TIFF 2017, concluzii de final (dacă erau de-nceput, nu se numeau concluzii)

S-a încheiat ediția TIFF la care am fost cel mai prezent. Cu stres, cu alergătură și saturație de filme de tot felul – uitați aici cum s-a făcut selecția -, cu petreceri în fiecare seară (!) – țin să mulțumesc și pe această cale la nevasta mea înțelegătoare, se dedică următoarea melodie pentru ea! – și cu reacții care mai de care vis-a-vis de anumite evenimente (mai ales cel cu manelele).

Care reacții mă bucură, pentru că numai legumele nu au păreri despre manele pe lumea asta.

Nefiind legumă (deși dezvolt cu perseverență o burtică ca o lebeniță), mi-am dat și eu cu părerea aici, la invitația lui Alex Negrea, cu care am făcut un Facebook Live de toată frumusețea, la invitația sponsorului Staropramen; pe care sponsor îl felicit că bagă bani în cultură, pentru că așa trebuie.

Am văzut-o și eu pe prima femeie șofer din istoria festivalului, dar nu i-am făcut poze decât de la spate, pentru că apreciez, în primul rând, fundul; chiar și cel al unui Mercedes.


Uitați-vă numa’ și voi ce linii curbe frumoase!

Am fost și la petrecerea HBO…


Cum ar veni, cinema petrecere la mine-acasă

…poate cea mai masivă de până acum, la restaurantul unde acum un an de zile eram naș și nașă.

Așa arăta la început…

…și așa arăta când s-au încins spiritele:

Ce am mai văzut:

– Filmul Procesul, despre un nene arestat și deținut timp de 17 ani, în ciuda unor evidente vicii de procedură. Alex Negrea crede că omul era, totuși, vinovat; eu am reținerile mele, mai ales pentru că președintele Tribunalului Oradea care l-a condamnat pe acuzat era nimeni altul decât cel sub care s-au petrecut evenimentele descrise de pelicula lui Tudor Giurgu în De ce eu? – oricum, fiind film despre un deținut, am considerat de efect să trag o poză echipei printre zăbrele.

– V-am spus și despre filmul Breaking News și despre actrița Voica Oltean, care fată mică aici dă un interviu fără frică.

The Wailing, film horror sud-coreean, poate cel mai tare horror văzut de mine vreodată.

Niciodată nu am văzut mai mulți oameni părăsind sala de cinema! Vă pun aici niște poze mici-mici, dacă vreți să le vedeți în toată splendoarea lor dați click.

Neruda, filmul despre celebrul poet chilean (”Cel mai mare poet al oricărei limbi a sec. XXI!”, așa cum spunea Marquez). Aș fi vrut mai multă poezie în filmul ăsta, dar s-a insistat mai mult pe poziția lui politică și persecuțiile pe care le-a trăit;

Que Dios nos perdone (”Dumnezeu să ne ierte”) – filmul de închidere – foarte fain, dar foarte (prea) grafic; savurat cu berea rece-n mână de blogger…

…și de mulțimea strânsă-n Piața Unirii.

Unul din regrete – nu am apucat să particip la proiecțiile care-ți arată ce se poate face în viitorul cinematografiei (realitate virtuală, interactivitate și tăt felul). Poate altă dată…!

Dacă aveți ceva filme văzute la TIFF pe care mi le recomandați, vă aștept cu drag să mi le scrieți, poate se face într-o bună zi un TIFFTV și să știu și eu ce să caut acolo.

Singurele mici frustrări:
– Site-ul TIFF a fost picat de mai multe ori pe parcursul festivalului. Iar aplicația a mers cum a mers, poate la anul reușesc și ei să facă o filtrare după locație, nu numai după zi. Probabil că-ți trebuiesc servere de la NASA ca să facă față traficului! (am înțeles că s-a stabilit și un record de audiență anul ăsta).
Cea mai mare nemulțumire a mea personală legat de TIFF-ul ăsta: băi, deci dacă tot ați proiectat meciul ăla cu Simona pe ecran mare în Piața Unirii, puteați face ceva să și câștige. Pe bune, vă rog să rezolvați această chestiune data  viitoare, ne vedem la anu’, ms mult, pup!


(Poză șparlită de pe contul lui Tudor Giurgiu, jupânul festivalului)

9 lovituri, dă-i și tu!