The Internet is for porn
Dacă nu v-am mai zis, vă repet citându-mă pe mine însumi: cooperativa la care prestez are tot felul de implementări în tot felul de zone ale Pământului.
Una dintre ele – o ţară foarte musulmană, în care nici măcar să te gândeşti la masturbare nu ai voie, că deja vin mujahedinii şi îţi taie ciucurelul pe stadion, te filmează şi te dau pe Al Jazeera. Nu, nu Afghanistan, acolo e un fel de spa în comparaţie cu ţara asta. Şi nu, nu ştiu asta din proprie experienţă!
Deci acolo nu merge ca-n România, unde orice parvenit de italian emite calificative exclamative despre frumuseţile patriei, ca juriul la Românii au talent: “no ui şi la gajica aia, ce arabescuri are…!” “pfuaaay, pupa-i-aş minaretele!” “ce tipă, tatua-o-aş cu henna” – şi altele. Nu, acolo nu ţine cu faze d-astea.
No.
Şi în ţara asta defectă ajunge delegaţia de injineri ghe la Cluj.
Ajung injinerii la hotel, se cazează. Fac un duş rece, că erau 400 de grade afară, plesneau şopârlele la soare de căldură ca popcornul la microunde.
După duş, claro – fuga la calculator.
Internet – din părţi.
Naşpa! spuseră inginerii.
Bă! Ia meri la recepţie să ne dea drumul la internet, ziseră toţi către cel mai tupeist dintre ei. Zi-le să ne dea parola la wireless! Şi să pună cheltuiala în contul camerei.
Colegul mai descurcăreţ s-a gândit că, dacă tot era într-o ţară străină, plină de tabu-uri şi interziceri, de ce să nu se distreze? Aşa că s-o dus la frumuseţea îmbrăcată în faţa de plapumă de la recepţie, şi a atacat-o frontal!
Coleg tupeist:
– One hour of porn, please!
Frumuseţea îmbrăcată în faţa de plapumă:
– Excuse me?
Coleg tupeist:
– …Iiinternet!
Şi s-o hlizit.
Frumuseţea îmbrăcată în faţa de plapumă, către ghiaur, încruntată rău:
– …!!!
Bine,si ??? Ma lasi asa,neterminat…
Pentru porn – internetul merita premiul Nobel. Porn=pace in lume. :))
Imi pot inchipui fata tipei pe sub plapuma mai ales ca stiu de cineva care a scapat ca prin urechile acului de 60 de lovituri de bici pentru ca avea filme porno pe laptop si s-a aflat.
Pr0n-ul nu merge fara un gratar cu ceafa de porc ( pe terasa, vezi cazul Becali) si musai 234,5 baterii de vin. Ce zici tu daca facea comanda si de astea ?
@oana, poate i-ar fi placut
nu recunosc nimic!
Pornul ca pornoul, da’ Bin Laden nu le-a făcut o vizită?
Gropare, cred ca tre sa optimizezi site-ul ca tare greu se acceseaza 🙁
mare este gradina lui Dumnezeu
@aero900: se facu ceva mentenanta, amu e gata si mere jnur;)
zici de porn si pica site-ul… nz nz nz
Si frumuselul injiner tupeist a devenit o “frumusete ascunsa in fata de plapuma” dupa o “aparitie incendiara” pe aljazira? 😛
Si acum toti inginerii sunt “decapitati”? 😆
neaparat sa scrii si continuarea, cu toate ca deja imi pot imagina ce a patit inginerul ala
lasa-ma sa “ghicesc” ce o vizionat in ora aia! sa fie MIL(F)U? 😉
Bravo! Iar am ras una buna… 😆