Trei gafe cu Jean Francois Duclos

Jean Francois Duclos era lectoru’ francez de la Litere. Un soi de Domnu’ Trandafir.

Era tip de treaba. Avea 29 de ani, sh colegele mele erau moarte dupa el. Ca sa te placa studentele, trebe numa’ sa fii tinar si timid. Si sa le predai. Stiu, finca si pe mine m-or iubit studentele cand predam. Unele asa de mult, ca nici acuma nu-mi raspund la salut pe strada.

Io ii eram prekin bun (desi vorbeam franceza aproape exclusiv cu mainile), normal, doara imparteam povara de sex symbol cu nenea. Si am mai si avut curajul nebun de anu’ I sa il scot la bere dupa curs.

Ei bine, si finca inca de cand eram student amarit si vai de natia mea in anu’ I aveam mania de a trece pragul de batrinete dintre ani anesteziat cu votca eftina, si inconjurat de oameni care ma dispretuiesc, mi-am chemat toata sectia de engleza la cheful de ziua mea. Si la cererea publicului l-am chemat si pe Jean Francois. Care Jean Francois nu a binevoit sa isi faca aparitia. Rezonul – “am adormit fara scapare pe la 9 seara!”

Dar finca Jean Francois era baiat finutz, mi-o adus o sticloantza de vin luni, ca sa isi indulceasca scuzele. Asa ca i-am promis ca aia o vom bea impreuna. Promisiune pe care am uitat-o in momentul in care am ajuns cu sticloantza la camin si un palier intreg a inceput sa saliveze din abundentza, si am decis sa o sacrificam ca pe un fond nerambursabil. Asa ca – ca sa ma scot – i-am zis lu nenea din Languedoc ca il chem la mine la camin sa papam ceva si sa bem vin de casa. La care domnu’ imi zice ba, Gropare, da’ io is cu girlfriendu’ meu care e american si o venit sa ma vaza in Cluj, poci pentru ca sa vin cu ea? Sh io am zis “the more, the merrier!” in franceza, sh am tzajnit acasica sa ii fac lu nenea si lu tanti papa.

Amu, astia care ati stat in 14 stiti ce greu se punea labutza pe un ochi de aragaz la oficiu. Si io aveam planuri mari pentru cuplu franco-american: tocanitza de ceapa, mamaliga si chiftele. Dupa ce m-am luptat din greu, am reusit. Atata numa ca tocanitza de ceapa nu s-o fiert indeajuns si cam pisca ochii, mamaliga s-o prins pe fund si avea gust de peste, iar chiftelele or iesit doar ce erau ele cu adevarat: carne tocata din fabricatie si prajita cu ceapa. Da’ nu era stress, ca pe atunci mancam orice. Si si acuma. Numa sa aibe alcool.

Si – pe la 9 si 15 minute seara fix – se aude o bataie timida in usa caminului. Gospodaru’ de mine tzajneste la usa, pe care o si deschide cu un zambet larg si cu mana dreapta, si ii saluta pe Francois si prekina-sa.

Gafa nr. 1.
Jean Francois, fiind baiat subtire, avea cu el inca o sticloantza de vin si o sticla de apa minerala pentru consum intern, apa al carei nume nu am de gand sa il scriu, ca dupa aia zicetz ca fac reclama la Izvorul Minunilor. Dar clar ca prima mea reactie a fost: “Ba, Jeane, ba, proz esti! Asta nu e apa minerala, ma! Asta e sifon, ma! Sa nu mai dai banii pe asa ceva…”

Gara nr. 2.
Insfac sticla de vin din manutza omului, ca sa imi treaca jena ca disconsiderasem cadou’ omului. Caut in disperare un tirbuson pe care stiam ca nu il aveam. Tot la disperare o tzajnesc prin camin sa caut un tirbushon pe care stiam cu sigurantza ca nu il avea nimeni, ca erau vremuri grele, hai! nu se bea decat vin la badoc de plastic, din melasa, nu vin la sticla cu dop de pluta, tot din melasa. Urmare a esecului sa descopar un asemenea instrument demn de Homo Sapiens Diluvialis, ca un roman ce sunt, ce fac? Improvizez! Iau lingura de lemn plina de mamaliga, si ii infig cu putere coada pe gatul sticlei, sa bag dopu inauntru, ca in afara nu il puteam baga. Jean tinea cu amandoua cracile de gatul sticlei. Si cum impingeam eu si el tinea, zborsht!!!!! crapa gatul sticlei in 8934 de tzandari, pica un crihan zdravan de mamaliga intarita in vin si il si tai la manutza pe delicatul lector francez. Care lesina cand vede sange.

Amu, nu puteam arunca bunatate de vin numa finca cazuse neshte mamaliga in el. Si cioburi de sticla, care cica perforeaza burtile. Asa ca am filtrat vinoasele printr-un servetel de nas putin folosit, cu miros de menta. Si toata seara am baut vin romanesc cu sange de francez cu mamaliga din malai unguresc si aroma de servetel de nas tot unguresc. Cred ca le-a placut, finca s-or strambat de placere.

Gafa nr. 3.
(stiu ca nu se pune punct dupa titlu, da’ io-s mai jmeker)
Deci, papam, astia refuza politicos sa mai bage sub nas dupa primele trei dumicaturi – cica nu le era foame, tocmai mancasera – si ne apucam sa discutam. Nu, gafa asta nu am facut-o cand am ras de accentul lui cand vorbea engleza (cine a auzit francezi vorbind engleza, stie despre ce vorbesc!), si nici cand i-am intrebat daca au de gand sa se marite unu cu alta si daca e OK ca Frantza s-a predat in al doilea razboi mondial si ca de ce au francezii ce au cu americanii si ca vinurile franceze is zero in comparatie cu vinurile noastre din melasa sh pastile contraceptive sh ca n-s putea trai niciodata in Franta sau America si ca francezii is perfizi si increzuti si americanii neste inculti si ca de ce franceza suna gay si ca daca e adevarat ca frantuzoaicele is neste flusturatice si ca de ce toti starletii de cinema francezi is la fel de sau si mai urati ca Belmondo. Nu. Gafa a fost cand le-am zis bancu ala fara perdea. Cu Oedip. Oedip, no! Ala a lu’ Laius, a lu’ Cadmus, si a lu’ Iocasta, aia de-o tinea in palat. Si no! Bancu e vechi, ca intra Oedip intr-un bar si zice la baieti “Hello, guyz!”, si baietii ii zice “Hello, motherf^*&%$!”

4 minute mai tarziu eram singur, gandindu-ma ca sloganurile revolutiei franceze “Céapé, mamaligué, chiftelé” nu mai sunt ce erau odata. Bag sama ca daca ii dadeam sa pape melci si broaste era mai bine!!!

7 lovituri, dă-i și tu!