Pe lumea asta existau doi prieteni care iubeau muntele mai presus de orice. Pentru ei, muntele era scopul vieţii.

Asemenea oameni se mai numesc montagnarzi sau, mai pe româneşte, sibieni. Căci mai toţi sibienii au muntele în sânge şi nu pot trăi fără el (cei care nu au muntele în sânge nici măcar nu mai trebuie pomeniţi în această postare, că vă daţi şi singuri seama ce fel de oameni sunt ei).

Cei doi prieteni sibieni băteau toate cărările munţilor din zonă cât era weekendul de lung. Şi nu le părea rău decât atunci când trebuiau să coboare înapoi în Sibiu duminică seara, că a doua zi mergeau la muncă, altfel de unde rost de bani de mers la munte?

Locul lor de muncă era la fosta fabrică Mecanica, actualmente rasă de pe suprafaţa pământului ca să facă loc unui mall care nu se mai construieşte, că aşa merge la noi în ţară economia.

Într-una din expediţiile lor pe creste, unul dintre ei găsise un mândru corn de cerb. Carpatin cornul.

Din care, la fabrică, a tot polizat la strung până şi-a tras ditamai mânerul de cuţit.

După care, lucrând la uzina Mecanica, a pus lăbuţa pe un oţel foarte special din care şi-a tras o mega lamă. Ceva mai năpraznic numai la samurai mai vedeai. Cei din Solingen, Germania, şi-au şi închis atelierele după această ispravă, de ruşine.

Apoi din lamă şi din mâner şi-a tras un super iatagan cu care ar fi putut decapita patru şefi şi-o secretară dintr-o lovitură, dac-ar fi vrut: cuţit de munte, nu anecdotă pe bloguri.

După care şi-a mai tras şi o teacă din ceva piele de reptilă, ce mai! O mândreţe de teacă, numai teaca ar fi putut-o vinde pe e-bay cu miliarde de lei vechi.

După care, tremurând uşurel să nu-l prindă portarul, a reuşit să-şi scoată bijuteria pe poarta fabricii; iar weekendul următor şi-a luat tovarăşul şi au pornit din nou ca Calistrat Hogaş pe drumuri de munte, înarmat cu cuţitul lui de supravieţuire.

Iar seara au înnoptat la cort, ca de obicei, într-un luminiş.

Atras de lumina focului, un cioban foarte banal s-a apropiat, ademenit şi de plosca din care cei doi tot pupau, ploscă cu care l-au şi îmbiat pe cioban şi el a acceptat.

Apoi s-au luat la discuţii.

După o vreme, posesorul de spadă nu s-a mai putut răbda. Şi s-a dus drept la rucsac, şi-a scos săbioiul şi i l-a arătat ciobanului:

– Bade! Zi sincer, da’ sincer! Ai mai văzut dumneata vreodată pe sfânta lume asemenea mândreţe de paloş???

Badele a rămas puţin siderat de priveliştea lucitoare, ca Aladin în faţa peşterii comorilor; şi, întinzând mâna, a cerut voie din priviri să pipăie şi el scula, să nu fie hologramă!

A luat fierul în mână, l-a cântărit cu ochi de cunoscător; apoi s-a ridicat în picioare şi a decretat:

– Tare! No… de-amu, cuţitul ăsta e-al meu.

Şi-a plecat.

Şi pe Dumnezeu vă spun că, din acel moment, al lui a fost!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 14 comments

  1. sendroiu Reply

    “Greu de contrazis 2”. Bruce Willis putea sa-si ia notite 😉

  2. nonick Reply

    @horhe: omiti faptul ca iataganul/satarul/macheta era in posesia ciobanului.

  3. konskriptor Reply

    L.E. Desi, daca stau drept si gandesc stramb, exista posibilitatea ca la nievasta sa-i placa schimbarea. Din sotz in cioban 😆

  4. Florin Reply

    Zi si noua ce fu mai tarziu. Lasa mesteru’ cutitu’ asa numa, fara sa ia nimic in schimb?

Leave a Reply to Groparu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *