Acum trei ani ţi-am scris asta. Fara să te cunosc, ci pentru că aşa am simţit. Era bine, sârbule?

Câteva luni mai târziu ai venit la mine la Sibiu de ziua mea. Şi ne-am chefuit monstru, cum nu am avut nici o altă zi de naştere în viaţa mea, şi eram fericiţi şi ne-am distrat. Aşa-i că era bine, sârbule?

Apoi am făcut revelionul împreună, apoi concediul. Şi de fiecare dată când am plecat de lângă tine simţeam că nu descoperisem nici 1% din tine. Erai mega charismatic, aşa taciturn şi bad-ass tatuat cum erai tu, spuneai poveşti din războaie, erai plin de păţanii – unele îmi făceau părul măciucă. Şi oricât de creţe erau ele, poveştile, niciodată nu te-am prins cu fofârlica. Ce poveşti aveai în tine, sârbule, ţii minte ce-mi pica falca când le ascultam?

Apoi am fost la nunta ta, şi ne-am distrat şi s-au petrecut chestii de viaţă care nu se pot reda pe blog.  Câtă loza am mai beut io-n seara aia, sârbule…!

Când am auzit că erai bolnav, am râs: cinie dreq o mai văzut Scaraoschi bolnav! Şi am tot râs, şi îmi venea să zic să mă lăsaţi dracu’ în pace, nu-mi mai tot daţi ştiri anteniste alarmiste, că n-are nimic Mile, e cât un munte, ce dreq să păţească? Şi dă-i cu blogul, hahaha, hihihi, şi nu ştiam că zilele tale pe planeta asta sunt numărate.

După înmormântare am ajuns acasă şi tot nu realizam că nu mai eşti – fizic vorbind.

Nici acuma nu-mi vine să cred că nu mai eşti – fizic vorbind.

De fapt tu mai eşti. Io te simt încă.

În seara asta zapam pe Discovery şi am văzut EXACT documentarul la care ne uitam, tu, Mile, şi cu mine, acum trei ani în Muntenegru, cu Bear Grylls care prinde un porc spinos în Africa, şi noi nu ne dădusem seama din reclamă ce fel de animal scoate din ghizuină; şi am făcut în aşa fel încât să ne prindă ceasul 19, într-o luni seara (parcă la ora aia se difuza The Ultimate Survivor în Muntenegru) în faţa TV-ului, să vedem şi noi lighioana, că turbam să vedem ce şi cum, că ne stricase de cap promo-ul. Mai ţii minte, sârbule?

Acum prietenii tăi beau o bere la tine acasă. Te cinstesc pe tine. La cheful ăsta aş fi vrut să iau şi eu parte, dar nu puteam pleca din Cluj. Ştii, nu, sârbule?

O bere Jelen rece vreau de la tine, sârbule, când ne revedem, tu acolo sus, io jos, la cazane încinse; da’ te previn că o să-ţi trag o înjurătură de o să ţi se înroşească urechile, pentru că te-ai cam dus aşa, pe furiş, şi nu-ţi stă în fire, şi ne-ai cam enervat pe toţi, mă. Şi dupa aia o să ne chefuim ca ăştia, pe malul Dunării.

Ce credeai, că o să ne fie mai bine fără tine, sârbule? Ntz…

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 15 comments

  1. andrei crivat Reply

    Cand am ajuns in februarie la el, se simtea rau. Zicea ca are toxiinfectie alimentara. S-a ridicat greu din pat, ne-am pupat si am inceput sa facem planuri despre cum mergem in Muntenegru pe 5 iulie. Trebuia sa-mi asigure valuri la Rafailovic, iar eu trebuia sa fac muschi ca Rafael Nadal.

    Cand am plecat in februarie de la el, dormea. Se simtea rau. I-am zis lu’ Ramo sa nu-l trezeasca – las’ ca vorbim noi. Si n-am mai vorbit – nu stiam ca zilele lui pe planeta asta erau numarate.

    N-am apucat nici macar sa-i spun la revedere. Ma suparam ca prostu’ ca nu-mi raspunde pe messenger, de unde sa stiu cat ii de bolnav ? ca niciodata nu spunea nimic.

    N-am apucat nici macar sa-i spun la revedere. Si n-am sa-mi iert asta niciodata.

