Ţiganiada 2013. Partea 2

Oare v-am zis că atunci când stăteam la coadă la caserie, în Penys Market XXX, nu scăpam nicicum de un badiguard cincuagenar pitic, care ne urmărea ca umbra lui Mircea Geoană la Cozia? Că avea senzaţia că furăm pe faţă concernul german de retail la care lucra? Şi mai-mai că ne mirosea coşurile pline? Şi atunci Greuceanu s-o răţoit la el, că ce tăt stă el acolo-n curu’ nostru? Că dacă vrea să stea în curu’ ciuva, îi aducem noi pe cineva căruia îi place să-i stea un badiguard în cur? Şi badiguardul a alunecat mai departe fără să sufle măcar o vocală?

În fine; aşa cum era de aşteptat, prima noapte de Ţiganiadă s-a lăsat cu cu grătare şi cârnăciori şi cu chef crunt, în care fireşte că Groparu’ o rămas ultimul care-o stins lumina, pentru că rămăsesem să explic situaţia politică a României unei buturugi care era foarte interesată de subiect, că nici măcar o dată nu m-o întrerupt. Iar a doua zi am repornit focul din parchet de fag din demolări şi ne-am apucat – aşa cum stabilise cineva cu nu foarte multă minte – să facem porcul la proţap. Motivele pentru care lăsasem porcul pe a doua zi erau două:

– a doua zi era lumină, şi un porc făcut pe lumină e alt porc; la un moment dat comparau porcul cu gajicile pe care le agăţi prin birturi, şi care dimineaţa arată complet diferit faţă de cum arătau în birt (chestie cu care nu am fost de acord, că eu numai fete frumoase am agăţat prin baruri, pe vremuri)
– “în noaptea în care ajungem ne îmbătăm cu toţii, pe când sâmbăta suntem sobri şi treji lumină!” – ce să vă spun, că a doua zi de dimineaţă cam toţi eram buni de făcut reclamă la spirt Mona.

Fiind ca floricicile, nimeni nu s-a gândit să belească porcul de şorici, ceea ce la jarul nostru era o condiţie sine qua non ca să iasă porcul; aşa că Ghiţă al nostru nici în sfânta zi de azi nu s-ar fi făcut dacă-l lăsam pe jar, şi ne-am chinuit cu el foarte mult şi l-am mâncat aproape crud şi cu un miros dubios, de pantofi; dar am nunai cuvinte de laudă pentru că nimeni nu a mai călcat în ceaunul cu baiţ de condimente sfinte pentru făcut crustă la porc, chiar dacă am fost offside, şi asta a şi fost şi o premieră în istoria Ţiganiadei.

Şi după ce am pus porcul la odihnit pe jar, ne-am tot râs o vreme cu talanga adusă de nu mai ştiu cine…

_DSC0580

…după care am început să curăţăm tot felul de legume greţoase, ca să nu ni se aplece de la atâta carne; mai ales că ne aşteptau 15 kile de porc la proţap, care vai, Doamne, cum mai sfârâia şi mirosea şi picura colesterolul pe jar! Cum orice curăţare de crumpene, de exemplu, necesită apă din râu cu pipi de berbec răşinărean, de la curăţarea asta de legume la baie generală îmbrăcaţi nu a mai fost decât un pas, care a fost parcurs în pasul ştrengarului. Şi cred că nici dacă era concurs de tricouri ude cu fetele de la Crazy Horse nu ne-am fi distrat aşa.

_DSC0676

_DSC0680

_DSC0593

Apoi au venit oile, curvele satului…

_DSC0724

…prilej extraordinar pentru a îndesa nişte coji de cartofi în chiloţi. Preventiv.

_DSC0721

Tot a fost mai bine aşa decât bătaia cu ketchup şi muştar de acum câţiva ani, care dacă sunt picante şi ajung în nişte părţi ale corpului despre care nu înveţi decât la anatomie în clasa a VIII-a, atunci ustură ca ardeiul pişcător în ochi.

Apoi, pentru că trebuia, am trecut apoi la distrugerea garderobei. Aici vă rog frumos să înţelegeţi că nu vă pot arăta poze cu chiloţi şi pantaloni rupţi, că toţi eram ocupaţi să ne ferim hainele, nu să facem poze; oricum, nu vă mai zic că unii ajunseserăm să purtăm pungi albastre în loc de chiloţi.

Când efectiv nu am mai avut altceva de făcut de plictiseală, ne-am herghelit repede-repede către bulboaca noastră, unde facem baia tradiţională. În apa aia rece de munte, în care oceanul antarctic pare bazin japonez de opărit samuraiul. Şi aici iarăşi nu am ce poze să vă arăt, că doar nu credeţi că pun poze cu noi unde ni se vede păianjenul c-un picior!

_DSC0775

Ce să vă mai zic decât că, per total a fost senzaţional, ca de obicei, şi nu mai am cuvinte; că am râs ca nebunii şi ne-am distrat non-stop. Ultimele poze, fireşte, le găsiţi pe Facebook; şi s-ar putea chiar să reuşesc să fac un mixaj video cu cele mai reuşite momente de anul ăsta. Dar aşa, ca epilog, vreau să vă spun cea mai tare fază de Ţiganiada asta: după întreaga nebunie, veneam pe maşina colegului Radu (tura asta am mers cu cortul şi maşina cerşite) către Cluj, gândindu-mă cam ce mi-aş mai dori de la viaţă în afară de sănătate; şi sună telefonul: era naşul Greuceanu.
– Bahrtalo, ce, mă, am uitat ceva la Ţiganiadă?
– Vacă! îmi zice el. Ai 10 încercări să-mi ghiceşti cu cine m-am întâlnit fix acum 10 minute!
– 10 încercări! zic. Păi e clar, cu Alain Delon sau cu Regina Spektor.
– Nu, bă. Te dai bătut?
– Cu cine?
– Vacă! Cu Florinel Cioabă, mă! Cu prinţul ţiganilor!
– NUUUU CREEEED!!!!
– Bă! Nu numa’ că ne-am întâlnit, da’ l-am şi salutat din maşină şi mi-a răspuns cu prietenie, fără să ne cunoaştem!!!!!

Adevărul este că naşu-meu seamănă cel mai mult cu un ţigan, orice s-ar zice.

 

11 lovituri, dă-i și tu!