Un Craciun cu nabadai

– Bă, pot scrie despre asta pe blog?  E prea tare să râd singur!
– Plm. Poţi, zice colegu’, ce mai contează.
– Zi-mi ce nume să-ţi dau, să nu îţi dau numele adevărat. Zi-mi un nick, ceva.
– Plm! N-am.
– Zi, mă, un nick, ceva!
– Zi-mi nick!

Deci la noi la firmă se organizează anual un Moş Crăciun, în care fiecare cumpără altui coleg un cadou. Se trage la sorţi şi nu ştii niciodată cine ţi-o cumpărat cadoul, că e sicret. Se oferă cadourile în cadru festiv, corporatist, firma merge, leafa trece. Cadourile – cam ce îţi trece prin cap, gen inel din ăla vibrator de pus pe puţulică (aşa o primit un coleg, şi tot s-o înroşit), sutiene, cătuşe de Crăciuniţă, căciuli, mănuşi, undiţe ieftine, cărţi despre tot felul (“Întoarcerea la Iisus” a primit anul ăsta un coleg), deci cam tăt felu’.

Colegul Nick pleacă în mol să cumpere cadoul de rigoare pentru alt coleg.

În mol, colegul Nick îşi pierde portofelul – cu buletin, carduri, acte. Pfuay, se oftică colegul Nick! Că în câteva zile pleca în Slovacia de revelion, şi canci buletin, canci carduri; canci buletin să-şi scoată banii din cont dacă nu mai avea carduri; deci sex dureros pe toate planurile. Pfuaaay, şi se dă de ceasul morţii, că cine naiba îţi mai dă buletin în ajun de colindat, că el are domiciliul în alt oraş (să zicem – Cugir). Şi el luni pleca din patrie!

Şi îl blastămă pe Moş Crăciun corporatist, că din cauza lui şi-a pierdut el portofelul. Şi Moşul sughiţă, şi el înjură cu simboluri falice în continuare, că asta fac românii cel mai bine, doară e scris în toate ghidurile de călătorie.

Şi a doua zi vine momentul adevărului, când se împart cadourile în firmă la bradul de plastic, spiritul Crăciunului, alea-alea (nota bloggerului: colegii nici nu au observat că le-am pus în fundal Fuego, ca să mă râd de ei).

Şi Nick rămâne singurul din firmă care nu o primit cadou, dintr-o gravă eroare logistică pe care nu şi-a asumat-o nimeni.

Şi Nick iar blastămă. Că în primul rând pentru cadoul altcuiva îşi pierduse portofelul şi îşi  riscase revelionul în Slovacia; şi amu nu primise nici măcar un capăt de aţă ca să fie lucrurile cât de cât oable.

Dar, pe la final de program, grava eroare logistică se rezolvă: colegul Nick primeşte un butoiaş de Heineken. Dar deja spiritul Crăciunului părăsise firma, şi el se simţea orfan de spiritul Crăciunului.

În seara aceea, colegul Nick îşi ia concediu o zi şi fuge repede în oraşul de baştină (repet: să zicem – Cugir), să-şi rezolve cu actele. În 25, deci chiar în Ajun de Crăciun. Nişte caltaboşi, rachiuri şi cârnaţi îşi schimbă proprietarul cu un nene cu caşchetă, şi la final de zi colegul Nick răsuflă uşurat: se află în posesia unui buletin nou, cu faţa lui pe el. Deci revelionul îi este salvat. Viaţa nu e chiar aşa de naşpa, oftează colegul Nick.

Dar sâmbătă primeşte un telefon de la Poliţia Cluj: “Alo, domnul Nick? V-am găsit portofelul cu buletinul şi toate cardurile pe care între timp le-aţi anulat pe toate!”

37 lovituri, dă-i și tu!