Tot o Olimpiadă. Că sunt de mai multe feluri

Zilele astea urmărim cu toţii cu sufletul la gură ce se petrece la Londra. Ani de zile de eforturi ale sportivilor supuse testuluiextrem al unei secunde, al unui milimetru, al unei coordonări de moment care poate face diferenţa dintre legendă şi anonimat.

Vă spuneam aici că oraşul nostru Cluj-Napoca a dat echipei paralimpice a României doi înotători de excepţie: Naomi şi Samuel Ciorap, doi copii cu deficienţe de vedere care vor reprezenta cu mândrie ţara noastră tot la Londra, la Jocurile Paralimpice. Nu îmi pot decât să-mi imaginez cât de greu este pentru aceşti doi eroi, proveniţi dintr-o familie care nu dispune de resurse financiare, să îşi ducă războiul lor tăcut cu singurele lor arme – tenacitate şi dăruire – pe cont propriu, departe de ovaţiile pe care le merită, împotriva tuturor factorilor potrivnici – incepînd cu propriul lor trup. Şi aici gândiţi-vă că, până la startul în cursa pentru o medalie paralimpică, Samuel si Naomi se antrenează foarte intens: zilnic înoată cam 10 kilometri, cu opt antrenamente săptămânale la bazin și trei-patru şedinţe la sala de forță. Efortul lor va fi şi mai intens odată cu plecarea, împreună cu antrenoarea lor, Emese Maniu, în Sierra Nevada, Spania, pentru a se putea antrena în condiții similare Jocurilor Paralimpice.

La ora actuală, singurii suporteri ai celor doi fraţi sunt familia, prietenii şi firma Olympus – care, pentru fiecare sticlă de lapte OLY vândută, va dona câte 10 bani echipei paralimpice de înot. Zic la ora actuală pentru că, cu ajutorul vostru, acest lucru se poate schimba în bine: accesînd pagina de Facebook a campaniei de susţinere, le puteţi transmite şi voi celor doi olimpici mesajele voastre de susţinere. Mesajele voastre de încurajare vor fi transmise în format audio, astfel încât cei doi copii să se poată bucura de toate gândurile voastre bune – care contează mai mult decât ne putem noi da seama.

Dacă aţi avut vreodată de urcat un bolovan sisific la deal, dacă v-aţi aflat vreodată la capătul puterilor, dacă simţeaţi că nu mai puteaţi da din voi miligramul acela atât de preţios pentru a duce lucrurile la bun sfârşit, iar o vorbă bună la momentul potrivit v-a insuflat energie cât centrala de la Cernavodă, puteţi şi voi inspira doi sportivi inimoşi cu un mesaj frumos. Lucru pe care eu l-am făcut deja – şi sper chiar să ajung să-i văd săptămâna asta cum se antrenează, pentru a le transmite prin viu grai toate urările mele de bine.

Aşadar: Facebook>Like>mesaj. Rezultă – o tonă de zâmbete frumoase şi sincere, garantat!

PS: Înlocuiţi voi, vă rog, în text “zâmbete frumoase” cu “zâmbete superbe”.

3 lovituri, dă-i și tu!