Ultimul banc de criza
Ca un împrumutat conştiincios care îşi face datoria până la capăt pentru ţară, preşedinte şi biruinţa legionară, azi am fost să-mi plătesc rata. La una din najpetele de bănci cu care fac sexuleţ mai des ca cu muierea, dar în acelaşi timp şi mult mai dureros. Nu-i dăm numele ei de bancă grecească. De fapt, io nu prea fac sex cu ele, mai degraba ele cu mine – dar hai să nu devenim exagerat de kinky, căci nu vă aflaţi aici pe site pentru porneturi, ci pentru a analiza ultima carte a lui Patapievici, nu-i aşa?
Ajung la casier, scot 20 de cocostârci. Îi plantez pe tejghea, scot buletinul meu jerpelit, îmi lăţesc zâmbetul pe faţă (asta ca să nu vadă banca că mă doare de la sexul pe care-l performează cu mine ca la duşurile puşcăriei) şi decretez:
– Bună ziua, rata!
– Sigur, zice nenea.
Pune lăbuţa pe buletin, butonează la calc.
– Numai 20 euro? întreabă.
– Păi da, zic. Numa.
Anul trecut, după cum mă lăudasem, am achitat anticipat nişte bănuţi la unul din credite. A, şi am beut şi alocaţia lu’ ăsta micu’ – da’ asta-i altă poveste.
– Că am rambursat deja anticipat o parte din credit, explic.
– Aha, zice foncţionerul.
Butonează.
– A, apropos, ştiţi ultima înjurătură de criză din domeniul bancar? zice el.
– Nu, zic io. Nu sunt familiar cu înjurăturile din domeniul bancar. Sunt familiar numai cu cele împotriva sistemului bancar! şi îi zâmbesc prietenos.
Nenea se uită la mine, şi-mi zice înjurătura:
– Prelua-mi-ai ratele!
:)))))))))) Foarte buna asta. 💡
Uite ca au si functionarii astia simtul umorului :))
Prelua-mi-ai ratele ca să fac o refinanțare. 🙄
si…, si ti-a preluat ratele?!!! 😛
Doamne feri !
Prelua-mi-ai ratele ???=))) si marmota invelea staniolul in ciocolata nu?
nu l-ai flegmat?
😕 Șiați că?
Sângele de pe pireu arată exact ca sosu de roșii? 😯
[…] Ultimul banc de criză, de la Groparu. […]
Noua formulă de cerere în căsătorie!
– Am rate, vrei să le împarţi cu mine?
Vorbesti de banca la care lucrez eu, mama ei de treaba 😳
Ia zi cu ce te ajut – stergem niste datorii din sistem ?! 👿
dupa care functionara isi mai baga odata sula in bunul platnic :))
Cred si eu ca au simtul umorului pe banii altora! 😆
Bancul e tare, din pacate foarte valabil…
Oare este cineva cine nu e molestat de banca?
🙂
@ ingineru: nu, mo, ca omu’ nu glumea. Daca glumea, atunci l-as fi… stii ce zic?
@ Gzhazh: da… transfera-mi banii lui Sa-ti fie rusine, Dinu Patriciu, si ma declar satisfacut. Iti dau si tie de-un suc fara acid;)
Adica omul incerca sa te complimenteze pentru marimea ratei sau facea o propunere…indecenta??? 😯
Aoleu şi tulai! I le-ai preluat?!
Buna poanta! Ai gasit vreun amator sa te scape de ele?
Tot e bine pe la voi, ca pe unde sunt eu platim in hartii cu o regina desenata pe ele si trebe multe tare …
Sper din tot sufletul ca vizita la banca e fictiva, de dragul literaturii.
Tre’ sa aiba si grecii astia Internet Banking, la ce ai pierde timpul cu fonctionerul?
buna injuratura , o sa fie mai grea ca aia cu “fac iour mama dead pipal ba”
erai atat de dornic sa aflii injuratura, de numai puteai. Presupun ca ai si ras juma’de ora, fara sa te opresti. Eu nu am credite la banca, dar din cate vad este din ce in ce mai greu ca populatia sa le mai plateasca, iar astia au chef de glume de rahat.
@ oana: apai nici la noi, cu Dan Voiculescu si Emil Boc pe bancnota, nu e mai usor…
@ Gabi: am net banking, dar nu la ei. Si nu imi platesc ratele prin onine banking, finca le am in EUR, si rata de schimb a bancii este.. hmm… bijnitareala. Necurata inca.
@ Costin Comba: apai… omu o glumit, ca deja ne stim de vreo 4 ani de zile. Si daca vedea ca nu are cu cine face bancuri, nu-l pisca sa faca misto.
La bancu’ asta este o asemanare intre Gropar si functionaru’ de la banca-amandoi rad pe banii Groparului.
Hai ca poata e buna :))
Io o stiam p’aia din domeniul rutier:
-Descarcera-te-as! 😈
Prelua-mi-ai ratele! 😆 asta e bună
De plictiseala ca numai au ce face prin banci, la munca..inventeaza bancuri.
E tare oricum bancul 😆
Trebuiai sa le zici si tu : “Luam-mi-aţi ratele în gură”! :))
Omul sigur ti-a facut o propunere indecenta, pe care n-ai onorat-o.
Sex + banca + glumele angajatilor = ai grija Gropare, ca poate te violeaza (de bani)
La rata ta de 20 de euro, daca ai folosi injuratura, nu ar fi moarte de om!
respecte
Romanul face haz de necaz! 😉
Data viitoare sa-i spui : “Am venit sa va multiplic. Sa investesc in voi, adica. Cate 1 pe rand la mine”.
Data viitoare sa-i spui : “Am venit sa va multiplic. Sa investesc in voi, pardon. Cate 1 pe rand la mine”.
Si dac-ar vrea un om sa te contacteze, cum face?
🙂 e bun bancul, dar cumva cand ma gandesc la minunatele mele rate … the joke is on me
@ TSP: click pe meniul din header botonul “Contact (protejat, poate sexual!)”. Daca nu iti mere cu Outlook, da direct un e-mail la groparu.ro pe gmail.
Buna asta, prelua-mi-ai ratele. Daca era o duduie era mai bine