That’s not the shape of my fart
Se dă una bucată Gropărel, care amu învaţă să vorbească: brumba (maşina), vede (verde), caco (caca), papa (Benedict al XVI-lea).
Se mai dă una bucată universitate de copii, cu copii în ea.
Toate bune şi frumoase. La creşă, în plin joc, la un moment dat, un copil trage una ca dintr-o puşcă de asalt calibrul 7.62: PPPPPRRRRRRRRŢŢŢŢŢŢ!!!!!
Toţi copiii încep să râdă. Prunci de 2 ani, îmi şi închipui ce or râs, ca-n desene animate.
Educatoarea tratează totul cu calm: trebuie identificat făptaşul care trebuie apoi educat ce să zică în asemenea circumstanţe. Gen “pardon”, scuze” etc.
– Cine-o făcut pârţ? întreabă ea.
În acel moment, Gropărelul sare în faţă, şi nu există pe planetă vreo forţă care să-l fi temperat din voioşia lui:
– TATI! TATI!!!!
Clar e al tău!
Ahahaha ti-o bagat mortu-n casa pruncu :))
:)) Între noi fie vorba : avea sau nu dreptate ? Scuză-mă , dar stie puştiul ceva , nu ? 🙂
Ma, asta o sa aiba succes in viata, a gasit cheia 🙂
Al meu zice “nenea” cand aude bormasina sfredelind peretii vecinilor. Si cum zgomotul produs de mine in situatii precum cea descrisa de tine suna a Bosch cu percutie, replica lui e tot “nenea”. Asa ca eu am scapat 🙂
Si fi-miu zice asa, deocamdata acasa 😉
Mă Gropare, da´ matale de unde știi povestea? Or educatoarea te consideră educabil și pe mata sau beneficiar indirect al educației de ți-a povestit asta?
Ce curaj ai să lași copilul lui Groparu la universitatea de copii ! 😆
mda, bun titlul nou 😛
copilul cunoaşte conceptul de “copyright”
@ Troznea: de la însăşi educatoarea Gropărelului, care i-a comunicat-o nevestei, care s-o tot codit să mi-o spună, până o cedat nervos că o ameninţam cu toporu’.
@ boemul: asa ma gandeam si eu 😀
Auzi….da tu cand te ” zgudui ” cum se aude ??
@ Anonymous: se aude un sunet ca de harpă!
DAT title !
http://cache.daylife.com/imageserve/0bkj3km5vc03l/610x.jpg
Asta îmi amintește de o fază dintr-un jurnal de-al meu. Când eram în școala primară învățătoarea ne dădea, ca exercițiu de vacanță, sarcina de a ține un jurnal. Mie-mi plăcea foarte mult ideea, mama ținuse jurnal și mi l-a dat să i-l citesc, așa că scriam cu voioșie în el. De multe ori simțeam nevoia să și inventez, așa că am pus eu o poveste acolo cum că ar fi venit la mine verișorii și ne-am jucat de-a scunsa cu bunicul. În ziua aia nu venise nimeni la mine. Și am mai pus că bunicul s-a ascuns în debara dar s-a pârțâit și s-a dat de gol.
Îmi și închipui dilema învățătoarei acum. Situația era haioasă, o scrisesem și eu haios, ca să râdă și doamna. Ea a scris ca notiță că e foarte frumos că bunicul se joacă cu noi, dar că asemenea detalii nu se prea povestesc. Și când te gândești că INVENTASEM toată treaba, hahaha.