  2. writeman Reply

    lasa ma Gropare ca Mile e bine unde e, daca ma induiosez io cand citesc aberatiile tale, care nici macar nu l-am cunoscut. au unii oameni o putere sa-i atingi pe altii asa, de la distanta, prin povesti.
    Dumnezeu sa-l odihneasca!

  3. Dan Ciulea Reply

    Ce, nu inteleg eu, este de ce societatea a fost construita, cu temelia si zidurile plangerii celui care a trecut in nefiinta. Adica, inteleg ca nu iti poti stapanii durearea din suflet in momentul in care cineva, cel putin apropiat tie, isi schimba locul, dar nu inteleg de a fost construita in acest fel. Exista ceva civilizatie prin lumea asta, care face chef in momentul in care a murit cineva, pe considerentul ca acel cineva e norocos, a reusit sa parcurga acest drum, si intr-un final a ajuns in acel loc minunat … prin urmare, familia da o petrecere de ramas bun (ca si cum ar pleca in alta tara… unde ii e mai bine). Asa ca, in memoria lui … celui care a fost, si va ramane in sufletul vostru vesnic … eu, va sfatuiesc (nu numai pe tine) sa il onorati cu un chef de ziua lui (chiar daca tu si altii nu puteti sa ajungeti la el acasa – dati un chef in Cluj) … si cinstiti-l ca si cum ar fi de fata …

  4. lilian Reply

    Baaaa baiatule, e a doua oara cand scriu pe blogul asta al tau si a treia oara pe toate blogurile din toata lumea (ca i-am mai scris odata lu’ Ciutacu, pe care nu il stiu, si imi era drag de el, dar prea m-a enervat odata si m-am gandit ca merita futut un pic…)….ca mai citesc cateva si nu am asa dar de a descrie lucruri si oameni si intamplari ca tine… si scriu ca iar mi s-a ridicat paru’ in cap… Prima oara a fost cand a murit, si am postat si eu si si am baut pt el, cu toate ca nu l-am cunoscut dar prea merita…..
    Te citesc mai zilnic de atunci, si iar ai reusit sa ma impresionezi, si cum am mai zis, rar ma mai misca ceva …da tu si prietenia voasta …dumnezeule!!!
    Sa-l odihneasca dumnezeu! Si tie sa iti dea sanattate multa!!!!

  5. curly Reply

    sigur n-a trait degeaba daca il face pe un dement cum esti tu sa scrie asa despre prietenia voastra. RIP, Mile!

  6. scorpio Reply

    a fost frumos ca v-ati intersectat drumurile in viata
    a fost frumos ca el ti-a fost prieten si tu lui…
    orice cuvant este de prisos..

  7. tac'su Reply

    A’ dracu’ pielea pe tine Gropar nemernic, cum rasucesti tu cutitul in rana. Oricum, nota zece pentru post. Sa stii ca Mile este inca printre noi.

  8. Greuceanu Reply

    de zeci de ori ma uit in telefon…. si-mi aduc aminte cand mi-a dat Mile numaru’ lui de telefon ….. eram plesnit de beutura destul de tare…. si….
    “Bah Mile bah….. cum pielea sa te memorez mah?!”
    “Pai cum vrei greucean trifazic … poti sa ma bagi chiar MILE”
    “….. MILE…… cum sa te bag Mile mah?! ca asa vei fi la mijlocu’ agendei ….. si nu se cade…… am sa te bag WMILE, ca sa fii primu’ sub Linie… sa pot ajunge usor la numaru’ tau indiferent cat de bat sau accidentat as fi…..”
    …… te am in telefon inca Mile……, dar inca nu am avut curaju’ sa apas pe “APELEAZA”….. si mie mi-e dor de tine

  9. soopermouse Reply

    L-am cunoscut pe Mile Carpenisan acum niste 11-12 ani in Yugoslavia… mama dracului, el cu treaba lui acolo, eu cu treburi care nu se pot spune la oricine, mi-aduc aminte ca eram undeva pe marginea unui drum nenorocit in Serbia langa Smederevo si injuram in romaneste ca mi se stricase masina in drum… vremuri.
    Si acum ii datorez o bere pe care n-o sa mai apuc sa i-o dau 🙁

    A fost un om bun, si universul e mai intunecat fara el.

  10. Alle Reply

    “Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati.
    Eu vreau sa cresc MIC!” asa ne spunea Mile..Acum el s-a eliberat de toate indatoririle, e liber.e printre ingeri!

Leave a Reply to Alle Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *