braila” sunt minime.

  7. Groparu Nemernic Reply

    @ Marian S: de trei luni si mai bine lupt sa imi fac companie de distributie de film. Cand oi avea-o, oi putea baga si filmul in cinema, mo!
    Cat despre alelalte: exista o viata a unui film – documentar, artistic, scurt metraj etc. Incepe cu festivaluri, continua cu cinema, apoi cu HBO, TV, DVD si online (more or less in ordinea asta). Parerea mea este ca documentarul Luminitei, fiind un produs in premiera care vizeaza in primul rand sa ”raise awareness” despre etnia ei si care abia in al doilea rand are potential financiar, ar trebui dat la liber pe Internet, la cat mai multa lume. Beneficiile vor aparea, chiar dacca nu de ordinn financiar in primul rand. Daca ar fi fost facut acum cateva luni, cu siguranta ca nu as fi plans ca de ce nu e pe net, la moca!
    @ just mac: nu sunt minime, sunt suficient de mari ca sa nu abandonam lupta! Si VA AJUNGE inn cinematografe, cu orice pret 🙂

  8. Arbait Reply

    Cum faci o muscă să se sinucidă?
    O închizi în fereastră, între foile de geam, și mănînci rahat în fața ei.
    Deci, cum putem vedea filmul?

  9. Ella Reply

    @dc, atunci ai grija ce porti,ce produse folosesti ori ce teorii sau idei gasesti ca fiind bune si foarte bune. Sunt sanse mari ca multe din astea sa fie evreiesti,n-ai vrea sa percutezi o asemenea gafa,nu?

    @Gropare,pentru astia de peste granite cand vine Usturoiul?

  10. Carmen Reply

    Gropare, si tot n-o pus Luminita Cioaba documentarul despre holocaustul romilor pe youtube?
    …sa ne spui daca o face pls 🙂

Leave a Reply to Groparu Nemernic Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *